
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a criticat, într-un mesaj pe Facebook, Consiliul Concurenţei, ca urmare a haosului creat în ţară cu privire la creşterea preţurilor la combustibil, afirmând că „nu putem accepta preţurile crescute din pix”. Liderul PSD a anunţat că va propune coaliţiei mai multe măsuri, iar şeful ministerului Economiei va veni cu o soluţie legală, astfel încât distriibuitorii „să-şi piardă licenţa imediat ce încalcă regulile”.
„Nu putem accepta preţuri crescute din pix, de la o oră la alta! Cine îşi imaginează că mai poate face asta, să ştie că se joacă cu focul chiar în benzinărie”, a transmis liderul PSD pe Facebook.
Şeful social-democraţilor a completat : „Specula şi lăcomia acestor şarlatani care vor să facă rapid munţi de bani provocând temeri false românilor trebuie să primească o replică tranşantă şi dură din partea instituţiilor statului”.
Marcel Ciolacu a mai informat că a cerut miniştrilor PSD „să acţioneze prin toate prerogativele pentru a proteja oamenii”, menţionând că ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a trimis Direcţia Generală Antifraudă Fiscală într-o amplă acţiune de control şi monitorizare a pieţei carburanţilor”, fiind astfel „analizate preţurile de cumpărare şi vânzare din ultima lună pentru a se identifica motivele măririi preţurilor„.
De asemenea, potrivit liderului social-democraţilor, „ministrul Economiei, Florin Spătaru, a dispus ANPC să efectueze verificări la toţi furnizorii de combustibil care au mărit aseară preţurile”, iar „foarte repede, Ministerul va veni cu o soluţie legală - din practica europeană- astfel încât toţi distribuitorii să fie licenţiaţi şi să-şi piardă licenţa imediat ce încalcă regulile”.
„Aştept şi din partea Consiliului Concurenţei mai multă acţiune pentru a descuraja practicile comerciale neloiale. Această instituţie încremenită în timp trebuie să se trezească şi să-şi amintească că serveşte interesul public! În următoarea şedinţă a Coaliţiei voi cere măsuri clare astfel încât să evităm toată această sarabandă de speculaţii şi încercări de destabilizare a economiei româneşti. Această Coaliţie s-a format pentru a găsi soluţii. Şi asta trebuie să livrăm populaţiei”, a mai transmis Ciolacu.
Citeşte şi: Cozi uriaşe la staţiile de carburanţi. Un zvon pe reţelele sociale provoacă panică printre şoferi
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: