Punctul de start al acestui studiu este idea că oamenii judecă indivizii necunoscuţi pe aparenţă, neglijând trăsături precum competenţa, inteligenţa, onestitatea şi integritatea. Autorii de mai sus au angajat cercetători din America şi India pentru a da note feţelor unor candidaţi mexicani şi brazilieni din poze alb negru. Motivul pentru care au făcut acest lucru este pentru a testa asumpţia că oamenii din diferite etnii, rase sau naţiuni cad de acord asupra felului cum ar trebui să arate un candidat. Se pare că aspectul candidatului contează cel mai mult atunci când alegerile se centrează pe candidaţi în loc de partide. Ambiţia autorilor acestui studiu este că aceste descoperiri sunt valide pentru noile democraţii, cum ar fi Mexic sau Brazilia, dar de ce nu şi România? Arătând că indivizi care trăiesc la zeci de mii de kilometri depărtare, din America şi India, pot prezice candidaţii la alegerile din Mexic sau Brazilia este un punct de start pentru a demonstra importanţa aspectului fizic.

O primă mare diferenţă între Mexic şi Brazilia care ar putea aduce eroare în rezultate este diferenţa de sisteme de partide între cele două ţări. În Mexic, alegerile la Senat încurajează votul pe partid mult mai mult decât în cursele pentru preşedinte şi guvernator. Aşadar, este de aşteptat ca aspectul fizic să conteze mai mult în alegerile pentru preşedinte şi guvernator decât în alegerile pentru Senat. În Brazilia, o ţară cu un număr efectiv de partide foarte mare, peste 8, aşadar un număr enorm de candidaţi, iar votanţii nu ştiu mai nimic despre calităţile candidaţilor. Aşadar, în Brazilia este de aşteptat mult mai mult ca în Mexic să se voteze pe bază de aspect fizic.

Participanţii la studiu au fost rugaţi să facă un rezumat al aspectului fizic al candidaţilor, fiindu-le înmânate două poze, una cu câştigătorul şi una cu pierzătorul alegerilor. Rezultatul arată că indienii au fost de acord cu americanii, corelaţia dintre răspunsurile celor două grupuri de subiecţi fiind de .76. Studiul a fost repetat pentru alegerile americane de la Senat din 2006 cu aceiaşi respondenţi şi corelaţia a fost de .70. Mai mult, studiul a fost repetat cu studenţi americani şi mexicani, iar rezultatele au arătat aceleaşi corelaţii mari. Nu numai că americanii şi indienii au căzut de acord asupra a care candidat arăta mai bine, dar judecata lor superficială a putut să prezică rezultatul alegerilor.

Ca variabile de control, autorii au menţionat rasa ca un important predictor. Cu cât era culoarea pielii mai deschisă, cu atât au fost gradaţi mai sus, iar votanţii mexicani şi brazilieni au preferat exact la fel. Mai mult, genul este un factor important pentru că bărbaţii tind să gradeze femei sau bărbaţi necunoscuţi la fel, în timp ce femeile preferă femei. Mai mult, vârsta este un aspect important al studiului în particular şi al alegerilor în general pentru că votanţii pot asocia tinereţea cu lipsa de experienţă. De asemenea, puterea partidului este un aspect important pentru că partidele mai puternice pot atrage candidaţi mai atrăgători. Un alt aspect important ca variabilă de control este dacă candidatul se află deja pe poziţie. Cei care deţin deja poziţia sunt mai cunoscuţi şi au resursele la îndemână pentru a îşi îmbunătăţi imaginea. S-a controlat de asemenea pentru variabile ca zâmbetul sau părul facial.

În anumite tipuri de curse electorale, aspectul fizic exercită aproape la fel de multă influenţă asupra şanselor candidatului ca puterea partidului care îl reprezintă. Cu toate acestea, cetăţenii cu cunoştinţe şi care au deja experienţă cu un anumit candidat sunt mai puţin tentaţi să apeleze la aspectul fizic atunci când votează.

În concluzie, aspectul fizic poate influenţa votanţii mai puţin informaţi, ai căror criterii pentru selecţia candidaţilor sunt deja de o valoare dubioasă.