România, cuprinsă de un val de frig şi un nor toxic în zilele următoare. Unde scad dramatic temperaturile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Urmează zile friguroase în România
Urmează zile friguroase în România

Temperaturile scad dramatic săptămâna viitoare, ajungând aproape de limita îngheţului, avertizează ANM. Totodată, un nor toxic generat de erupţia vulcanului din Insulele Canare ajunge astăzi în România şi va cuprinde aproape toată ţara în următoarele ore.

Vremea frumoasă din ultima vreme va fi înlocuită cu zile friguroase începând de luni după-amiază, dar mai ales de marţi.

„În nopţile şi dimineţile reci, pe parcursul zilelor de miercuri, joi şi vineri, când în depresiuni vom înregistra valori de 0 grade, posibil chiar valori negative, cel mult 10, 11, 14 grade în vestul, sudul, sud-estul ţării şi în Moldova şi minime de 5-6 grade Celsius, inclusiv în Capitală: 7-8 grade Celsius“, a precizat directorul ANM Elena Mateescu la Antena 3.

Norul toxic care acoperă România  

Norul toxic generat de erupţia vulcanului din Insulele Canare, care erupe de mai bine de o săptămână, intră astăzi pe teritoriul ţării noastre, pe la Timişoara, şi va traversa România în intervalul 26 - 28 septembrie.

„Putem să observăm că în ultimele zile, în sudul şi în estul Europei, concentraţiile de dioxid de sulf s-au semnalat pe întreaga coloană de aer şi s-au menţinut la valori ridicate. Iar evoluţia estimată duce la ideea că şi ţara noastră se va afla sub incidenţa acestui nor. Dacă azi vorbim într-o primă etapă pentru zona de vest a ţări, ulterior vom observa o extindere, pentru că circulaţia aerului realizată din sectorul predominant sud-vestic va favoriza deplasarea către est a norului“, a spus directorul ANM.

„Un nor de compuşi chimici, fie cenuşă vulcanică, fie dioxid de sulf, poate şi clor, brom, deci compuşi ce pot afecta compoziţia chimică a atmosferei şi pot influenţa şi cantitatea de ozon până la urmă. Contribuie, în primul rând, la o potenţială înrăutăţire a calităţii aerului. O parte din compuşi se pot degrada mai repede, dar o parte rămân în atmosferă şi pot conduce la modificări importante în proprietăţiile fizico-chimice ale unor pături atmosferice şi chiar la o răcire a solului unde concentraţia este mai mare. Nu toţi compuşii din acest tip de nor pot fi monitorizaţi atât de simplu“, a venit cu explicaţii şi Silviu Gurlui, profesor la Facultatea de Fizică din Iaşi.

Norul generat de erupţia vulcanului din La Palma a intrat în România. Precizările Ministerului Mediului privind gradul de poluare 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite