Sigur că este doar un comitet consultativ, dar (vedeţi cazul similar al Comisiei de la Veneţia) concluziile sunt de regulă regăsite în documentele politice ale Comisiei şi Parlamentului European. În acest sens, ne interesează foarte tare ce se spune acolo şi propunerile care se fac autorităţilor române în acest domeniu atât de sensibil şi în care, de ani de zile, unii dintre actorii politici interni din România şi alţi câţiva neprieteni externi, puţini, dar consecvenţi, au încercat să trimită o imagine de dezastru, mergându-se până la acuzaţii de „genocid cultural“ împotriva minorităţii maghiare.

Raportul se deschide printr-o serie de observaţii generale subliniind cadrul general pozitiv, dar, evident, pe modelul binecunoscut „da, dar...“, introduce şi observaţii la care politicienii noştri ar trebui să fie foarte atenţi deoarece fiecare dintre ele poate, în funcţie de context, să fie interpretată doar ca firească recomandare recomandări de îmbunătăţire legislativă, fie text posibil de a fi politizat şi folosit ca atare în diversele bătălii politice interne şi externe.

În finalul acestui text puteţi consulta integralitatea documentului elaborat de experţii Consiliului Europei.

Iată observaţia generală de context, una extrem de importantă şi onorantă pentru România:

„Autorităţile române încurajează respectul şi înţelegerea în societate, iar reprezentanţii celor mai multe dintre minorităţile naţionale dau dovadă de o atitudine global de deschidere între majoritate şi minorităţi. Eforturile făcute de autorităţi pentru a promova cultura şi educaţia minorităţilor precum şi măsurile speciale luate pentru a facilita reprezentarea minorităţilor naţionale în Parlament sunt larg apreciate şi recunoscute. Legea educaţiei rămâne principalul text aplicabil în limbile minorităţilor naţionale.“

După asta, observaţiile critice, deloc noi şi regăsite ca atare şi în multe alte analize realizate de experţii Comisiei şi ai Parlamentului European:

„Nu există un cadru juridic global şi coerent în domeniul protecţiei drepturilor minorităţilor, iar proiectul de lege asupra statutului minorităţilor, ajuns în Parlament în 2006, tot nu este adoptat. Legislaţia în vigoare care reglementează diferitele aspecte ale protecţiei minorităţilor naţionale este fragmentară, fărâmiţată, plină de zone de umbră şi deschisă unor interpretări contradictorii. Tot nu există o politică coerentă pentru garantarea accesului la drepturile minorităţilor; respectarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale variază în funcţie de condiţiile locale şi de bunăvoinţa autorităţilor locale şi regionale.

Este foarte preocupantă persistenţa atitudinilor negative şi a prejudecăţilor faţă de rromi şi a sentimentelor anti-maghiare. În ciuda poziţiei ferme a Consiliului naţional pentru lupta împotriva discriminării, a hotărârilor de justiţie şi a declaraţiilor autorităţilor, mai sunt semnalate incidente cu caracter rasist.“

Mi se pare foarte interesantă şi plină de semnificaţii profunde următoarea observaţie pe care chiar ar trebui s-o aplice ai noştri. Căci se spune că: „Legea electorală din 2015 prevede alegerea în Parlament, pe bază preferenţială, a unui reprezentant din fiecare minoritate naţională, dar nu creează condiţiile favorabile pentru o concurenţă liberă şi echitabilă. Poziţia de cvasi-monopol a organizaţiilor minorităţilor naţionale care participă la activităţile Consiliului minorităţilor naţionale privind finanţările face rău dezvoltării eventuale a pluralismului în sânul fiecărei comunităţi a minorităţilor naţionale“. Aşa stând lucrurile, cei de la Consiliul Europei îndeamnă autorităţile statului român „să revizuiască de urgenţă cadrul legal şi administrativ privind alegerile în vederea instaurării unei concurenţe libere şi echitabile între diferitele organizaţii reprezentative ale minorităţilor naţionale în cadrul procesului electoral; să revizuiască procedeul de desemnare a membrilor minorităţilor naţionale în cadrul Consiliului minorităţilor naţionale în scopul de a-l face mai inclusiv şi cu adevărat reprezentativ pentru diversitatea din cadrul minorităţilor naţionale“.

Desigur, ca în orice raport de acest fel, autorii formulează sugestii pe un vast areal de domenii, dar este de observat că este respectată cu stricteţe modalitatea europeană de înţelegere a semnificaţiei reale a acestui atât de necesar cadru al protecţiei minorităţilor naţional, cel care trebui să asigure cadrul legal cât mai strict şi bine definit în ce priveşte drepturile specifice de păstrare şi dezvoltare a patrimoniului cultural, folosire a limbii materne şi şcolarizării în instituţii de învăţământ de toate gradele. Dar niciodată, în niciun fel de context, aceste recomandări nu sunt legate de o eventuală susţinere a aspiraţiilor autonomiste şi independentiste în termenii pe care-i regăsim acum în proclamaţiile unor partide sau organizaţii civice, inclusiv din România.

Mai trebuie spus că recomandările care se fac României nu sunt singulare şi nici nu au caracter de excepţie, căci ele se regăsesc în analiza făcută situaţiilor existente din multe dintre Statele Membre, mereu invitate să îmbunătăţească sistemul legislativ privind protecţia minorităţilor. La fel trebuie citite şi insistentele apeluri pentru „luarea de măsuri imediate, eficiente şi precis ţintite pentru prevenirea infracţiunilor cu motivaţie rasistă şi xenofobă“.

În fine, o chestiune de context: importanţa lecturării şi aplicării recomandărilor conţinute în Raport este şi una dată de urgenţa impusă de contextul actual al jocurilor europene. Adică de apariţia la orizontul foarte apropiat al dezbaterii privind propunerile legislative de condiţionare a accesului la fondurile europene în funcţie de modul în care o ţară sau alta respectă valorile fundamentale ale UE, printre acestea numărându-se şi standardele înalte privind protecţia minorităţilor.