Procesul în care a fost judecată şi achitată viitoarea şefă a Curţii Supreme a fost scos de pe site-ul instituţiei

Procesul în care a fost judecată şi achitată viitoarea şefă a Curţii Supreme a fost scos de pe site-ul instituţiei

FOTO: Arhivă

Dosarul în care viitoarea şefa a Înaltei Curţi Corina Corbu a fost judecată şi achitată pentru infracţiunea de complicitate la favorizarea făptuitorului, în dosarul judecătoarei Gabriela Bârsan, a fost scos de pe site-ul scj.ro.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dosarul 2820/1/2014, în care a fost judecată Corina Corbu,  pentru infracţiunea de complicitate la favorizarea făptuitorului, în dosarul judecătorului Gabriela Bârsan, a fost scos de pe site-ul instanţei, www.scj.ro.

Curtea Supremă a motivat această decizie susţînând că orice persoană din dosarele aflate pe rolul instanţei poate face o solicitare scrisă, invocând legislaţia privind protecţia datelor personale, iar direcţia specializată aplică configurările care asigura confidenţialitatea informaţiilor pe site-ul instanţei.

„La solicitarea scrisă a oricărei părţi din dosarele aflate sau care s-au aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit dispoziţiilor Regulamentului nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind liberă circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin departamentul specializat, respectiv Direcţia Legislaţie, Studii, Documentare şi Informatică Juridică, aplică configurările care asigura confidenţialitatea informaţiilor pe site-ul web al instanţei,” se arată în răspunsul semnat de judecătorul Minodora Condoiu, purtătorul de cuvânt al Înaltei Curţi, informează ziare.com

Corina Corbu este în prezent preşedintele Secţiei de Contencios Administrativ de la Înalta Curte şi urmează să preia şefia instanţei supreme după 14 septembrie, când expiră mandatul Cristinei Tarcea.

Săptămâna trecută, şeful Secţiei Penale de la Înalta Curte, judecătorul Daniel Grădinaru, a decis că nu se impune că presă să studieze dosarul penal în care a fost judecată şi achitată definitiv Corina Corbu.

Judecătorul Grădinaru a invocat două motive pentru respingerea solicitării de presă: faptul că dosarul nu mai face obiectul procedurilor judiciare, fiind soluţionat cu decizie definitivă, şi asigurarea protecţiei vieţii private a parţilor din dosar, potrivit G4media.ro.

Decizia este surprinzătoare în condiţiile în care un dosar penal devine public odată ce este trimis în instanţa şi începe judecată pe fond. În cadrul interviului de la CSM, actuală şefa a Înaltei Curţi, Cristina Tarcea, a întrebat-o pe Corina Corbu de ce a trimis o notificare conducerii instanţei în care a cerut că nicio persoană să nu aibă acces la consultarea dosarului ei penal şi de ce a solicitat să fie scoasă sentinţa anonimizata de pe site-ul ICCJ.

„Am cerut anonimizarea datelor cu caracter personal. Asta a fost motivul, că acele date să fie anonimizate. Motivul achitării se poate cunoaşte. La fel cum trebuie să se cunoască şi motivele pentru care am fost trimisă în judecată. (...) A fost o etapă pe care mi-o asum”, a declarat Corina Corbu.

În luna mai 2018, Curtea Supremă a decis definitiv achitarea fostei şefe a Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a ICCJ, judecătorul Gabriela Bârsan, şi a altor trei magistraţi de la instanţa supremă într-un dosar privind fapte de corupţie deschis de procurorii DNA şi care s-a judecat din iulie 2014. Cei patru magistraţi sunt Gabriela Bîrsan, Iuliana Pusoiu, Corina Corbu şi Anton Pandrea, care au fost acuzaţi de procurorii DNA de luare de mită, dare de mită, abuz în serviciu, mărturia mincinoasă, spălare de bani, favorizarea făptuitorului sau cumpărare de influenţă. După decizia definitivă a instanţei supreme, plenul CSM a decis că magistratul Corina Corbu, care fusese suspendat în 2014, după trimiterea în judecată, să îşi reia activitatea la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a ICCJ.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările