Barna: Sunt gata să plec acasă dacă colegii mei din USR - PLUS îmi spun asta prin vot. Voi susţine liderul care va fi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Barna şi Dacian Cioloş FOTO NEWS RO
Dan Barna şi Dacian Cioloş FOTO NEWS RO

Co-preşedintele USR-PLUS Dan Barna susţine că va pleca acasă dacă colegii săi îi vor spune asta prin vot la alegerile din luna septembrie, explicând că acest lucru nu înseamnă că îşi va da demisia din partid, ci că îl va susţine pe liderul care va fi ales la congres, menţionând că nu are nicio problemă de orgoliu.

Dan Barna a fost întrebat duminică, în cadrul emisiunii Insider Politic de la Prima TV, de ce este mai potrivit decât Dacian Cioloş pentru funcţia de preşedinte al USR-PLUS.

“Asta cu potrivirea sau nepotrivirea este o decizie pe care din fericire o să o ia colegii noştri din USR-PLUS cu toţii pentru că la USR-PLUS preşedinte este ales prin votul tuturor membrilor. Şi asta e un lucru foarte bun şi dă şi legitimitatea necesară. La argumente pentru o opţiune sau cealaltă, fiecare are propriile sale puncte tari”, a afirmat Barna.

El a fost întrebat să explice de ce s-ar vota.

“Eu am construit acest proiect luând un partid cu stabilitatea în plasă ca să spun aşa şi cu câteva sute de membri, şi mi-am asumat atunci în faţa colegilor obiectivul personal de a transforma USR la momentul acela dintr-un partid urban din Bucureşti cu câteva filiale într-o organizaţie aproape civică, cum era iniţial USR-ul, într-un partid care să conteze pe termen lung în politica din România. Şi zic acest obiectiv l-am îndeplinit,  cum am îndeplinit şi pariul că o iniţiativă cetăţenească de modificare a Constituţie poate să devină realitate şi Fără penali în funcţii publice este acuma la Senat şi în momentul în care situaţia pandemie va permite, vom face şi referendumul şi vom modifica Constituţia, în faptul că am trecut peste nu puţinele orgolii şi din USR, şi din PLUS şi am tras pentru o fuziune care iată a dus USR-PLUS într-o coaliţie de guvernare, cu ministere importante şi cu o forţă de a face schimbare care e foarte vizibilă, eforturile colegilor mei şi colegii mei miniştri vorbesc, sunt vizibile şi apreciate de către România”, a precizat Barna.

El a menţionat că a reuşit să ducă partidul la obiectivele pe care şi le-a asumat.

“Practic, în toată această perioadă, în toţi aceşti ani ai primului mandat de preşedinte USR şi acum de co-preşedinte USR-PLUS, am reuşit să duc partidul acesta la obiectivele pe care împreună cu colegii mei ni le-am asumat. Cred că sunt nişte argumente foarte bune pentru a duce mai departe un proiect în care cred foarte mult şi colegii din USR - PLUS văd lucrul acesta că în toate luptele grele şi importante ale USR-PLUS am fost în prima linie. Această prezenţă în toate bătăliile şi atunci când ploua cu scuipaţii şi atunci când lumea ne striga numele şi striga bravo USR, am fost acolo şi ăsta este unul din lucrurile importante pe care un liber trebuie să le transmită membrilor din partidul său”, a afirmat co-preşedintele USR PLUS.

Barna a explicat şi de ce nu a acceptat propunerea lui Dacian Cioloş de a se retrage amândoi din competiţia pentru şefia USR-PLUS.

“Liderii se construiesc greu şi eu cred că e păgubos ca şi eu şi Dacian să ieşim din conducerea USR-PLUS pentru a începe o nouă construcţie, pe de o parte,  iar pe de altă parte, eu sunt gata să plec acasă dacă colegii mei din USR - PLUS îmi spun asta prin vot. (…) Nu îmi dau demisia sau încep să plâng şi mă dau cu fundul de pământ, nici pe departe, rămân în organizaţie, voi susţine liderul care va fi acela, indiferent dacă va fi Dacian sau un alt coleg. Deci nu am niciun fel de problemă de orgoliu sau de felul acesta,

dar eu sunt un luptător şi mi se pare că nu e firea mea să mă retrag în faţa unei bătălii. Participi la ea şi e important în egală măsură ca membrii USR-PLUS să aibă toate opţiunile valide pe masă, cu atât va fi mai legitim un astfel de liber în momentul în care el e rezultatul votului într-o competiţie. Dacă ne-am fi retras, oricare coleg ar fi fost să spunem următoarea opţiune ce s-ar fi spus despre el, a, păi da, dar s-a retras şi Barna, şi Cioloş, normal că e Cutărescu”, a transmis Barna.

El consideră că o retragere ar fi fost un semn de laşitate.

“Adică nu ar fi fost un beneficiu pentru partid şi ar fi fost un mesaj slab de laşitate dacă am fi plecat în faţa acestei competiţii. Mie nu mi-e teamă de competiţie, oricare va fi rezultatul îl accept cu toată asumarea şi voi continua să trag pentru acest proiect pentru că USR-PLUS e în realitate opţiunea reală de dezvoltare pentru România în anii următori”, a mai transmis Dan Barna.

Întrebat dacă mai are şanse să câştige preşedinţia României în 2024 în condiţiile în care în 2019 a pierdut în faţa Vioricăi Dăncilă, co-preşedintele USR – PLUS a răspuns:

“E întotdeauna un context politic când analizezi un rezultat sau altul, în egală măsură pot să spun că un milion şi jumătate dintre români m-au susţinut în momentul în care eram un nou venit în politică, de doi ani şi ceva la momentul acela. Cine va fi candidatul

USR-PLUS este o decizie pe care o vom lua în cadrul partidului atunci mai aproape de alegeri”.

Barna a mai fost întrebat dacă a negociat cu Dacian Cioloş ca acesta să fie candidatul la prezidenţiale, iar el preşedinte în USR – PLUS.

“Subiectul prezidenţialelor nu a fost abordat nici formal şi nici informal în cadrul partidului. Pentru a fi noi ca partid în situaţia să propunem un candidat cu şanse reale 

la lupta electorală din 2024 pentru Preşedinţia României trebuie ca în următorii doi ani noi să confirmăm şi la nivel local prin primarii şi consilierii pe care îi avem şi la nivel naţional în acest Guvern prin miniştrii pe care îi avem, să confirmăm aşteptările uriaşe,  unele nerealiste, dar legitime pe care le au cetăţenii de la noi şi abia după aceea, în 2023, o să putem să analizăm şi opţiunile reale de candidat la prezidenţiale”, a mai declarat co-preşedintele USR-PLUS.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite