Interesant este că mitingiştii spun că celebrează „ziua libertăţii secuieşti”. E ciudat cum libertatea secuiască nu poate fi concepută altcumva decât împotriva libertăţii româneşti, o meteahnă veche moştenită de la straniul concept maghiar despre libertate, activ încă de pe vremea lui Kossuth când eliberarea poporului maghiar însemna, automat, împilarea celorlalte naţii. Deşi secuii nu sunt maghiari, ei şi-au împropriat această filozofie de viaţă căreia i-au fost victime în nenumărate rânduri, atunci când luptau împotriva statului maghiar care acţiona cum a făcut-o întotdeauna: le nega drepturile. Numai o etnie slabă şi fără identitate îşi imită asupritorii, şi acesta este cazul secuilor care desfăşoară acum acelaşi gen de agresivitate etnică împotriva căreia luptau sub opresiunea maghiară.

Aşadar, nu există libertate pentru maghiari şi pentru secui decât prin îndepărtarea românilor şi prin slăbirea statului, prin secesiune şi enclavizare etnică. O demostraţie fără putinţă de tăgadă a slăbiciunii identitare şi a materialului firav din care este făcut orizontul mental secuiesc care a trecut de la adversitate faţă de Ungaria la adoraţie, de la lupta împotriva asupririi maghiare la susţinerea acesteia prin pierderea propriei identităţi şi prin asumarea de facto a idealurilor stăpânilor. Un fel de sindrom Stockholm la nivel de etnie, de aceasta suferă politicienii secui: s-au îndrăgostit de comportamentul călăilor.

Acum, noi ca popor care nu ne-am pierdut identitatea şi nici nu copiem comportamentul agresiv al politicii maghiare, avem totuşi dreptul să refuzăm un concept de libertate etnică ce se contrazice pe el însuşi, dovedindu-se un non-sens. Nu poţi numi libertate tendinţa de a-i agresa şi goni pe ceilalţi. Libertate este ceea ce practică românii vizavi de alte etnii: fiecare are dreptul să-şi preţuiască obiceiurile şi limba lui, dar cu respectarea principiilor şi regulilor comune, inclusiv a statului în care te afli, a limbii oficiale şi a graniţelor ţării. Dacă singurul mod în care ideologii maghiarilor, şi, prin imitarea lor, şi cei din secuime, înţeleg „cultura”, sub forma unei continue agresivităţi şi presiuni asupra celorlalţi, atunci nu avem de a face cu o cultură, sau, cel puţin, nu cu una civilizată, în accepţiunea curentă şi uzuală a termenului. Faptul de a lăsa hoţul să-ţi fure din casă după ce ţi-a fost oaspete bine tratat nu este obligaţia noastră şi nu încălcăm niciun drept atunci când spunem că România nu are obligaţia de lăsa nişte frustraţi identitari să-şi caute o afirmare de sine izolatoare şi secesionistă pe spatele acestei ţări.