Băsescu: „CSAT nu a avizat niciodată un contract de privatizare după încheierea  licitaţiei“

Băsescu: „CSAT nu a avizat niciodată un contract de privatizare după încheierea  licitaţiei“

Traian Băsescu continuă războiul declarativ cu premierul privind privatizarea CFR Marfă

Preşedintele Traian Băsescu spune că CSAT nu a avizat niciodată un contract de privatizare după încheierea licitaţiei. Şeful statului l-a invitat pe Victor Ponta să nominalizeze cele trei contracte de privatizare care, potrivit premierului, au primit avizul Consiliului.

Ştiri pe aceeaşi temă

"De la intrarea în vigoare a Legii nr. 415 din 27 iunie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi până în prezent, CSAT nu a avizat niciodată un contract de privatizare după încheierea procesului de licitaţie, acest lucru neintrând în atribuţiile CSAT. Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, îl invită pe ministrul interimar al Transporturilor şi prim-ministru al Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, să nominalizeze cele trei contracte de privatizare care, potrivit domniei sale, au primit avizul CSAT", afirmă purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Bogdan Oprea.

Potrivit acestuia, Băsescu îl roagă pe Ponta “să depună toate eforturile necesare pentru ca această privatizare să nu se tranforme într-un nou eşec de tip «Oltchim»“.

„De asemenea, ministrul interimar al Transporturilor şi prim-ministru al Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, este invitat să-şi asume responsabilitatea care decurge din funcţiile pe care le îndeplineşte în derularea privatizării companiei CFR Marfă SA. Având în vedere că domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta consideră că procesul de privatizare a CFR Marfă SA desfăşurat până în prezent este un succes, domnul preşedinte Traian Băsescu îl roagă pe domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta să depună toate eforturile necesare pentru ca această privatizare să nu se tranforme într-un nou eşec de tip «Oltchim» care ar afecta grav şi salariaţii şi compania Oltchim şi economia naţională“, precizează Oprea.

 „Lăsaţi-l pe Băsescu, că e la plajă“

Premierul Victor Ponta, aflat la Raliul Sibiului, nu a dorit să comenteze despre privatizarea CFR Marfă şi despre acuzaţiile aduse de preşedintele Traian Băsescu, precizând că „lucrurile serioase“ nu se vorbesc la raliu sau la plajă.

.„Despre lucruri serioase, vorbim în locuri serioase, nu de pe plajă. Lăsaţi-l pe Băsescu, că e la plajă sau la Cireşica“, a fost răspunsul premierului.

Când i s-a spus că preşedintele Traian Băsescu solicită lista cu cele 3 contracte de privatizare avizate de CSAT, Ponta a răspuns: „Nu mă interesează ce face domnul preşedinte pe plajă“.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările