Preşedintele „Mişcării de Tineret 64 de Comitate” şi „teroristul” Beke Attila au fost trimişi în judecată pentru tentativa de atentat de la Târgu Secuiesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Beke Istvan Attila
Beke Istvan Attila

Preşedintele „Mişcării de Tineret 64 de Comitate„ Transilvania, Szőcs Zoltán, şi Beke Istvan Attila, membru marcant al formaţiunii, au fost trimişi astăzi în judecată de procurorii DIICOT- Structura Centrală,  fiind acuzaţi de confecţionarea unui dispozitiv exploziv improvizat pe care să-l detoneze la Târgu Secuiesc.

Szőcs Zoltán este acuzat de instigare la infracţiunea de atentat contra unei colectivităţi şi instigare la infracţiunea de nerespectarea regimului materiilor explozive

Beke Attila este acuzat de de tentativă la infracţiunea de atentat contra unei colectivităţii şi , tentativă la infracţiunea de nerespectarea regimului materiilor explosive.

Acuzaţiile procurorilor DIICOT

Potrivit procurorilor DIICOT, începând cu anul 2014, pe teritoriul României a fost semnalată preocuparea unor cetăţeni străini şi cu dublă cetăţenie pentru alimentarea interesului membrilor extensiei în România a structurii naţionalist-extremiste ungare „Mişcarea de Tineret 64 de Comitate” – HVIM pentru dezvoltarea propriilor abilităţi fizice, în vederea iniţierii de acţiuni violente care să conducă la materializarea obiectivelor autonomiste şi revizioniste promovate prin mesaj public de membrii respectivei organizaţii iredentiste (refacerea „Ungariei Mari”).

 „Astfel, la data de 10.10.2015, în cadrul unei şedinţe la care au participat membrii organizaţiilor locale ale extensiilor în România ale HVIM Ungaria, inculpatul Szőcs Zoltán – preşedinte al HVIM Transilvania, i-a trasat inculpatului Beke Attila, preşedinte al organizaţiei Târgu Secuiesc a HVIM Transilvania, sarcina de a confecţiona un dispozitiv exploziv improvizat pe care să-l detoneze în public, pe raza judeţului Covasna, în data de 1 Decembrie 2015, în timpul manifestaţiilor prilejuite de sărbătorirea de către etnicii români a Zilei Naţionale a României”, arată procurorii DIICOT.

În rechizitoriu se arată că Szőcs Zoltán l-ar fi determinat pe Beke Attila să-şi asume în faţa şefului ierarhic pe linie de organizaţie HVIM executarea acţiunii ordonate în realizarea căreia ulterior acesta a efectuat demersuri de procurare a mijloacelor şi instrumentelor necesare confecţionării unui astfel de dispozitiv. Dosarul se va judeca la Curtea de Apel Bucureşti, în urma unei decizii date de Curtea Supremă.

 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite