Sile Cămătaru a fost eliberat din arest. Acesta a fost plasat în arest la domiciliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vasile Balint zis şi Sile Cămătaru a fost eliberat din arestul preventiv. Asta după ce magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis să îl plaseze în arest la domiciliu, în dosarul în care este acuzat de proxenetism. Decizia este definitivă.

Vasile Balint zis „Sile Cămătaru” a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, alături de alte 44 de persoane, în dosarul în care este acuzat de proxenetism.

Concret, procurorii au dispus trimiterea în judecată a 45 de persoane, dintre care Vasile Balint zis „Sile Cămătaru”, Adrian Panduru zis „Limbă”, Lirov Halevi, Nelu Aliuţă zis „JB”, Teodor Ion zis „Teo”, Amiran Dzanashvili, Julya Mazirov zisă „Angela” şi Tov Israel Mazal, pentru mai multe infracţiuni de proxenetism.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, „în perioada iunie - octombrie 2014, Vasile Balint, cu ajutorul lui Adrian Panduru, a determinat continuarea practicării prostituţiei şi a înlesnit practicarea prostituţiei de către mai multe persoane de sex feminin. Acesta a oferit persoanelor de sex feminin protecţie în municipiul Bucureşti, în vederea continuării practicării prostituţiei de către acestea şi a asigurat transportul sau costul transportului persoanelor de sex feminin către municipiul Bucureşti, precum şi cazarea acestora în capitală”.

La rândul său, Adrian Panduru a înlesnit şi determinat practicarea prostituţiei de către mai multe persoane de sex feminin.

„Din înlesnirea practicării prostituţiei, inculpatul Panduru Adrian, împreună cu inculpaţii Ion Teodor şi Aliuţă Nelu au obţinut foloase materiale, acesta primind diverse sume de bani direct de la clienţi sau de la fetele ce se prostituau pentru aceştia. Inculpatul Panduru Adrian este cel care s-a ocupat de racolarea clienţilor, din rândul clienţilor străini veniţi pentru jocurile de noroc interzise în statele acestora de origine, ce se aflau în incinta diverselor cazinouri, în timp ce ceilalţi doi inculpaţi asigurau deplasarea persoanelor de sex feminin către/de la locul unde se afla clientul”, mai notează anchetatorii în rechizitoriu. 

Astfel, procurori arată că din probele strânse la dosar a rezultat căsumele primite de către persoanele de sex feminin pentru serviciile prestate au fost de aproximativ 100 euro sau 400 lei pentru o oră, sumele crescând în raport de prelungirea duratei „întâlnirii".

Totodată, anchetatorii susţin că „Julya Mazirov, cu sprijinul inculpatelor Aleca Raluca Miruna şi Răileanu Elena, a uşurat practicarea prostituţiei de către mai multe persoane de sex feminin, folosind ca paravan un salon de masaj aflat în administrarea inculpatului Boboruţă Alexandru, postând prostituatelor anunţuri explicite pe site-urile de profil, prin care oferea servicii sexuale contra unor sume de bani, prelua comanda de la client, verifica la hotel camera clientului şi le transmitea prostituatelor adresa acestuia, astfel obţinând foloase materiale în urma serviciilor sexuale prestate de prostituate (comisionul fiind, de regulă, de 50%)”. 

Mai mult, procurorii au constatat că inculpatele preluau comenzi de la cetăţenii străini prin intermediul anunţurilor publicate pe internet, dar şi de la angajaţii casinourilor din municipiul Bucureşti.

„Din analiza materialului de urmărire penală a rezultat că inculpaţii Haim Rosestein Mordechai şi Liron Halevi, angajaţi ai Casinoului Q., apelau în mod frecvent la serviciile fetelor angajate fără carte de muncă la saloanele de masaj erotic deţinute de coinculpaţii Mazirov Julya şi Boboruţă Alexandru, pentru grupurile de clienţi străini ai casinoului. Cei doi coinculpaţi cunoşteau activitatea pe care o desfăşurau în realitate angajatele saloanelor de masaj, iar solicitările acestora vizau serviciile sexuale oferite clienţilor casinoului”, mai precizează anchetatorii în documentul citat.

 

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Sile Cămătaru, interceptat în dosarul prostituatelor de lux: „Mă ocup personal de voi”

Vasile Balint, cunoscut mai ales ca Sile Cămătaru, şi alte două persoane au fost arestate preventiv, sâmbătă, de Judecătoria Sectorului 1, pentru proxenetism. Acesta a fost prins pe interceptările procurorilor.

Sile Cămătaru, suspectat de crearea unei reţele de prostituţie de lux, dus la audieri

Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, este cercetat, într-un dosar de proxenetism, alături de aproximativ 50 de complici, că ar fi plasat zeci de prostituate în hoteluri de lux din Capitală. Poliţiştii bucureşteni au făcut percheziţii în această dimineaţă, acasă Sile Cămătaru şi la „locotenenţii“ lui, dar şi la mai multe hoteluri de lux şi cazinouri din Bucureşti. Acesta a fost dus de oamenii legii la Poliţia Capitalei pentru a fi audiat. 

Sile Cămătaru a fost eliberat din închisoare: „Am făcut puşcărie în puşcărie şi am sesizat CEDO pentru tortură psihică“
 

Vasile Balint, zis şi Sile Cămătaru, judecat alături de alte 53 de persoane într-un dosar privind fapte de şantaj, cămătărie şi infracţiuni cu violenţă, a fost eliberat marţi dimineaţă din Penitenciarul Rahova. Acesta a precizat marţi că a făcut „puşcărie în puşcărie“, motiv pentru care ar fi făcut o plângere la Comisia Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) pentru „tortură psihică“.

Nuţu Cămătaru a fost eliberat. Va fi judecat în arest la domiciliu

Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, arestat în februarie 2013, într-un dosar de infracţiuni cu violenţă în care sunt implicaţi alţi 53 de membri ai clanurilor Cămătarii şi Sportivii, va fi judecat în arest la domiciliu, a hotărât, marţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ)

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite