Există tehnocraţi şi tehnocraţi. Cei mai interesanţi, între ei, îmi par tehnolicienii“. Pe jumătate politicieni, pe jumătate tehnocraţi, aceşti indivizi n-au mai puţină politică în sânge, decât le curg ritmurile de Dixieland în vene trompetiştilor de jazz din New Orleans. Tehnolicienii manifestă abilităţi de miniştri literalmente sub orice regim. Inclusiv în cele eminamente nedemocratice.

Sau antidemocratice. Astfel de inşi n-au probleme să sară dintr-o tabără în alta, oricât de greţoasă, cu nonşalanţa văduvei vesele la înmormântarea consorţilor ei, aducând servicii politice majore, deşi reuşesc, totodată, miraculos, să-şi păstreze renumele de „tehnocraţi“.

Un asemenea prestidigitator de excepţie e Bogdan Aurescu. De oriunde îl arunci, el cade în picioare. Mai nou s-a văzut propus ministru de externe în monocolorul guvern penelist propus de Ludovic Orban. dar cine e, de fapt, Aurescu? Mult elogiat, la începutul anilor 2000, pentru o intervenţie de bun simţ la Haga, unde s-au derulat  audierile din procesul câştigat contra Ucrainei pentru jurisdicţia asupra Insulei Şerpilor, Aurescu a făcut o figură pasabilă ca diplomat, fiind promovat asiduu de PSD.

Fost PCR. Şi nu tocmai întâmplător. Căci nicio ciumă roşie care se respectă nu poate ocoli greutatea de a identifica oameni cât de cât alfabetizaţi, care să execute sarcinile obligatorii în orice stat, chiar şi în statul paralel. Sunt treburi, pe care dregătorii pesedişti n-au timpul şi calificarea să le ducă la bun sfârşit, întrucât, după o bună tradiţie peceristă, sunt mult prea ocupaţi să devalizeze ţara.

Aşa s-a întâmplat minunea ca, de la Ion Iliescu încoace, guvernele postcomuniste să practice, pe lângă antimeritocraţia cotidiană, şi sporadice manevre de creare de posturi rentabile pentru experţi. Dar nu pentru orice fel de experţi. Ci doar pentru cei, vai, mulţi, dispuşi să-şi lase conştiinţa la garderobă, când sunt invitaţi să joace partituri în spectacolele unor compromisuri pe cât de mănoase pe atât de imunde, regizate de regimul politrucilor. Care i-au răsplătit de altfel cu niscai ciosvârte grase.

La rândul lor, tehnolicienii pun osul la propăşirea malodorantelor regimuri care-i promovează. Au ei probleme pentru că aceste regimuri violează cu insolenţă maximă dreptul la vot al cetăţenilor? Pare că nu. Tehnolicianul Aurescu le sare în ajutor. Aşa de pildă, la alegerile prezidenţiale din 2014, Aurescu se repezea cu mult elan să-l proptească pe candidatul Ponta şi regimul său USL-ist, care făcuse totul spre a sabota dreptul la vot al românilor de dincolo de hotarele oficiale ale ţării.

La 16 noiembrie 2014, Aurescu elogia procesul de votare la  al doilea tur al prezindeţialelor româneşti. El afirma că ar fi putut „constata în mod nemijlocit că procesul de votare se desfăşoară normal, fără incidente...“ Aurescu supralicita chiar, fără vreo jenă perceptibilă, susţinând că a discutat „şi cu cetăţenii ieşiţi de la urne şi aceştia erau mulţumiţi... Realitatea basarabeană era la antipod.

„Alegeri prezidenţiale în România: Cozi interminabile la secţiile de votare din RM“, titra Jurnal.md, reliefând că în acea zi de graţie de 16 noiembrie, „românii din Republica Moldova (formaseră) cozi fără capăt la secţiile de votare deschise pentru alegerile prezidenţiale din România. Şi asta în pofida faptului că participanţii la scrutin au venit în faţa secţiilor cu noaptea-n cap…În primul tur al alegerilor prezidenţiale, mai mulţi cetăţeni nu au reuşit să-şi depună votul până la închiderea secţiilor“.

Normal că oamenii erau „mulţumiţi“. Parveniseră să-l ştampileze pe Iohannis, după ce se sculaseră în puterea nopţii ca să nu-l lase pe V.V.Ponta să devină preşedintele României. Şi după ce se călcaseră în picioare la cozi interminabile. Atâta doar că, spre a sluji regimul pesedist, Aurescu zugrăvise o falsă „realitate“, minţind sfruntat, ca şi cum în cauză n-ar fi fost încălcatul drept de vot al românilor. Ceea ce nu l-a împiedicat pe preşedintele Iohannis, ale cărui interese le săpase diplomatul „tehnolician“, să-l facă timp de trei ani pe Aurescu, ministrul de externe în guvernul PSD, consilierul său prezidenţial.

Halal dreptate. Halal preşedinte. Halal consilier, al cărui mentor fusese marele corupt şi infractor condamnat Adrian Năstase, un ex-premier pe care Aurescu l-a invitat, după ieşirea acestuia din închisoare, aşa cum notează Sabina Fati la RFE, să-i lanseze cartea publicată în engleză. Mai aflăm că acelaşi Aurescu îl invita, în 2015, pe coordonatorul lui de doctorat, delincventul ex-nomenclaturist comunist Adrian Năstase, „să participe la Consiliul Consultativ al ministerului“, deşi, conform condamnării sale, pupila lui Ion Iliescu nu poate fi aleasă în funcţii publice. Deci aşa vrea prospectivul executiv monocolor al PNL să guverneze şi să reformeze România?

S-a căutat mult şi chiar nu s-a putut găsi un om politic mai puţin traseist? Să-l fi refuzat pe Ludovic Orban un Teodor Baconschi? Să nu-i fi stat la dispoziţie Mihai Răzvan Ungureanu? Sau poate Cristi Diaconescu? Nu merita mai mult şefia diplomaţiei române? De unde atâta cinism şi ipocrizie?

Ce ne pasă că poporul a demonstrat în masă, ani la rând, în contra ciumei roşii şi împotriva demontării statului de drept? Ce ne pasă că românii vor o ţară fără corupţi şi fără penali în funcţii publice, precum şi un stat de drept în care alegătorilor să nu li se mai fure dreptul la vot? După ce a fost ministru de externe PSD, îl facem şi ministru de externe PNL. Bravos naţiune. Scandalos? Ei, aş! „În România merge“, îşi vor fi zis cei ce l-au propus pe tehnolician în funcţia de şef al diplomaţiei române.

Petre Iancu - Deutsche Welle