Interesele esenţiale ale unei ţări nu stau în numărul de bugetari şi nivelul salarizării lor, ci unele mult mai importante şi cu bătaie lungă.

Situaţia actuală a bugetarilor

Conform datelor statistice, România avea 1,249 milioane bugetari la sfârşitul anului trecut. În realitate, numărul este mai mare, pentru că nu cuprinde şi salariaţii din serviciile secrete, din forţele speciale şi din departamentele de operaţiuni speciale. Numărul acestora este secret şi nu este cuprins în date statistice oficiale.

Sunt mulţi, sunt puţini? În 2004 România avea 850.000 de bugetari şi se descurca bine mersi. Între timp au explodat aplicaţiile informatice, digitalizarea, care au permis altor ţări să reducă numărul funcţionarilor, în avantajul cetăţenilor. Aplicaţia informatică îţi trimite pe email actele necesare, cetăţeanul depune online documentele fiscale sau de altă natură. Corespondenţa şi circuitele băneşti se fac aproape exclusiv online, pachetele sunt transportate de firme de curierat rapid, aşa că nu ştiu ce rol mai au cei 21.000 de funcţionari ai Poştei Române.

În perioada Stării de Urgenţă, jumătate din bugetari au stat acasă, pe salarii întregi şi ţara a funcţionat în condiţii normale şi fără aceşti bugetari.

Nu există standarde de performanţă care să măsoare prestaţia bugetarilor. În ciuda faptului că în ultimii ani s-au dublat veniturile bugetarilor, activitatea lor nu s-a dublat în eficienţă şi satisfacere a cerinţelor cetăţenilor.

România s-a clasat în 2019 pe ultimul loc din Europa la testele PISA. Doar 50% dintre elevii înscrişi în clase terminale  iau examenele de absolvire naţionale. Aproape un milion de elevi nu au luat examenul de Bacalaureat în ultimii 15 ani. Adică au parcurs liceul degeaba. La absolvirea gimnaziului avem 44% dintre elevi analfabeţi funcţional, 37% nu ştiu cele patru operaţii aritmetice şi formule simple de arii şi volume. Dar profesorii şi-au dublat salariile, fără nici un criteriu de măsurare a performanţei şi rezultatelor muncii lor. Este corectă această situaţie?

Fostul ministru Orlando Teodorovici a declarat că 20% dintre bugetari ard gazul degeaba, plimbă hârtii. FMI este şi mai categorică. Conform unui document publicat de premierul Cîţu, FMI ar condiţiona acordarea unui împrumut României de reducerea cu 30% a aparatului bugetar, şi cu 20% a cheltuielilor administraţiilor locale.

Există sectoare în care mai este nevoie de bugetari, exemplul dat adesea fiind ministerul de Interne. Dar dacă aducem acolo oameni care îşi fac datoria precum cei de la Oneşti de zilele trecute, sau ca poliţiştii arestaţi pentru că au torturat şi lipsit de libertate persoane civile, atunci de ce să mai angajezi alţii, înainte de a te asigura că cei existenţi îşi fac cum trebuie munca pentru care primesc salarii?

Nivelul salariilor bugetarilor

Sunt acum cu 70% peste cele din sectorul privat, care plăteşte salariile bugetare, aproape sau chiar depăşind nivelul de salarizare al bugetarilor din state membre ale UE. Sporurile speciale, şi meritate şi nemeritate, au creat un clivaj teribil între cei 2,5 milioane de pensionari care trăiesc cu până la 1200 lei pe lună şi bugetarii „feiriciti”, plătiţi şi cu zeci de mii de euro pe lună, cumulând pensii, salarii şi sporuri nesimţite.

În jur de 90% din încasările la buget se duc pe plata pensiilor şi salariilor bugetare, ne ducem la deficite de 10% din PIB, iar anul 2021 la 7,16% din PIB, care în  mod sigur va fi depăşit. Pe spinarea generaţiilor viitoare care vor plăti ce împrumutăm noi azi. Plus riscul să ne trezim în scenariul din 2010, când investitorii şi creditorii internaţionali, agenţiile de rating,  vor trimite  România la categoria „junk”. Să vedem atunci ce vom face.

De ce încasările la buget  sunt la noi de doar 30-31% din PIB, faţa de 45% din PIB în alte ţări din UE, este o altă discuţie, ce merită purtată.

Nivelul actual al salariilor şi sporurilor bugetare din România îşi are explicaţia în beneficiile clientelelor partidelor politice, primele profitoare de aceste salarii şi sporuri. Demonstraţia am văzut-o săptămânile trecute la Apele Române. Toată lumea ştie acest lucru, nimeni nu ia nicio măsură. Preşedintele Iohannis, PNL, parlamentul, coaliţia de guvernare, văd şi tac complice la această situaţie de care profită politrucii şi aparatele de partid.

Ce îşi propune premierul Cîţu

Pare conştient şi bine intenţionat în rezolvarea aberaţiilor semnalate. Din păcate nu este suficient. În 2020 nu l-a lăsat premierul Orban să pună ordine în finanţele ţării. Acum ar vrea, dar cred că este prea târziu. Odată pierdut un an, este greu să rezolvi totul în următorii doi ani, iar apoi vin alegerile.

După aprobarea bugetului de stat urmează HG-uri pe organizarea şi funcţionarea ministerelor. Mai ales a celor reorganizate la venirea noului guvern Cîţu. Atunci vom vedea dacă premierul  reuşeşte sau nu să impună reducerea personalului bugetar din ministere şi instituţiile subordonate. Probabil că nu va reuşi, deşi se laudă că va face ordine în finanţele ţării.

In opinia mea, România s-ar descurca foarte bine cu 800.000 de bugetari, daca ar pune in opera digitalizarea, la nivelul la care funcţionează în alte ţări europene.

Singura „speranţă” în rezolvarea probelemelor semnalate este sabia care pluteşte deasupra României: să devină nefinanţabilă, prin încetarea împrumuturilor din care trăim. Va fi atunci un moment ca acela din 2010, când s-au tăiat salariile bugetarilor cu 25%. Voiau să taie şi pensiile cu 15%, dar s-a opus CCR. Să vedem atunci justificările conducerii statului în frunte cu preşedintele Iohannis.

Cine nu învaţă din istorie, riscă să o repete.