Ce măsuri a luat Dăncilă ca Tăriceanu să nu trădeze la moţiune: a numit trei secretari de stat de la ALDE

Ce măsuri a luat Dăncilă ca Tăriceanu să nu trădeze la moţiune: a numit trei secretari de stat de la ALDE

Viorica Dăncilă

Vineri, cu patru zile înainte de moţiune de cenzură, premierul Viorica Dăncilă a numit trei noi secretari de stat, toţi de la ALDE, potrivit unor decizii publicate în Monitorul Oficial. Partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu joacă un rol esenţial pentru guvernarea PSD. Dacă şase parlamentari ALDE se alătură Opoziţiei, moţiunea de cenzură trece. Senatorii şi deputaţii PSD nu vor vota deloc, ca să nu existe riscul unor trădări interne.

Ştiri pe aceeaşi temă

  • Iulian Octavian Stana ( ALDE Arad) a fost numit secretar de stat la ministerul Mediului, condus de Graţiela Gavrilescu, portofoliul ALDE. 
  • Marius Dumitraşcu (ALDE Gorj) a fost numit secretar de stat la Ministerul Energiei, condus de Anton Anton, portofoliul ALDE. 
  • Cezar Caleap (ALDE Vaslui) a fost numit secretar de stat la Fonduri europene, minister preluat de Roxana Mânzatu (PSD). 
 

Opoziţia are nevoie de 233 de voturi ca să treacă moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă. În acest moment, coaliţia PSD-ALDE numără 239 de parlamentari, cu 6 peste limită. Defalcat, la Camera Deputaţilor, din cele 327 de voturi, coaliţia PSD-ALDE ar avea cumulat 158 de voturi, în timp ce Opoziţia formată din PNL, USR, ProEuropa, PMP şi UDMR adună un total de 150 de voturi, balanţa puterii putând fi determinată de minorităţi şi neafiliaţi care au 19 voturi.

Senatul înclină balanţa în favoarea PSD, acolo unde social-democraţii au singuri majoritate, chiar şi fără ALDE. Însă o trădare a parlamentarilor conduşi de Călin Popescu Tăriceanu ar echivala cu pierderea guvernării pentru PSD. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: