INTERVIU William Howard, pianist: „Enescu face parte din marea tradiţie europeană“
0
Membru al Ansamblului Schubert, care va concerta, sâmbătă, de la ora 12.00, la Sala Mică a Palatului, pianistul William Howard spune că „este interesantă modalitatea în care Enescu s-a conectat la tradiţie“.
Interviu realizat de Irina Hasnaş
Ce înseamnă pentru dvs. participarea la Festivalul „Enescu”?
Este foarte emoţionant pentru mine şi colegii mei, deoarece suntem pasionaţi de muzica lui George Enescu. În ultimii ani i-am interpretat câteva piese. În primul rând este un fapt deosebit să venim la Bucureşti să interpretăm pentru publicul din România şi să întâlnim melomanii, muzicienii români şi să vizităm ţara natală a lui George Enescu. Aşteptăm cu nerăbdare.
Aţi lansat de curând două discuri cu opus-uri enesciene. Cum se poate defini această muzică în context european?
Cred că Enescu face parte din marea tradiţie europeană. El şi-a definit un limbaj personal. În timpul în care mulţi creatori părăseau tonalitatea, Enescu a preluat limbajul romantic târziu şi l-a modelat realizând ceva complet unic. Cred că muzica lui este importantă prin finalitatea ei, dar este interesantă modalitatea în care Enescu s-a conectat la tradiţie. El poseda cunoştinţe deosebite în ceea ce priveşte esenţa muzicii, ceea ce înseamnă şi astăzi foarte mult.
În afara celor două opus-uri pentru coarde şi pian, v-aţi interesat şi de Trio-ul său.
Am înregistrat Trio-ul în la minor, care va fi lansat pe CD în septembrie 2014. Este un opus frumos, pe care l-am făcut cunoscut şi publicului de aici cu doi-trei ani în urmă. Am fost fericiţi s-o facem.
În cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu“, aveţi un interesant program ce va cuprinde lucrări de Frank Bridge, Gabriel Fauré şi George Enescu. A fost propunerea dvs.?
Suntem foarte onoraţi să oferim un grupaj de piese care au profunde legături cu Cvartetul cu pian de George Enescu, lucrări înrudite cu acesta cum ar fi cea a profesorului lui Enescu, Gabriel Fauré: am inclus în program primul său cvartet. Iar interesanta lucrare a lui Frank Bridge a fost compusă în acelaşi an cu opus-ul enescian. Este o piesă foarte diferită de cea a lui Enescu: două lucrări perfect contemporane, dar cu stiluri atât de deosebite!
Este important ca la concert să existe un public care să asculte. Oricât de bine ai cânta o piesă, fără public nu înseamnă nimic, dar cu un auditoriu se produc interesante modificări în alchimia interpretării. Nu pot să-mi imaginez să cânt fără ca oamenii să mă asculte. William Howard, pianist
Anul 1983 a marcat debutul acestui ansamblu. De ce v-aţi intitulat „Schubert“?
Când ne-am întâlnit pentru prima oară să cântăm împreună, am ales Cvintetul Păstrăvul – un opus drag nouă. Structura ansamblului este neobişnuită: vioară, violă, violoncel, contrabas şi pian, dar este aceea a opus-ului schubertian. Am considerat că este un nume potrivit, însă lumea este puţin încurcată şi se-ntreabă mereu dacă interpretăm numai opus-uri ale patronului nostru. În fond sunt doar patru-cinci lucrări de Schubert faţă de alte 190 care formează repertoriul nostru.
Anul acesta aniversaţi 30 de ani de activitate artistică. Cum veţi celebra acest eveniment?
Avem în acest an două manifestări distincte la Londra, în două locuri importante – în martie am avut o serie de trei concerte la King’s Place. O nouă locaţie în Londra a fost inaugurată cu doar patru-cinci ani în urmă, iar una dintre acele seri a fost dedicată lui Enescu. La sfârşitul anului vom avea o gală aniversară la Wigmore Hall, locul de top pentru muzica de cameră şi care este sala noastră preferată.
Aveţi un repertoriu foarte bogat, de la clasic la foarte modern. Mulţi creatori v-au dedicat opus-uri, dar aveţi vreun compozitor preferat în afară de Schubert?
Este o întrebare dificilă. Multe opus-uri ne fac plăcere să le interpretăm. Pentru mine personal, Dvořák, Fauré şi Enescu se află în fruntea listei de preferinţe şi pe aceştia ansamblul i-a interpretat adesea. Am ajuns la Enescu prin intermediul lui Fauré, al lucrărilor sale târzii, mai puţin cunoscute şi rar interpretate. Le-am inclus într-un festival cu câţiva ani în urmă. Cred că este o muzică deosebită, şi astfel am ajuns să cercetăm creaţia enesciană, similară pe alocuri stilistic. Iar călătoria noastră în universul lui George Enescu ne-a făcut să fim pasionaţi de opus-urile sale.
George Enescu este un creator al secolului XXI?
Da, sigur. Mulţi oameni găsesc că muzica lui este greu de ascultat, de înţeles. Dar ai nevoie să te familiarizezi cu stilul său. Muzica lui se-ndreaptă mai mult către clasic decât către folclor şi avem reacţii pozitive imediat în ceea ce priveşte conţinutul. Cred că timpul său a venit în secolul XXI.
Sunteţi fondatorul ansamblului Schubert. Ce ne puteţi spune despre ceilalţi membri?
Colegii mei – mă simt foarte norocos să am asemenea colegi – sunt oameni extraordinari, persoane cu diferite stiluri şi preocupări. Cel mai important este faptul că avem acelaşi scop, acelaşi ţel muzical, lucrăm bine împreună. Avem multe trăsături comune, diferenţele între noi stimulează imaginaţia artistică a ansamblului. Nu am fost toţi de la înfiinţare, ci doar trei: Jane Salmon la violoncel, Peter Buckoke la contrabas şi cu mine la pian am fost din 1983; cu 25 de ani în urmă ni s-au alăturat Douglas Paterson la violă şi Simon Blendis la vioară. Timpurile s-au schimbat mult şi cred că această îmbinare de personalităţi pe care o avem astăzi este cea mai bună, foarte specială.
Aveţi vreo teamă pentru muzica clasică într-o epocă a tehnologizării?
Avem o oarecare teamă, dar suntem întotdeauna încurajaţi de puterea muzicii care fascinează tinerii şi vârstnicii deopotrivă. Modul în care muzica este prezentată publicului se va schimba, dar întotdeauna s-a schimbat de-a lungul secolelor, astăzi diferă mult faţă de secolul XIX sau XVIII. Şi sunt sigur că, dacă pui ceasul înainte, vei fi foarte surprins. Dar adevărata muzică, esenţa ei va fi cea care va susţine această relaţie dintre public şi muzicieni. Sunt convins că muzica pe care o iubim va continua să fie importantă pentru oameni.
Ce înseamnă pentru dvs. şi ansamblu un concert live şi cum îl puteţi defini?
Este important ca la concert să existe un public care să asculte. Oricât de bine ai cânta o piesă – fără public nu înseamnă nimic, dar cu un auditoriu se produc interesante modificări în alchimia interpretării. Nu pot să-mi imaginez să cânt fără ca oamenii să mă asculte. Publicul se schimbă atât de mult în funcţie de ţară, de vârstă încât este întotdeauna o provocare să te confrunţi mereu cu unul nou: întotdeauna îţi schimbă ceva în interpretare. Îmi place acest sentiment de permanentă cercetare, de confruntare cu noul; el ne susţine în activitatea noastră.
Ansamblul Schubert
Înfiinţat: 1983 la Londra
Membrii: William Howard (pian)
Simon Blendis (vioară)
Jane Salmon (violoncel)
Douglas Paterson (violă)
Peter Buckoke (contrabas)
A realizat peste treizeci de Compact Discuri
A interpretat în primă audiţie mondială peste 80 de piese dedicate formaţiei
În 2010 a primit premiul Celui mai bun ansamblu cameral
Se încarcă comentariile...
