Cum sunt suspendați președinții în țările europene și care este țara care și-a scos președintele pe ușa din dos

Președintele lituanian Roland Paksas a fost demis în 2004

Suspendarea președintelui diferă de la o republică la alta. În multe țări europene, președintele poate fi demis doar prin votul Parlamentului, fără ca întrebarea să ajungă la oameni. În cele mai multe țări, Curtea Constiuțională este cea care dă avizul pentru destituirea președintelui.

Francezii nu își pot destitui președintele decât dacă este găsit vinovat de înaltă trădare. Procedurile de demitere pot fi demarate dacă acțiunea va avea votul a două treimi dintre parlamentarii uneia dintre cele două camere ale Parlamentului francez, însă Înalta Curte este cea care judecă acuzațiile și hotărăște dacă șeful statului va fi sau nu destituit.

În Italia, asemănător procedurii din România, parlamentarii italeni trebuie să voteze pentru demitere în ședința comună a celor două Camere, după care cazul demiterii președintelui este judecat de Curtea Constituțională. Spre deosebire de practica românească, însă, în Italia, celor 15 judecători ai Curții Constituționale li se alătură alți 16 membri, aleși prin tragere la sorți dintr-o listă întocmită de Parlament cu reprezentanții societății civile. Completul format judecă acuzațiile aduse președintelui, iar verdictul hotărât nu poate fi contestat. Președintele italian nu poate fi judecat pentru acțiunile comise în timpul mandatului său, cu excepția trădării și încălcării Constituției.

Austriecii votează plecarea președintelui

Nici nemții nu sunt implicați în procesul de suspendare al președintelui lor. Asemănător României, în cazul în care președintele german nu își mai poate exercita atribuțiile, președinte interimar devine șeful Bundesrat, camera superioară a Parlamentului german, echivalenul Senatului din Parlamentul României. Însă, în cazul în care Parlamentul vrea demiterea președintelui, interimatul va fi asigurat de o persoană desemnată de Curtea Constituțională Federală. Cererea pentru destituirea președintelui poate fi înaintată de oricare dintre cele două Camere dacă are susținerea a două treimi dintre parlamentari. Acuzațiile aduse președintelui sunt, pe urmă, prezentate Curții Constituționale Federale, care în cazul unei pronunțări în favoarea demiterii șefului statului, îl va desemna și pe cel care va asigura interimatul.

În Austria, președintele este destituit în urma unui referendum. Decizia privind demiterea președintelui este luată de Adunarea Federală (cele două Camere reunite ale Parlamentului). Dacă majoritatea parlamentarilor austrieci votează în favoarea demiterii șefului statului, cazul este trimis la Curtea Constituțională, ce urmează să dea avizul pentru organizarea unui referendum.

Americanii nu sunt implicați în procesul de destituire al președintelui

În Statele Unire, destituirea din funcție a președintelui nu este un proces în care să fie implicați cetățenii americani. Decizia de suspendare trebuie, mai întâi aprobată de Camera Reprezentanților, după care Senatul se întrunește pentru evalurea cazului și pentru a decide dacă șeful statului va rămâne sau nu în funcție. Pentru destituirea președintelui, e nevoie de două treimi din voturile senatorilor prezenți la ședință.

Și lituanienii și-au demis președintele

România nu este primul caz din Europa de președinte suspendat. În aprilie 2004, fostul președinte lituanian Roland Paksas a fost suspendat de Parlament după luni întregi de polemici aprinse. Parlamentul de la Vilnius a votat, în aprilie 2004, în favoarea destituirii președintelui Roland Paksas, acuzat că ar fi avut legături cu un om de afaceri rus în schimbul finanțării campaniei sale electorale. Paksas a fost, de asemenea, acuzat că ar fi divulgat secrete oficiale de stat și, de asemenea, că și-ar fi folosit influența pentru a schimba rezultatele unei privatizări. Ulterior, presa lituaniană a scos la lumină informații potrivit cărora Paksas l-ar fi însărcinat pe unul dintre consilierii săi, aflat în legătură cu mafia rusă, să adune informații despre afacerile murdare ale opozanților politici, pe baza cărora președintele să susțină că are dovezi privind corupția.