Viceprimarul Bădulescu: Parchetul va trebui să vadă dacă 10 august 2018 a fost creaţia lui Liviu Dragnea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO news.ro
FOTO news.ro

Viceprimarul Aurelian Bădulescu a declarat, vineri, că în urma declaraţiilor pe care le va face luni la Parchet, procurorii ar trebui să meargă pe piste care „ar putea identifica faptul că 10 august 2018 a fost creaţia lui Liviu Dragnea”.

„Situaţia de pe data de 10 (10 august 2018 -n.r.) aduce noi situaţii cunoştinţa Parchetului, care va trebui, în urma acestor declaraţii pe care le voi da şi care nu au avut legătură cu ce m-au întrebat procurorii la acel moment, să pornească pe alte piste pentru a identifica, în opinia mea, dacă sau nu 10 august 2018 a fost creaţia lui Liviu Dragnea”, a spus Bădulescu, la o dezbatere publică la Primăria Capitalei.

Întrebat dacă intervenţia Jandarmeriei din 10 august a fost legală, Bădulescu a precizat: „Am să menţin întotdeauna: în acea zi, Jandarmeia a fost folosită fără ştirea lor într-un joc în care oamenii au avut de pierdut, atât jandarmii, cât şi oamenii care au intrat în contact cu jandarmii. A fost o intervenţie proporţională, iar ordinele care se dădeau către Jandarmerie şi discursul public au fost doar de a muta dinspre Jandarmerie cine este de fapt obiectivul şi cine este creierul acestei mişcări. Niciodată să nu uitaţi: revoluţiile şi mişcările de stradă au un epicentru. Politicul”.

Viceprimarul a susţinut, miercuri, că a minţit când a fost audiat la Parchet în cazul protestului din 10 august. Declaraţiile sale sunt făcute în contextul în care PSD Bucureşti a anunţat retragerea sprijinului politic în ceea ce-l priveşte. Aurelian Bădulescu a avut delegate atribuţiile Gabrielei Firea în timpul protestului reprimat violent de jandarmi în 10 august.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, joi, că afirmaţiile lui Aurelian Bădulescu că a minţit în faţa procurorilor arată că PSD are ceva de ascuns, respectiv că Jandarmeria a acţionat la protestul din 10 august la ordinul politic dat direct de liderul PSD, Liviu Dragnea. 

Bădulescu, despre revocarea din funcţie: „Este un joc politic în care Gabriela Firea este principala miză; este disperarea unui preşedinte de partid de a ţine monolit un partid care serveşte intereselor dumnealui”

Conform News.ro, viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, a mai declarat, vineri, că cererea privind revocarea sa din funcţie este ”un joc politic în care Gabriela Firea este principala miză” şi ”disperarea unui preşedinte de partid de a ţine monolit un partid care serveşte intereselor dumnealui”.

Bădulescu afirmă că nu va demisiona din PSD dacă va fi revocat, ci va rămâne ca o voce critică, iar prin toate acţiunile sale vrea să ”securizeze lupta Gabrielei Firea”. În plus, viceprimarul susţine că a fost ameninţat şi a depus o plângere penală împotriva celor care au făcut acest lucru. 

„Consilierii generali nu-şi doresc acest lucru (revocarea sau din funcţie - n.r), pentru că, pe lângă ieşirile mele, uneori atipice, dar din construcţia mea, cunosc şi ceea ce am făcut pentru Bucureşti, iar dumneavoastră, presa, aţi fost alături de mine şi ştiţi că niciodată nu am fost departe de problemele Bucureştiului. Cu siguranţă este un joc politic în care Gabriela Firea este principala miză. Dacă va trebui să mă sacrific, să securize lupta Gabrielei Firea, o voi face. (…) este o chestiune impusă de un grup pe care eu nu vreau să-l numesc altfel, o miliţie spirituală, la care vrea să ajungă: slăbirea primarului general din cauza modului în care este percepţia publică a persoanei Gabriela Firea”, a declarat, vineri Aurelian Bădulescu, referindu-se la revocarea sa din funcţie.

Acesta susţine că ”este o schimbare de paradigmă: nu mai este intenţia de vot, este analizată notorietatea în acest an”.

”Este lupta între Liviu Dragnea, disperarea unui preşedinte de partid de a ţine monolit un partid care serveşte intereselor dumnealui în detrimentul unor oameni care vor să ducă la bun sfârşit nişte programe pentru cetăţeni. Îmi asum ceea ce ştiu, oricum viaţa mea în PSD este o chestiune de zile”, a mai spus Bădulescu.

Întrebat dacă va demisiona din PSD, Bădulescu a infirmat.

„Nu. Pentru fiecare etapă în care miliţa spirituală va acţiona împotriva mea, voi avea câte un răspuns şi voi justifica acţiunea mea şi acţiunile dumnealor. Este un moment de disperare al lor pentru a-mi închide gura. Am fost ameninţat punctual că mâna lor este lungă, inclusiv în presă, iar ceea ce urmează să mi se întâmple va ţine inclusiv de tăvălirea imaginii publice”, a mai spus viceprimarul.

Acesta susţine că ”2019 nu mai este un an al brutalităţii fizice, este un an al degradării personale prin intermediul unor chestiuni de presă plătite sau anticipate” şi a anunţat că a depus plângere penală împotriva celor care l-au ameninţat.

PSD Bucureşti a decis, miercuri seară, retragerea sprijinului politic lui Aurelian Bădulescu pentru funcţia de viceprimar al Capitalei pe motivă că vorbeşte urât cu colegii din PSD. Noul lider al filialei, Gabriel Mutu, renunţă, astfel, la oamenii primarului Gabriela Firea, la Primăria Capitalei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite