Împrospătarea prostiei colective

Ne-am putea grăbi să repetăm judecata obişnuită a celor cu fală: „românii au conducătorii pe care îi merită“. Face parte din colecţia de autoblamări stupide şi comode cu care ne împăcăm de veacuri. Dar oare, nu este, trezirea la realitate a celor simpli, călăuzirea lor pe drumul potrivit şi încurajarea binelui public principala vocaţie a liderilor? Altfel, care ar fi rostul lor!?

Dimpotrivă, minciuna, lăcomia, agresivitatea sunt izvoarele de bază ale prostiei cetăţenilor. Atâţia cât sunt.

„Puterea fără prostie nu se poate !! ”Acesta este legea cu adevărat respectată de cei care se perindă prin funcţii înalte în ultimele decenii. Pe de altă parte cel mai adesea, solidaritatea, stabilitatea, rutina indispensabilă unor componente de bază a sistemului instituţional presupune, este condiţionată de integrarea atentă, minuţioasă a unor proşti legitimaţi. Legitimaţi prin supuşenie, conformism, rudenie sau alcov. Oricum, disponibili să se facă nevăzuţi la momentul potrivit, să tacă, să rabde, să execute şi să aplaude orice.

Prin aceasta se asigură o punte naturală între “prostia de uz intern” şi prostia publică, o coeziune consistentă, de nezdruncinat. Ea asigura “rama de la tablouri”, astfel încât, să fie clar, de la sine înţeles, că pe scaune înalte, la tribune, în limuzinele oficiale se află cei aleşi, atoateştiutori, plini de idei, gata oricând să pună la bătaie soluţii uimitoare, menite să ducă ţara pe culmi de neatins. Sau măcar să pară mai şmecheri decât şmecherii ordinari (dintre care adesea provin) şi astfel, să fie acceptaţi , susţinuţi, apăraţi în momente de cumpănă, Zi de zi, lună de lună, an de an.

Parteneriatul între prostia comună, corupţia şi mercantilismul corporativ au devenit un adevărat triunghi al Bermudelor în care viaţa curentă, dinamica politică şi piaţa se irosesc fără întoarcere.

Prostia există din totdeauna. Are chiar şi istorie, nu zace în timp. Apoi, are şi o anumită “complexitate” sau, altfel spus, nu de puţine ori devine complicată. Devine…Oricum şi prostia se schimbă. Ţine pas cu vremurile. Cu moda…

Se modifică, cel puţin în parte şi sursele prostiei. Apar mecanisme noi de generare. Degenerarea inteligenţei poate deveni una din cele mai substanţiale materii prime ale prostiei. Desigur, una din cele mai semnificative evoluţii petrecute în secolul tocmai trecut, rămâne globalizarea. Peste mări şi ţări, structuri, scheme, atitudini, reacţii, credinţe care compun şi prin care se manifestă prostia capătă, nu doar elemente comune, dar se transmite cu viteza luminii. Sau a întunericului…Trăim pe deplin interconectaţi şi neghiobliliile de tot felul se transmit, se receptează şi se instalează în minţile tuturor…

Importul de prostie, pe cap de locuitor bate producţia proprie. Diverşi complexaţi din mediile academice, suspină subtil meditând la limitele tradiţionale şi naivitatea românului obişnuit, a omului de rând. La o analiză mai atentă am putea observa că una din cele mai spectaculoase modernizări din societatea românească din ultimele decenii, este tocmai modernizarea prostiei. Suntem aduşi la zi prin marfă de mâna a doua, prin emisiuni distractive la tv, prin cărţi ieftine şi mai ales prin lideri de opinie şi influenţă numai buni să ne spele creierul.

Astfel, prostia întrece de departe în viteză, unanimitate şi efect oricare din celelalte ameninţări ale lumii actuale (poluare, epidemie, inflaţie, terorism…)

Imunitatea la prostie rămâne un vis de aur al omenirii (vezi comunismul). Prostia străpunge ziduri de netrecut, la bază şi în medii din cele mai pretenţioase, la nivele ierarhice superioare, altfel de nepătruns.

Ar putea fi şi unele beneficii…Chiar bucurii, satisfacţii ale trăirii prin prostie. Care ar fi, până la urmă diferenţa între bucuria prostească, entuziastă şi “prostia inteligentă”. Desigur nu e uşor de dobândit, de proiectat şi mai ales de ferit…de prostie. Apoi, prostia îi menţine pe oameni într-o stare pe deplin controlată, recunoscută uşor, mai bună de folosit. Prostia e ca respiraţia. Nu trebuie să faci prea multe. Numa’ şezi…

Există şi o anumită siguranţă care decurge din prostia asumată, dusă pâna la capăt. Nu ridică probleme concurenţei. Costă puţin. Cere doar ce sa dă…(“Să ne daţi şi nouă ”- o lozincă uzuală…). 
Îl are pe “da” pe buze şi în somn. Menţinerea nivelului standard de prostie, la nivel de masă, chiar protejarea lui, devine adesea, o problemă de siguranţa naţională. Liniştea socială, “disciplina”, la oraşe şi sate, indiferenţa în raportarea la teme sensibile care marchează viaţa publică, asigură stabilitatea, protejează popularitatea aleşilor neamului, evită risipa de energie, de nervi, de bani, de trăncăneală pe subiecte mai puţin comode. Cum ar fi stagnarea în domenii cheie (educaţie, sănătate, infrastructură etc.), stagnarea sau chiar recesiune în plan economic, mediocritatea serviciilor publice, creşterea infracţionalităţii, declinul demografic…Şi desigur, gestiunea elegantă a unor scandaluri publice la nivele înalte. Corupţia. 

Corupţia fără prostie ar fi imposibilă ! Mai mult, una din consecinţele cele mai adânci, cu o mai largă extindere pe toate pănurile ale prostiei, este tocmai corupţia. Vitalitatea, impetuozitatea şi chiar formele cele mai abile şi sofisticare ale corupţiei, în zile noastre, se bazează tocmai pe caracterul ocrotitor al prostiei publice.

Iată de ce, nu sunt puţini aceia care, implicaţi în poziţii cheie, în “proiecte” abil construite şi derulate nu tocmai la vedere (dar pe bani publici!) sunt dispuşi să investească cu ambiţie şi generozitate în prostie. Avem “moguli”.
Combinaţia între politică, infracţiune şi acapararea presei libere a reprezentat unul dintre cele mai reuşite proiecte ale tranziţiei. O modalitate uzuală de a-i trimite la plimbare pe cei mulţi. Se distribuie “caramelele” populare, oferite de domnişoare cu urme de bichinii şi flăcăi cu urme de creier pentru a menţine buna dispoziţia a românului. Sunt multe de “mentinut “ pentru a fura in voie.

Încrederea, suportul public şi desigur, electoratul. Investiţii masive, pe măsura costurilor necesare reconstituiri ca prin farmec, de decenii a unor majorităţii, adesea massive, a populaţiei în jugul prostiei.

Altfel, de ce nu, putem spune că suntem o societate în care libertatea, egalitatea, fraternitatea sunt consacrate! Recunoscute şi proiectate, de la caz la caz (nu puţine cazuri sunt penale…)

Libera circulaţie a oamenilor şi a prostiei a devenit una din cele mai spectaculoase cuceriri ale ultimelor decenii. Potopul de informaţii, revărsate pe toate canalele media, pe toate sârmele IT, în ce a mai rămas din presa scrisă, la mitingurile de pe stadioane şi desigur prin deplasările în ţară la împărţit de pungi şi broşuri, ţin proaspătă prostia naţională pe o gamă tot mai largă de teme, în situaţii din cele mai diverse.

Mai mult, nu de puţine ori, momente de răspântie în evoluţia statului, a “economiei naţionale”, a vieţii de zi cu zi îşi află cheia în apelarea la prostie. Un articol referitor la prostie în Noua Constituţie ce urmează a fi adoptată în viitorul apropiat ar putea fi pe deplin justificat.

S-ar recunoaşte astfel, formal dar real, cum că vestita libertatea de expresie şi cea de alegere au fost transformate în materia primă - beton armat - pentru asigurarea solidităţii, perpetuării unor formule de guvernare din cele mai păguboase, iresponsabile şi pline de tupeu!

Făra prostie nimic nu e posibil!

Ş.A.M.D.