Revolta poliţiştilor: Vom da sfaturi despre ce tip de mască se asortează cu tocurile. Ce amenzi riscă persoanele care nu renunţă la măştile textile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sindicaliştii le recomandă colegilor să nu verifice aplicarea noilor reguli şi subliniază că de la începutul pandemiei poliţiştii au primit sarcini cel puţin atipice Foto Arhivă
Sindicaliştii le recomandă colegilor să nu verifice aplicarea noilor reguli şi subliniază că de la începutul pandemiei poliţiştii au primit sarcini cel puţin atipice Foto Arhivă

După ce Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis reintroducerea obligativităţii purtării măştii de protecţie atât în spaţiile închise, cât şi în spaţiile deschise şi interzicerea utilizării măştilor textile în favoarea celor medicale sau FFP2, poliţiştii atrag atenţia că nu vor putea controla, practic, respectarea acestei reguli.

„În traducere liberă, Guvernul are pretenţia ca poliţiştii să verifice tipurile de măşti de protecţie folosite de cetăţeni, dacă sunt conforme şi se circumscriu noilor rigori. Dacă cetăţenii vor purta măşti de protecţie textile, sunt pasibili de sancţiune contravenţională. Partea ridicolă va fi atunci când poliţiştii vor fi în faţa cetăţeanului şi îi vor cere să prezinte masca la control. Asta pentru că există o gamă variată de măşti de protecţie, inclusiv textile, care conţin filtre de diferite tipuri pe care nu pot să le identifice cu ochiul liber nici măcar cei care sunt de specialitate, nu mai vorbim despre poliţişti care nici ei, la rândul lor, nu primesc de la unităţi astfel de măşti de protecţie. Ce să mai vorbim despre riscul generat de scoaterea incorectă a măştii de protecţie sau manipularea măştii pe durata procesului de verificare a acesteia. Nu există niciun fel de îndrumare cu privire la modul efectiv în care se va realiza controlul măştilor de protecţie. Iar dacă M.A.I.-ul nu a fost în stare să genereze o procedură de sistem cu privire la modul în care se realizează verificarea carantinaţilor, la aproape 2 ani de la declanşarea pandemiei, nu ne punem speranţe că «specialiştii» vor veni cu lămuriri în cazul noilor restricţii cu privire la purtarea măştilor de protecţie”, susţin poliţiştii afiliaţi EUROPOL. 

Aceştia fac şi haz de necaz. „Începând de mâine (sâmbătă - n.r.), odată cu intrarea în vigoare a noii Hotărâri de Guvern prin care poliţiştii vor trebui să verifice tipul şi calitatea măştilor de protecţie purtate de populaţie, aceştia îşi vor putea asigura un al doilea job, în funcţie de îndemânarea fiecăruia. 

Astfel, printre cele mai de interes meserii sunt cele de: croitor-filator, inginer textil, designer vestimentar şi specialist în microfibre. Aceştia vor putea da, de asemenea, sfaturi dacă tipul de mască purtată se asortează cu pardesiul sau cu tocurile de la pantofi, putând acorda astfel calificative şi apreciind dacă oamenii au sau nu stil”, mai arată aceştia. 

 

Operaţii pe creier  

Sindicaliştii le recomandă colegilor să nu verifice aplicarea noilor reguli şi subliniază că de la începutul pandemiei poliţiştii au primit sarcini cel puţin atipice. „Sindicatul EUROPOL le recomandă poliţiştilor din stradă să refuze să aplice prevederi lipsite de claritate şi de logică şi să-şi invite şefii să le arate cum se realizează controlul măştilor de protecţie. Pe toată durata pandemiei, profesia de poliţist a fost cea mai versatilă. De la intenţia ministrului Vela de a împărţi Lumina sfântă de către poliţişti, identificarea şi transportarea celor care sunt surprinşi în afara locuinţei unde trebuiau să fie carantinaţi şi până la noile sarcini de a verifica măştile de protecţie, ne aşteptăm ca, în curând, guvernanţii să îi pună pe poliţişti să efectueze teste PCR, să consulte persoane care prezintă simptome sau, de ce nu, să efectueze operaţii pe creier acolo unde nu există chirurgi”, mai arată EUROPOL. 

Măsuri pompieristice  

Sociologul Alfred Bulai a declarat pentru „Adevărul” că este cel puţin aberant să pui poliţiştii să verifice tipul de mască folosit de cetăţeni. 

„În general, decidenţii nu prea trăiesc în lumea reală în această pandemie. Măsura face parte din registrul debilităţilor guvernamentale. Este la mintea cocoşului. Ce expertiză are un poliţist în acest domeniu, când pe piaţă sunt sute, poate chiar mii de modele de măşti, iar numai pe puţine sunt trecute specificaţii tehnice? Ştie poliţistul dacă masca e medicală sau FFP2 dintr-o singură privire? Evident, nu ştie pentru că nu este expert. În plus, şi cetăţeanul care o poartă poate fi cumpărător de bună-credinţă, iar vânzătorul să fie unul care a pus pe piaţă o prostie spunând că vinde măşti medicale sau FFP2. Aşadar, repet, este la mintea cocoşului, interzici vânzarea măştilor neconforme şi ai rezolvat problema. Aşa cum s-a întâmplat şi în alte ţări europene atunci când s-a introdus obligativitatea portului de măşti FFP2. Practic, alte tipuri de măşti au dispărut de pe piaţă. Poliţiştii ar verifica numai purtarea efectivă a măştii, nu şi tipul acesteia şi ar fi rămas în grija autorităţilor medicale să controleze ce se vinde în farmacii. Dar e mai uşor să luăm măsuri pompieristice şi să-i punem pe poliţişti să verifice tipul măştii. Aberant!”, a subliniat în încheiere Alfred Bulai. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite