TVR şi nedifuzarea interviului cu premierul Dacian Cioloş

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Face ce face Televiziunea publică din România şi cade, periodic, din nepriceperea celor ce o conduc în scandal. Cum e cel de ultimă oră legat de amânarea difuzării până după alegeri a  interviului acordat emisiunii Viaţa satului de premierul Dacian Cioloş.

Încerc acum să pun ordine în succesiunea de fapte şi de vinovăţii.

1. Fără doar şi poate că primul vinovat este perpetuarea politizării excesive a conducerii SRTV. O situaţie îngăduită, facilitată, de Legea de organizare şi funcţionare a SRR şi SRTV, lege adoptată printr-un uriaş şi falimentar compromis politic în 1994. Un act normativ care trebuia demult modificat de Parlament căruia însă îi convine actuala situaţie de fapt.

2. Dacă mai era nevoie de vreo dovadă că legea 41/1994 este una complet defectă, atunci dovada a venit în primăvară în zilele ruşinoase în care majoritatea PSD s-a opintit până când şi-a îndeplinit pohta ce-a pohtit, implantând-o pe Irina Radu în funcţia de preşedinte-director general al SRTV. Iar Irina Radu de atunci încoace tot plăteşte la datorii. Ba făcând câte o numire convenabilă, cerută ori numai sugerată de mai-marii PSD, ba aprobându-l pe Liviu Dragnea când cere eliminarea taxei şi dregându-şi inabil poziţia atunci când se dovedeşte că prea a făcut-o de oaie şi prea şi-a dat pe faţă arama şi coloritul pesedist.

3. Unde mai pui că Irina Radu, cunoscută ca oportunistă, chiar şi atunci când nu ia decizii cu evidente conotaţii politice, nu scapă de prezumţia de impuritate.

4. Următorul vinovat este dl. Gabriel Gherghescu, directorul TVR 1, autorul interviului şi principalul realizator al emisiunii Viaţa satului. Indiferent de ceea ce au spus  în urmă cu doi ani CNA şi Comisia de etică din TVR, atunci când dl. Gherghescu a comis o greşeală similară, în momentul respectiv chiar trecând pe unde un interviu cu fostul premier Victor Ponta care era parte activă în campania electorală, trebuia să dea dovadă de prudenţă. Firesc era ca dl. Gabriel Gherghescu să sufle anul acesta şi în iaurt. Numai că dl. Gherghescu care se laudă peste tot, până la saturaţie, până la a atinge ridicolul absolut că ştie ce face (iar rezultatele se văd în drastica scădere a audienţei postului pe sus-numitul habar nu are să îl conducă) a repetat propria greşeală.

5. Firesc era să ştie marele nostru teleast ceea ce ştim cu toţii. Că da, e adevărat, dl. Dacian Cioloş nu candidează însă la fel de adevărat e că imaginea domniei-sale a fost confiscată de PNL. Un partid care încearcă să îşi camufleze propria incapacitate de a produce lideri prin împrumuturi cvasi-frauduloase. Însuşi dl. Dacian Cioloş este în ultima vreme jenat de ceea ce se întâmplă şi în urmă cu câteva zile tocmai a cerut ca portretul domniei-sale să fie îndepărtat de pe afişele de campanie ale PNL.

6. Doamna Irina Radu a gestionat prost şi total neprofesionist criza stârnită de inabilitatea şi lipsa de deontologie ale unui subordonat al său, membru la rându-i în Comitetul Director al SRTV. Haosul din mintea şi din acţiunea celor doi impostori, care printr-un joc al sorţii şi al incompetenţei au ajuns să deţină înalte funcţii în TVR, se decontează asupra imaginii şi aşa cumplit terfelită a instituţiei din Calea Dorobanţi nr. 191, Bucureşti.

7. Fie şi numai pentru această greşeala cumplită cei doi împricinaţi, adică numiţii Radu Irina şi Gherghescu Gabriel, plus numiţii Zgabercea Criistian (sluga penală pesedistă a banditului Nicuşor Constantinescu) şi Calotă Corneliu (eminenţa cenuşie pesedistă din TVR) care şi ei au contribuit la luarea catastrofalei deczii, ar trebui să aibă minima demnitate, elementara decenţă de a-şi prezenta luni, la prima oră, demisiile din posturile pe care le deţin. Ştiu că sunt naiv, ştiu că nu o vor face. Tuspatru au obrazul mult prea gros şi au sarcini de partid pe care trebuie să le îndeplinească. De onoare cei patru sunt defectivi.

8. Orice întârziere de la depunerea acestor demisii nu ar face decât să întărească suspiciunile că unele dintre persoanele aflate astăzi în posturile de decizie din TVR au fost implantate acolo cu misiunea precisă de a distruge complet bătrâna instituţie care, în loc să îşi sărbătorească în demnitate cei 60 de ani de existenţă, este iarăşi umilită de prostia unor impostori.  

P.S. Incompetenţa unora dintre componenţii actualei conduceri a TVR se dovedeşte fără margini. O probează faptul că pe 1 decembrie, la emisiunea paraşutatului fost antenist Ionuţ Cristache este chemat Dan Puric.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite