VIDEO Protestatari paşnici cu mâinile ridicate, loviţi de jandarmi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi protestatari paşnici care mergeau cu mâinile ridicate au fost loviţi cu brutalitate de jandarmi, arată numeroase filmări de la protestul de vineri seară din Piaţa Victoriei.

Una dintre filmări arată un bărbat cu un tricou „Fără penali”, care stă lângă o maşină şi ridică mâinile atunci când un corp al Jandarmeriei Române trece pe lângă el. În acel moment, unul din jandarmi iese din formaţie şi îi aplică protestatarului mai multe bastoane, până când acesta se prăbuşeşte la pământ.

O altă filmare arată mai mulţi protestatari stând lipiţi de zidul unei clădiri, cu mâinile ridicate. Mai mulţi jandarmi vin către ei şi încep să îi lovească succesiv cu bastoanele.

Un alt protestatar care filma şi nu era atent la ce se întâmpla în jurul lui a fost luat pe sus de un cordon de jandarmi, care iniţial l-au împins violent, apoi l-au tras în spate, l-au pus la pământ şi l-au încătuşat.

De asemenea, alte imagini de la protest arată şi momentul în care o jandarmeriţă este bătută cu bestialitate de mai mulţi protestatari şi i se fură arma din dotare.

Citeşte şi: Momentul în care jandarmeriţa este bătută cu bestialitate de mai mulţi protestatari şi i se fură arma

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite