Trei persoane au murit în urma unui accident rutier produs pe DN 1

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trei persoane au murit în urma unui accident produs pe DN1 FOTO Arhivă Adevărul
Trei persoane au murit în urma unui accident produs pe DN1 FOTO Arhivă Adevărul

Trei persoane şi-au pierdut viaţa în urma unui accident rutier produs, în noaptea de duminică spre luni, pe Drumul Naţional 1, în apropierea staţiunii montane Sinaia. Maşina în care se aflau persoanele decedate a derapat şi s-a izbit frontal de un TIR.

Potrivit informaţiilor oferite de Poliţia Prahova, accidentul s-ar fi produs puţin după miezul nopţii, pe DN 1, în zona „Izvorul Rece” din apropierea staţiunii Sinaia.

Şoferul unui autoturism care circula dinspre Sinaia spre Ploieşti ar fi pierdut controlul volanului, iar maşina a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit de un tir care circula regulamentar pe sensul Bucureşti – Braşov.

În urma impactului violent, toate cele trei persoane aflate în autoturism, doi bărbaţi şi o femeie cu vârste cuprinse între 24 şi 27 de ani, au murit pe loc, iar pentru scoaterea acestora din maşină a fost necesară intervenţia echipelor de descarcerare.

În urma accidentului, circulaţia pe DN 1 a fost mai întâi blocată şi apoi îngreunată timp de câteva zeci de minute.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite