Preşedintele PES: „Îi doresc lui Victor Ponta să fie capabil să implementeze toate angajamentele electorale“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Interviu cu Serghei Stanişev, preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni (PES), despre provocările politice din România în perioada imediat următoare.

Adevărul: Care este mesajul pe care-l transmiteţi românilor după încheierea reuniunii pregătitoare a liderilor socialişti europeni în pregătirea Summitului de la Bruxelles şi având în vedere şi situaţia politică din România după alegerile de acum câteva zile?

Stanislav Stanişev: Vă pot spune că am început lucrările acestei sesiuni la care au fost prezenţi preşedinţi şi prim-miniştri din familia socialiştilor europeni, felicitându-l pe Victor Ponta pentru rezultatele electorale absolut extraordinare înregistrate, cele care consfinţesc o victorie de proporţii pentru social-democraţia din România. Am spus că mi-aş dori ca noi toţi să fim în stare să câştigăm alegerile într-un asemenea mod şi să ne bucurăm într-o asemenea măsură de încrederea concetăţenilor noştri. Îi doresc şi ca, pe viitor, să fie capabil să implementeze toate angajamentele sale electorale şi asta pentru că, în ultimele luni, Victor Ponta a arătat că este într-adevăr preocupat de viaţa tuturor românilor şi că se concentrează în primul rând asupra problemelor legate de economie, de asigurarea reluării creşterii economice, de aspectele legate de coeziunea socială, de ajutorarea celor care se află în situaţie precară. Mi-am exprimat speranţa că şi de acum înainte toate acestea vor constitui preocuparea sa majoră, deoarece nivelul înalt de încredere demonstrat de votul popular reprezintă şi o mare obligaţie. Este o responsabilitate foarte mare şi sunt convins că Victor Ponta înţelege foarte bine acest lucru. Cred că acum este crucial ca guvernul să fie format extrem de repede, mă aştept ca preşedintele ţării să respecte voinţa acestei vaste majorităţi a electoratului român, a tuturor cetăţenilor români, conferind lui Victor Ponta mandatul de premier, în calitatea sa de lider al coaliţei care a învins în alegeri, pentru a forma guvernul şi a începe imediat să acţioneze în favoarea ridicării nivelului de viaţă al cetăţenilor români.

Ar trebui să vorbim şi despre două situaţii ipotetice de risc. Prima este că domnul Traian Băsescu nu va dori să-l nominalizeze pe domnul Victor Ponta în calitate de prim-ministru. În asemenea caz, care va fi poziţia dumneavoastră?

Cred că, în calitatea sa de preşedinte al României, tocmai din cauza acestei calităţi, domnul Traian Băsescu este obligat să asculte de voinţa populară. Aceasta este datoria sa constituţională, aceasta este datoria sa morală şi eu cred că domnul Băsescu, care este un politician şi om de stat experimentat, va acţiona tocmai în calitate de om de stat în faţa unei voinţe populare atât de clare. În timpul alegerilor, pe durata campaniei, pot fi exprimate emoţii diverse, dar acum, aşa cum a reamintit-o Victor Ponta imediat după anunţarea rezultatelor, a venit timpul ca oamenii politici să poată lucra împreună în beneficiul oamenilor. Şi vreau să vă mai spun un lucru: nu am niciun fel de dubiu că toate instituţiile europene, toate familiile politice europene vor urmări cu foarte mare atenţie evoluţia situaţiei din România. Despre ce vorbim aici? Există o majoritate covârşitoare de voturi obţinută de USL, peste 65%! Este obţinută, de departe, majoritatea constituţională cerută prin lege şi în acest caz preşedintele ţării trebuie să dovedească respect faţă de dorinţa celor care au ieşit şi au votat. Altfel, toţi aceşti oameni vor fi adânc dezamăgiţi.

Al doilea risc este ca domnul Victor Ponta să fie nominalizat şi apoi să nu poată face faţă angajamentelor electorale, să nu poată să răspundă acelui grad foarte înalt de aşteptări şi încredere de care aminteaţi...

Ştiu foarte bine că nu va fi uşor şi nici Victor Ponta nu are niciun fel de iluzii în acest sens şi nici asupra provocărilor cu care urmează să se confrunte. Numai că vă invit să vă uitaţi la cele realizate de guvernul condus de el în doar jumătate de an, în condiţii politice foarte dificile, având de întâmpinat atât de multe obstacole şi obstrucţii, cu o presiune considerabilă din interior, din partea adversarilor politici, dar şi din afară, din partea unor instituţii şi politicieni europeni. Concluzia? A performat foarte bine, la modul practic, concentrându-se pentru rezolvarea unora dintre cele mai urgente probleme sociale, ca de exemplu restabilirea salariilor şi pensiilor la nivelul de dinaintea tăierilor decise de guvernarea precedentă, pe refacrea sistemului public de sănătate şi asigurarea funcţionării principalelor servicii sociale. Am convingerea că Victor Ponta, PSD-ul, întreaga Uniune Social-Liberală au capacitatea de a îmbunătăţi în mod real situaţia existentă acum. Nu va fi uşor, nu se va petrece peste noapte şi foarte multe vor depinde şi de nivelul european şi aici, vă rog să mă credeţi, întreaga familie a socialiştilor europeni va asigura lui Victor Ponta şi viitorului său guvern întreaga expertiză şi întregul sprijin politic de care va fi nevoie pentru a-i da mijloacele de a servi cât mai bine interesele tuturor românilor.
 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite