Una dintre victimele incendiului din Popeşti Leordeni a murit la spitalul Floreasca

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
FOTO Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Una dintre victimele incendiului care a avut loc, vineri, la o hală de reciclare din Popeşti Leordeni, Ilfov, a murit sâmbătă la spital. Victima nu este cetăţean român.

Şeful DSU Raed Arafat a anunţat duminică dimineaţă că din cei cinci pacienţi cu arsuri, trei au putut fi transferaţi în Germania, deşi sunt în stare gravă, o persoană care nu era de cetăţenie română, însă lucra acolo, a decedat, iar un alt pacient este în stare gravă, lucru care nu a permis transferarea acestuia.

„Trei au plecat în dimineaţa asta în Germania, iar al patrulea care a rămas este într-o stare critică, din păcate. Au fost cinci. Din păcate, unul care a decedat. Şi mai erau patru, dintre care trei au fost transferaţi şi unul este netransportabil, fiind într-o stare foarte gravă. Deci un pacient a decedat, din păcate, care era de o altă cetăţenie decât română, dar care lucra acolo. Şi cei transferaţi sunt în stare gravă, pentru că sunt intubaţi, ventilaţi, cu leziuni de căi respiratorii. Clar că starea lor nu este una bună, dar s-a considerat că pot fi transferaţi şi au fost transferaţi la trei spitale din Germania, cu ajutorul colegilor de la Ministerul Apărării. La acest moment nu, din ce ştiu, starea celui de-al patrulea pacient nu permite transferul”, a explicat Raed Arafat, duminică la Digi 24.

Un incendiu şi o explozie s-au produs, vineri, la un utilaj, într-o hală de reciclare din Popeşti-Leordeni. Şase persoane au suferit arsuri, cinci dintre acestea fiind intubate, iar alte cinci au probleme respiratorii după ce au fost expuse la fum. Şeful DSU, Raed Arafat, a precizat încă de atunci că victimele cu arsuri sunt în stare gravă şi ar putea fi transferate în străinătate.

”Sunt arşi pe suprafaţă importantă a corpului, sunt arşi şi la nivelul căilor respiratorii, ceea ce face prognosticul şi mai rezervat. Au ajuns la Spitalul Bagdasar şi la Spitalul Floreasca”, a declarat, vineri seară, Raed Arafat, la Digi 24, referindu-se la răniţii din explozia şi incendiul de la centrul de reciclare din Popeşti-Leordeni.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite