„Stai! Stai că trag!”. Infractorul încremeneşte şi ridică mâinle sus. Nu îndrăzneşte nici măcar să întoarcă capul, ca să-l vadă pe poliţist, necum să umble cu alte trucuri. Ştie că, la cea mai mică mişcare bruscă sau necugetată, glonţul va porni şi-l va străpunge. Aşa că ascultă şi respectă întocmai tot ce îi spune poliţistul, până e imobilizat şi încătuşat.

În această situaţie este acum Guvernul. A fost surprins asupra faptului, a ridicat mâinile sus şi, dacă ţine la viaţa sa, ar trebui să nu încerce trucuri, să nu facă mişcări bruşte sau necugetate. Trebuie să abroge ordonanţa 13 în integralitatea sa, în timp util, astfel încât aceasta să nu apuce să-şi facă efectele de lege penală cea mai favorabilă. O poate face printr-o altă ordonanţă de urgenţă, care să intre în vigoare până în noaptea de vineri, 10, spre sâmbătă, 11 februarie, ora 00.00. Orice altceva înseamnă glonţul.

În paralel, se mai întâmplă însă nişte lucruri. Curtea Constituţională este deja sesizată asupra ordonanţei 13, ceea ce înseamnă că vom avea o judecată de fond asupra ei. Căci la Curtea Constituţională nu există retragerea sesizării sau respingerea acesteia pe motiv că actul atacat a fost abrogat. Dacă abrogarea survine după sesizarea Curţii, magistraţii judecă în continuare speţa, dau decizia, o motivează, iar la final iau act de faptul că a survenit abrogarea şi resping sesizarea CA DEVENITĂ inadmisibilă. Important este că vom avea o motivare şi pe substanţa cauzei.

Mai avem procesul de la Curtea de Apel Bucureşti, deschis de procurorul general Augustin Lazăr, prin care cere anularea ordonanţei şi suspendarea aplicării ei până la soluţionarea cauzei. Acest proces merge mai departe câtă vreme Guvernul nu abrogă explicit ordonanţa 13. Dacă Guvernul umblă cu trucuri, instanţa va putea dispune suspendarea ei, astfel încât să nu apuce să-şi facă efectele. Acesta e principalul instrument de a-i da peste mâini guvernului dacă umblă cu trucuri. (Aici trebuie clarificat un lucru: Guvernul nu poate să-şi anuleze propria ordonanţă, poate doar să o abroge. Anularea o poate dispune doar instanţa de judecată).

Câteva cuvinte despre efectele unei abrogări operate în timp util. Partea cea mai periculoasă a ordonanţei, anume modificările din Codul Penal, nu îşi vor mai face efectele. Modificările aduse Codului de Procedură Penală – din care cea mai controversată e cea care impunea un termen de 6 luni pentru depunerea denunţurilor - sunt deja în vigoare, dar acestea nu retroactivează, căci doar legea penală cea mai favorabilă se poate aplica retroactiv, nu şi legea procesual-penală cea mai favorabilă. În cuvinte simple: doar denunţurile depuse între 1 februarie şi data abrogării ordonanţei 13 trebuie să respecte exigenţa celor 6 luni. Nu cele anterioare, şi nici cele care vor veni.

Urmează aşadar câteva zile în care va trebui să urmărim atent fiecare mişcare a Guvernului, să ne încredinţăm că face exact ceea ce trebuie, fără trucuri, fără mişcări bruşte sau necugetate, până îl vedem imobilizat şi încătuşat. Iar încătuşarea nu înseamnă, aici, decât readucerea Guvernului pe acel făgaş al normalităţii din care a deraiat atât de grav. Bun, şi apoi?

Dacă se va termina cu bine, criza ordonanţelor va lăsa  în urmă o catastrofă: o încredere zero în spusele şi acţiunile acestui Guvern. A minţit atât de masiv şi atât de pervers de-a lungul acestei crize, încât concluzia nu poate fi decât asta: aşa nu se poate guverna patru ani de acum înainte. Vom sta tot timpul cu temerea că în orice moment este posibilă o ordonanţă de urgenţă asemenea celei de  care tocmai am scăpat. Alegerile anticipate ar fi o soluţie bună, dar  mecanismul constituţional este atât de greoi şi cere un consens politic atât de larg, încât numai o minune ne-ar putea aduce aici.

Soluţia pentru recâştigarea unei minime, dar absolut minime încrederi este la mâna Guvernului. Şi o văd în felul următor: fie prin ordonanţa de aborgare a ordonanţei 13, fie printr-o ordonanţă separată, Guvernul să-şi asume prin proprie voinţă completarea Legii 90/2001 privind funcţionarea Guvernului cu un articol nou, care în esenţă să spună următorul lucru: Guvernul nu poate da ordonanţe de urgenţă care au ca efect aplicarea legii penale celei mai favorabile.

Nu văd nimic neconstituţional aici, ar fi o autorestrângere pe care Guvernul şi-o impune pentru a demonstra că nu va mai recurge la manipularea legislativă care a generat criza. E singura pedeapsă pe care Guvernul şi-o poate administra pentru ceea ce a făcut, dacă vrea să se mai bucure, cât de cât, de încrederea noastră. 

PS: Despre motivele pentru care Liviu Dragnea zice că ia în considerare o eventuală abrogare a ordonanţei, milionul de pesedişti pe care abia-i mai ţine în strună, nici nu merită să vorbim. Marele om de stat se poartă ca un piroman care, după ce dă foc blocului, vine şi el printre pompieri cu o găletuşă cu apă.