Acord PNL-PSD. Sumele nefolosite de posturile de radio şi televiziunie la nivel local, în campania privind COVID-19, vor fi redistribuite la nivel naţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camera Deputaţilor a adoptat marţi, decizional, proiectul de lege care aprobă OUG 63/2020 pentru organizarea şi desfăşurarea unor campanii de informare publică în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea COVID-19. Astfel, sumele neutilizate la nivel local în campania de informare publică de posturile radio şi de televiziune, în contextul pandemiei de coronavirus, vor fi redistribuite la nivel naţional.

Iniţiativa legislativă a fost adoptată cu 214 voturi „pentru”, zero voturi „împotrivă” şi 22 de abţineri.

Printr-un amendament al liderului deputaţilor PNL Florin Roman şi liderul deputaţilor PSD Alfred Simonis, „în situaţia în care, în bugetele prevăzute la art.3 lit.c), rămân sume nealocate din cauza unor limitări obiective, sumele rămase vor fi redistribuite către celelalte staţii care nu au atins aceste limitări, exclusiv prin mecanismul enunţat la lit.c). Redistribuirea se va aplica repetat până la atingerea limitelor respective sau până la consumarea bugetului alocat campaniei”.

Iniţiatorii amendamentului au considerat că este necesară această modificare „pentru că există o limitare a bugetelor acordate staţiilor TV participante în campanii, o parte importantă din bugetul total ar putea rămâne nealocată”.

Astfel, algoritmul de distribuţie a bugetelor de publicitate între staţiile de televiziune locale şi regionale trebuie să sufere o modificare, potrivit sursei citate.

„Pentru o mai bună acoperire şi o distribuţie echitabilă propunem o redistribuire a sumelor neutilizate către celelalte staţii care nu au atins limitările. Redistribuirea se va aplica repetat, până când staţiile îşi vor atinge limitele de difuzare (numărul de ore de emisie x 4 spoturi pe oră) sau până la consumarea întregului buget alocat”, mai arată motivarea liderilor deputaţilor PNL şi PSD.

Proiectul de lege a fost adoptat de către Senat, în calitate de prim for sesizat, pe 16 iunie, iar votul de marţi al plenului Camerei Deputaţilor a fost decizional. Astfel, legea adoptată de Parlament merge la promulgare la preşedintele României.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite