Suspectul bănuit de alarmele false cu bombă din Capitală, reţinut în Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de arhivă
Imagine de arhivă

Un bărbat suspectat că ar fi alarmat marţi autorităţile, prin serviciul 112, cu privire la amplasarea unor bombe cu gaz sarin, în Bucureşti, recomandându-se ca fiind Said ben Laden, a fost reţinut de autorităţi în centrul municipiului Ploieşti. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore.

„La data de 29 ianuarie 2019, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti şi ai Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Prahova au depistat, în zona centrală a municipiului Ploieşti, un bărbat bănuit că, în cursul aceleiaşi seri, ar fi alarmat autorităţile, prin serviciul 112, cu privire la amplasarea unor bombe cu gaz sarin, în Bucureşti”, a  transmis Poliţia Română.

Potrivit autorităţilor, marţi. la ora 18.13, bărbatul ar fi apelat serviciul 112, recomandându-se ca fiind Said ben Laden, „comunicând că, în zona Gării de Nord din Bucureşti şi a Aeroportului Henri Coandă se află două recipiente cu gaz SARIN care vor sări în aer”. 

Ca urmare a acestui apel, Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române şi ai Serviciului Român de Informaţii au realizat controlul pirotehnic în cele două locuri, constatând că ameninţarea nu se confirmă. În aceeaşi zi, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Prahova, cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii, l-au depistat pe apelant, în zona centrală a municipiului Ploieşti, potrivit IGPR.

Miercuri, procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Braşov au dispus reţinerea pentru 24 de ore a bărbatului. Aecsta este acuzat de săvârşirea a 4 infracţiuni de alarmarea, prin orice mijloace şi fără un motiv întemeiat, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol, a organelor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale sau de menţinere a ordinii publice, cu privire la folosirea de arme de foc, arme nucleare, chimice, biologice, radiologice ori la răspândirea sau folosirea de produse, substanţe, microorganisme, toxine ori materiale, de orice fel, de natură să pună în pericol viaţa, integritatea corporală sau sănătatea oamenilor ori a animalelor sau mediul înconjurător ori să cauzeze consecinţe deosebit de grave, faptă prevăzută de art.38 alin.1 din Legea nr.535/2004, cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal.

Anchetatorii susţin că acesta este vinovat de este autorul altor trei alerte false, infracţiuni prevăzute de art. 38 alin.1 din Legea nr.535/2004.

„Astfel, la data de 18.04.2018, în jurul orei 17.50, bărbatul a apelat S.N.U.A.U. 112, afirmând că se află în posesia unei cantităţi de material explozibil pe care intenţionează să-l detoneze în Piaţa Unirii din Bucureşti. La data de 16 noiembrie 2018, ora 23.35, acesta a apelat S.N.U.A.U. 112, comunicând operatorului că în două ore un avion al unei companii aeriene va exploda pe aeroportul Otopeni. La data de 19 decembrie 2018 orele 19.59 şi 20.06, cel în cauză a apelat S.N.U.A.U. 112, transmiţând că un avion al unei companii aeriene va sări în aer pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă”, susţin autorităţile.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite