Cel de-al doilea era scris după alegerile legislative din 11 decembrie, încheiate cu masiva victorie a social-democraţilor.

Fireşte, ambele evenimente erau de maximă importanţă şi totodată generatoare de o anumită doză de îngrijorare. Cu toate acestea, nici unul dintre sus-menţionatele texte nu era marcat de disperare. În fond, îndată după 30 octombrie 2015 toate partidele parlamentare se făceau că au învăţat lecţia, că ar fi dornice să se reformeze, că au înţeles că nu se mai poate să persiste în tentativa de a-şi prosti la infinit electoratul. În 2016 învinsese voinţa alegătorilor (mulţi, puţini atât cât se prezentase la urne) căruia i s-a părut mai promiţătoare, mai dătătoare de speranţe oferta stângii. Nu-i vorbă, dreapta, îndeosebi PNL-ul, avusese o campanie electorală dezastruoasă, nu reprezenta o alternativă reală la o stângă mult mai bine coagulată, inteligent , dar şi pervers condusă spre victorie de un lider azi hulit de marea majoritate dacă nu a populaţiei, măcar a oamenilor cinstiţi din România. L-am numit pe Liviu Dragnea. În fond, chiar dacă nu credeam prea multe din ceea ce promisese în campania electorală PSD-ul, ştiam că electoratul are întotdeauna dreptate, că aceasta este esenţa jocului democratic, că dreapta fusese pedepsită şi că pedeapsa era mai mult decât meritată.

PSD nu le promitea românilor libertatea. Nici nu avea cum, pentru că pe şefii acestuia libertate” este un cuvânt care îi sperie. PSD fiind  un partid care agreează înregimentarea, gândirea captivă, disciplina oarbă, spiritul de turmă, reminiscenţele “centralismului democratic” atât de pe placul comuniştilor.

Ajunge doar să vezi care e pregătirea profesională – facultăţi aproximative absolvite la bătrâneţe, prin forme de învăţământ la distanţă, masterate adunate în grabă, doctorate plagiate, slaba aderenţă la intelectualitatea autentică- a celor ce se află astăzi în fruntea social-democraţiei din România. 

În schimb, PSD le promitea alegătorilor săi “protecţie” (pentru dichotomia libertate- protecţie trimit la excepţionalul eseu Au oare oamenii nevoie de libertate? din recenta carte a lui Gabriel Liiceanu Continentele insomniei, Editura Humanitas, Bucureşti, 2017), un trai mai bun, ceva bani în plus la salariu.

A reuşit oare PSD să îşi îndeplinească promisiunea? Nici vorbă! Nici măcar nu a vrut-o! A aruncat mulţimii, îndeosebi bugetarilor, după modelul lui Nicolae Ceauşescu, câţiva bani în plus la salariu. Care s-au dovedit a nu însemna nimic fiindcă politicile economice proaste, aventuriste, revenirea la practicile economiei de comandă, supralicitarea creşterii economice, bazată înţelător eminamente pe consum, au dus la creşterea tuturor preţurilor, la scăderea în termeni reali a nivelului de trai şi a puterii de cumpărare.

PSD voia, de fapt, să le dea românilor bani contra democraţie. Credea că îi poate păcăli astfel pentru ca mai apoi, la adăpostul nopţii, să dea legi în favoarea infractorilor aflaţi în fruntea coaliţiei. De aici, Ordonanţa 13, de aici protestele de stradă, superbă manifestare a atât de nedoritei de guvernanţi nevoi de libertate, de aici starea de puternică tensiune, de nesiguranţă cu care întâmpinat anul acesta Crăciunul.

În textele scrise cu ocazia acestei mari sărbători a creştinătăţii în anii 2015 şi 2016 spuneam că omenirea, inclusiv românii, au de înfruntat flagelul ameninţării teroriste.

Astăzi, deşi ameninţarea teroristă continuă să rămână o realitate, poate mai proeminentă decât în 2015 sau 2016, cea mai mare primejdie pentru România o reprezintă proasta guvernare.

 Crăciun fericit, stimaţi cititori!

Text apărut, iniţial, simultan pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro la data de 25 decembrie 2017.

Actualitatea lui este evidentă şi astăzi. Situaţia politică din ţară mi se pare în 2018 chiar mult mai dezastruoasă decât în 2018. Viaţa românilor devine, cu fiecare nouă zi ce trece, tot mai lipsită de orizont. Mai lipsită de speranţă. Doamna Andronescu, iarăşi ministru al Educaţiei, le cere tinerilor să nu plece din ţară. Probabil spre a admira contramodelele alături de care stă la masa guvernului doamna ministru. Dl. Daniel Breaz, ministru al Culturii şi Identităţii Naţionale, l-a premiat zilele trecute pe generalul comunist Marin Dragnea. Unchiul şefului său de partid şi ruşinea Armatei Române de un astfel de individ reprezentată. Ce poate fi mai demoralizator decât faptul că criminalii, hoţii, bandiţii sunt premiaţi în România? Ei reprezintă realitatea şi simbolul guvernării PSD-ALDE.