Termen în dosarul Belina. Cele două funcţionare de la Biroul de Cadastru recunosc că au greşit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Tribunalul Bucureşti a avut loc marţi un nou termen în dosarul Belina, dosar în care fostul vicepremier Sevil Shhaideh este judecată pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. Cele două funcţionare de la Biroul de Cadastru din Teleorman acuzate că au radiat ilegal, sub pretextul îndreptării unei erori materiale, mai multe notări din cartea funciară a insulei, au recunoscut în faţa instanţei că au greşit.

Rodica Guşă, asistent registrator la Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria, care este acuzată de fals intelectual a declarat în faţa instanţei că nu a comis vreo infracţiune cu intenţie.

„Nu ma simt vinovată de comiterea vreunei infracţiuni cu intenţie. Este o muncă si o presiune uriaşă, ceea ce justifică apariţia unor erori multiple. Nu am ştiut niciodată detalii despre Belina si braţul Pavel. Nici eu, nici colegii mei. Nu ştiam despre Belina, ce e acolo şi la ce foloseşte. Intabularea nu am făcut-o noi, ci a fost făcută în 2004, la judecătoria Turnu Măgurele. În legătură cu cele 2 contracte de închiriere, cele două părţi aveau cunoştinţă de clauze. Înscrierea în cartea funciară a unui astfel de contract nu afectează înţelegerea dintre părţi. Nu exista niciun interes din partea mea”, a declarat Rodica Guşă în faţa instanţei, potrivit publicaţiei Mainnews.ro.

„În legătură cu actul adiţional încheiat între statul român şi Tel Drum nu ştiu cine l-a adus, mi-a fost repartizat pentru soluţionare. După câteva zile s-a prezentat la ghişeu cineva din partea Teldrum şi a cerut radierea contractului, aşa cum solicitase de la început. Dar, din cauza grabei, uneori uitam să le radiem. Apoi am îndreptat eroarea şi am radiat contractul. Această modificare nu a produs beneficii sau pagube vreunei persoane. Nu ştiam de Hotărârea care trebuia dată de Guvern. A fost vorba doar de o eroare”, a mai declarat Rodica Guşă, asistent registrator la Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria.

Procurorul de caz a intervenit imediat. „Dacă tot aveaţi foarte mult de lucru şi înregistraţi întârzieri mari, cum vă explicaţi că aţi soluţionat cererea de radiere a contractului numai după 30 de minute? A intervenit cineva pentru urgentarea lucrării?”

Rodica Guşă a susţinut în faţa instanţei că termenul de soluţionare pentru acel tip de cereri era de 3 zile lucrătoare: „Nu-mi explic cum s-a întâmplat acest lucru. Aveam termen de soluţionare de 3 zile pentru acel tip de cereri”.

Mariana Sanda Gheorghiu, asistent registrator în cadrul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria a recunoscut că a greşit atunci când a făcut înscrieri în cartea funciară pentru contractele  prin care UAT Seaca a închiriat terenuri către Tel Drum, însă pune totul pe seama oboselii şi a volumului mare de muncă. Ea este acuzată de procurori de fals intelectual.

“Am săvârşit această operaţiune din cauza volumului mare de muncă si a complexităţii muncii, care a dus la oboseală şi surescitare. Aceste cereri de îndreptare eroare materială au termen de soluţionare de o zi. Nu am săvârşit cu nicio intenţie această eroare materială şi nici nu am conştientizat producerea ei. Eu doar mi-am îndeplinit îndatoririle de serviciu.  Am luat din arhiva actele, după începerea anchetei  şi mi am dat seama de eroarea comisă.

Mi-am dat seama că am greşit, că nu trebuiau radiate cele doua contacte, că singura explicaţie este oboseala acumulată. Nu cunosc şi nu am vorbit niciodată cu o persoană de la Tel Drum. Repet, nu am avut niciun interes in cauză, singura explicaţie o reprezintă volumul mare de muncă”, a declarat Mariana Sanda Gheorghiu.

Avocatul lui Shhaideh a cerut audierea lui Nicolicea

Avocatul lui Sevil Shhaideh a cerut instanţei o expertiză la faţa locului şi trimiterea unor adrese către Secretariatul General al Guvernului, Apele Române dar şi la Oficiul de Cadastru pentru a vedea dacă au trimis note de fundamentare pentru hotărârea de Guvern. „Nu scrie nicăieri că imobilele sunt în albia minoră a Dunării. Shhaideh nu avea de unde să ştie”, a declarat avocatul lui Shhaideh.

Cererea avocatului lui Sevil Shhaideh de a fi audiaţi Eugen Nicolicea, Toni Greblă, Luviu Voinea şi a lui Dumitru Iliescu este contestată de procurorul DNA. Se acceptă însă audierea ca martor a avocatei Maia Teodoriu, care lucra la Ministerul Justiţiei în 2013.

La termenul de astăzi, avocatul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, Ionuţ Adrian Gâdea, cere audierea managerului judeţului, dar şi a fostului prefect de Teleorman de la acea vreme. În plus, solicită şi o cercetare la faţa locului: „Un braţ al Dunării şi o insulă au fost închiriate către Teldrum, spune presa. Nu e aşa. Este o baltă pentru creşterea peştelui, care creşte şi scade în funcţie de nivelul Dunării.  Teldrum are doar 10 la sută din braţul Pavel si Belina.  Hotărârea de Guvern voia transformarea acelui loc într-unul public”, a precizat acesta.

Istoricul dosarului

Sevil Shhaideh, la data faptelor secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), a fost trimisă în judecată în dosarul "Belina" în iunie 2018, fiind acuzată de abuz în serviciu. Pentru complicitate la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni a fost deferită justiţiei şi Ionela Stoian (fostă Vasile), director în cadrul MDRAP la data faptelor.

În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată Adrian Ionuţ Gâdea, la data faptelor preşedinte al CJ Teleorman; Mariana Sanda Gheorghiu, asistent registrator principal în cadrul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria; Rodica Guşă, asistent registrator la Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria.

Potrivit rechizitoriului, „în anul 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel (cu suprafaţă de 278,78 ha, respectiv 45 ha), situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private. Pentru realizarea transferului de proprietate a fost adoptată H.G. 943/2013, act cu caracter individual prin care au fost încălcate o serie de dispoziţii legale”.

Asta în condiţiile în care în albia minoră a Dunării, Insula Belina şi Braţul Pavel fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii şi al Constituţiei, prin urmare nu puteau fi trecute în proprietatea vreunui consiliu judeţean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege, subliniază anchetatorii.

Concret, în perioada 23 septembrie 2013 – decembrie 2013, în calitate de secretar de stat, Sevil Shhaideh „a iniţiat, a fundamentat, a introdus pe circuitul de avizare şi a prezentat guvernului pentru aprobare un proiect de hotărâre de guvern (ce se va numi H.G. 943/2013), precum şi nota de fundamentare pe care a semnat-o, în calitate de iniţiator. Pe baza acestor acte s-a aprobat transmiterea unor părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel către domeniul public al judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman. Aceasta, în condiţiile în care inculpata cunoştea că în acest mod întocmeşte acte care încalcă o serie de dispoziţii legale”, explică procurorii.

Aceştia mai arată că Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei formulaseră observaţii pe parcursul circuitului de avizare prin care semnalau că există aspecte de nelegalitate în ceea ce priveşte transferul, aspecte ce au fost ignorate. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite