Miercuri după-amiază, acompaniaţi de o burniţă rece, ajungem în faţa Sălii Palatului din Bucureşti, eu şi un grup de studenţi, într-o mulţime pestriţă în care predomină pensionarii, secondaţi îndeaproape de elevi de liceu. La numărătoare ies, totuşi, vreo patru mii de persoane. Suntem “conduşi” de un băiat de vreo 22-23 de ani care, timid, face prezenţa şi mai spune câte o glumă, ca să înveselească atmosfera. Cei mai mulţi dintre studenţii veniţi sunt deja nervoşi, duc lipsă de umbrele, şi se uită chiorâş la pensionarii care îşi fac loc în faţă şi formează o coadă la intrare.

“Hai să intrăm!”, vine îndemnul liderului nostru, după ce ne strângem cu toţii. Încolonaţi, ne executăm. Nu apucăm, totuşi, să trecem pragul Sălii Palatului, când ni se ordonă să ne întoarcem. “Nu e bine să intrăm printre primii, ceilalţi sunt nevoiţi să aştepte. Trebuie să înţelegeţi că nu toţi sunt plătiţi, unii vin de bunăvoie”, ne spune el, grav.

Noi, ăştia plătiţi, stăm deoparte. Ei or fi tot plătiţi? , îl întreb pe unui dintre cei veniţi cu mine şi indic un grup de elevi de liceu. “Nu funcţionează doar aşa”, îmi spune. “Pe ei probabil i-a trimis de la liceu, directorul. Oricum, nu au drept de vot”, îmi spune, şi se amuză. O să primească şi el la finalul serii o parte din bani, dar nici el, nici eu nu îl votăm pe Ponta. Păcălim sistemul PSD, carevasăzică.

Până să intrăm în sală aflu, de la studenţi, că evenimentele de acest fel le aduc, în an electoral, sute de lei în buzunare. Unul dintre ei, care a prins alegerile din 2009, îmi povesteşte cum a primit bani ca să-l voteze pe Mircea Geoană.

“La data aceea, unii studenţi primeau zeci de milioane, mai ales dacă ai relaţii şi stai în cămin, e chiar uşor să convingi nişte oameni să vină la un eveniment ori să voteze”, îmi povesteşte. De data asta, participanţilor li se oferă 50 de lei. Unii, mai fragezi în branşă, primesc câte 40 de lei, în timp ce coordonatorul unui astfel de grup, care aduce în jur de 15 persoane la eveniment, rămâne cu aproape 300 de lei după o zi. Schema este una de tip piramidal, însă. Toţi cei care coordonează grupuri de câte 10-15 persoane răspund, la rândul lor, în faţa altcuiva. Acel altcineva este cel care împarte banii şi care, la finalul unei astfel de zile, poate rămâne şi cu 2000 de lei.

“Nu e necesar să fii membru de partid”,  mi se spune, după ce se face prezenţa. Cineva constată, cu surprindere, că nu ni se cer datele din buletin. “Se practică, de regulă e bine să ai buletinul la tine”, îmi spune unul dintre însoţitorii mei.  Sunt, totuşi, sceptică şi îmi vine greu să cred că, după o oră de aplauze şi ovaţii, primesc 50 de lei. Insoţitorii mei mă asigură că nu e nicio problemă cu banii. “S-au dat de fiecare dată”, mi se spune.

„Vanghelie ne-a dat mături“

Odată intraţi în Sala Palatului, ne aşezăm, după cum ni se spune, pe un rând de scaune din spate. Nimeni nu are chef de o adunare de partid, dar câţiva sunt curioşi să îl vadă pe Vanghelie. În spate, mai multe vârstnice din Sectorul 5, obişnuite şi ele cu manifestaţiile de partid, ne spun povestea pomenilor electorale pe care le-au prins. Una singură e decisă să voteze cu Ponta, restul au venit, la fel ca şi noi, după ce li s-a promis câte o recompensă. „În anii trecuţi, ni s-au dat mături. Mături, asta ne-a dat nebunul ăla de Vanghelie !“, râde o pensionară, care scoate periodic din sacoşă câte o plăcintă ori un fruct şi apoi, împarte, la rândul ei, o pungă de chipsuri.

„Îl votaţi pe Victor Ponta?“, întrebăm, iar ea răspunde, convinsă : „Nu-l iubesc pe Victor Ponta“. Toate femeile chicotesc.

Pe ecran se difuzează imagini cu pensionari înlăcrimaţi, care îl înconjoară pe Victor Ponta. Apare, în prim-plan, un cupon de pensie, iar o mână criminală, iţită de te-miri-unde, taie cuponul cu foarfecele. Imediat după aceea, o voce hipnotizantă rosteşte, liniştitor. “Victor Ponta NU taie pensiile”. Răsuflăm uşuraţi.

Treptat, luminile din sală se sting, muzica răsună tot mai tare, iar oamenii palpită. Aşteaptă cu toţii sosirea lui Victor Ponta. In sală se fac glume, cineva strigă : „Uite-l!“ şi răsună un cor de aplauze furtunoase. Se dovedeşte a fi fost un simplu agent de pază.

Când, în sfârşit, apare Ponta, basul tună în difuzoare, iar pensionari şi studenţi, deopotrivă, se ridică de pe scaune. Câţiva agită pancarte roşii, inscripţionate cu numele lui Ponta. La organizaţiiile PSD din sectoarele 1, 5 şi 6 e veselie mare.

Ponta intră în Sala Palatului, urmărit de reflectoare, însoţit de muzică, întocmai ca un star rock. Nu are, totuşi, cel mai convingător zâmbet, ba chiar se strâmbă de câteva ori. Evenimentul e moderat de pesedista Ecaterina Andronescu, care îi introduce, pe rând, pe capii PSD. Când îl prezintă pe social-democratul Gabriel Mutu, de care nu a auzit nimeni, după cum aflu de la pensionarele din spate, Andronescu îşi permite şi o glumă. Domnul Ponta mi-a spus, când a auzit că vine şi domnul Mutu, că îi e teamă să nu-l confunde lumea cu Klaus Iohannis , rosteşte Andronescu, cu un rânjet forţat. Nimeni nu râde, nici măcar Ponta, căruia i se iveşte o grimasă pe faţă.

Sala se animă subit, când la microfon apare Marian Vanghelie. Vanghelie strigă către Sectorul 5, de unde cere ovaţii, iar doamnele care au primit mături de la primar încep să chiuie şi să danseze. “Nu-l iubesc pe Victor Ponta”, spune Vanghelie, şi, brusc, toată sala râde însufleţit. Ponta încearcă un zâmbet. Vanghelie strigă, îi promite prietenia lui premierului, dacă ajunge la Cotroceni, îşi mobilizează oamenii şi aminteşte, în treacăt, că premierul i-ar fi spus “să nu aducă oamenii forţat”. “Nimeni nu a venit forţat, toţi au venit din convingere, pentru că votează cu Victor Ponta”, spune Vanghelie. Gălăgia de pe scenă nu acoperă, totuşi, chicotelile din sală.

Undeva în dreapta, un student se ia la harţă cu o pensionară. Studentul comentează, cu umor, discursurile plate de partid, dar femeia din faţa lui se mâniază. “Taci, că pentru voi am venit, pentru locurile voastre de muncă!”, i se adresează, furioasă. “Ştim amândoi că ai venit pentru bani şi pentru pensia ta”, îi spune studentul, iar femeia tace mâlc.

Discursul lui Ponta nu reuşeşte să producă emoţie în sală, dar oamenii aplaudă, mai în glumă, mai în serios. La ultimul cuvânt rostit de premier, însă, lumea începe să evacueze sala. Liderii PSD rămân pe scenă, confuzi, în timp ce pensionarii şi studenţii se bulucesc către ieşire.

Rămâne gupul meu de studenţi, rămâne şi Liviu Dragnea, angajat într-o conversaţie cu jurnalişti. Spre ieşire, se mai aude câte un băiat care strigă : “Hai, frate, că toţi au venit pentru bani!”.

Plata

S-a scurs aproximativ o oră între momentul la care s-a terminat evenimentul propriu-zis şi cel în care s-au dat banii. Nimeni nu are îndoieli că nu primeşte banii, dar nu se ştie momentul exact. În niciun caz, mi se spune, nu se împart acolo, pe loc, imediat după miting.

Ne deplasăm, aşadar, către cămine, unde liderul nostru stabileşte locul de întâlnire şi, după câteva minute de conversaţii telefonice, apare un tip care, dintr-o mişcare, scoate din buzunar şi îi înmânează câteva sute de lei.  “Frate, mulţumesc! Ai văzut, nu am făcut liste de prezenţă, nimic, poate şi săptămâna viitoare o să am nevoie tot aşa”, mai spune, şi dă să plece, grăbit.

Unul dintre studenţi îl întreabă pe cine votează. “Pe Vadim, frate! Cred că pe el, dar hai să lăsăm politica! Bani să facem!”.