Agricultura-vura

Oricât ar părea de curios, acesta nu este un articol politic – nici măcar despre preşedinte –, deşi cu preşedintele începe.

În urmă cu o săptămână, dl Traian Băsescu a acordat un interviu şi, cu umoru-i binecunoscut, a povestit cum n-a putut el, întâiul om din stat, să facă un credit la bancă, pentru a cumpăra 300 ha de teren agricol. Prin urmare, a apelat la cea mai lucrativă dintre fiicele domniei sale, care a făcut un împrumut de un milion de euro de la CEC. Domnia sa a urmărit câteva ţinte: să redea românilor încrederea în agricultură, să arate că e un om obişnuit, nici măcar bogat, şi să îşi laude, hâtru, familia. Da, dar socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg! În primul rând, banca aleasă nu era una obişnuită, ci una de stat. Al doilea, dna Ioana Băsescu a făcut un împrumut în nume personal de un milion, lucru imposibil muritorilor de rând. Limita maximă, pentru persoanele fizice, e de 700.000 de euro, în condiţii excepţionale. Când e de milioane se reunesc grele comisii bancare. De altfel, garantarea cu lucrul pe care îl cumperi e absurdă. Ce împiedică băncile să cumpere ele valoarea cea sigură? În al treilea rând, productivitatea terenului nu poate acoperi împrumutul. Nici măcar în treizeci de ani. Cât va trudi omul Traian Băsescu pentru a scoate un profit excepţional? Zece ani? Douăzeci? Va trage până la adânci bătrâneţi? Va semăna salăţi din grădina ursului, fasolea fermecată, sau va creşte, ca Adrian Năstase, găini cu ouă de aur?

Nu vă burzuluiţi, că nu vorbesc, cum vă închipuiţi, politică şi nici nu mă răfuiesc cu dl preşedinte! Domnia sa e piesă mică. E urmaşul de drept al pieselor mari, de la care mai are de învăţat! La începutul anilor '90 s-au clădit imperii din împrumuturile unor băieţi deştepţi la "stat". Dacă ar mai avea gură, Bancorexul ar putea să dea pe goarnă cele 100 de milioane de dolari cu care fraţii Păunescu au cumpărat hotelurile din buricul târgului – cu care au garantat. La sfârşitul aceluiaşi deceniu, debitorii fug în America de plata datoriilor, pe care o firmă fantomă le cumpără de la stat cu 10 milioane. Fraţii se întorc în deplină legalitate, urmând ca firma cumpărătoare să recupereze. Asta nu s-a întâmplat niciodată, întrucât (gurile rele o spun) fraţii ar fi proprietarii de facto ai recuperatorilor. Profit curat: 90 de milioane. Tot cam pe atunci, Gabriel Bivolaru lua în dar o condamnare de trei ani pentru un prejudiciu de 60 de milioane de dolari, adus aceluiaşi Bancorex. Trai, neneacă! Bancorex s-a prăbuşit repede din cauza creditelor neperformante, comandate politic. Gurile rele (cine altcineva?) povestesc cum alerga pe coridoare Hrebenciuc după ultimul director, Răzvan Temeşan, să-i obţină graţioasa semnătură pe alte împrumuturi frauduloase. Pe lista celor care au devalizat cea mai bogată bancă de stat a momentului să-i punem pe Nelu Purcel, Constantin Grigoriu, Viorel Cataramă, Triţă Făniţă, Ilie Alexandru ori Costel Bobic ş.a.

Când am pomenit unui agricultor şarada terenului de la Nana, când i-am cerut să-mi facă un calcul exact asupra costului, şanselor şi profitului posibil, omul s-a uitat la mine şi a surâs amar. „Ce agricultură, fraiere? Terenul e extras de la un italian-fantomă, banii daţi nu pot fi urmăriţi, iar în 2014 pământul se va revinde la o sumă fabuloasă. Bani curaţi, inatacabili. CEC îşi va recupera banii, iar câteva buzunare vor avea multe parale albe pentru zile negre.“ „Ce buzunare?“ – am întrebat, naiv. Iar el mi-a răspuns: „Alea care trebuie!“