Ponta: Abonamentele pentru naveta elevilor, mai scumpe ca la Paris. 500 de şcoli, finalizate cu bani europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul va achiziţiona alte 400 de microbuze şcolare nepoluante, folosind o parte din sumele obţinute din valorificarea certificatelor pentru emisii de carbon, a declarat luni premierul Victor Ponta. El a apreciat că această achiziţie va strica „afacerile” transportatorilor care solicitau statului, ca decont, acoperirea unor tarife foarte ridicate pentru transportul elevilor, „mai scumpe ca la Paris”.

Guvernul a folosit o parte din sumele obţinute din valorificarea certificatelor pentru emisii de carbon pentru achiziţia de microbuze şcolare nepoluante şi intenţionează să aloce alte fonduri din aceeaşi sursă pentru cumpărarea altor 400 de microbuze, a declarat premierul Victor Ponta, potrivit Mediafax.

El a apreciat că această achiziţie va strica "afacerile" transportatorilor care solicitau statului, ca decont, acoperirea unor tarife foarte ridicate pentru transportul elevilor.

„Băieţii deştepţi din transporturi”

"Nu doar că aveam problema transportului copiilor, dar aveam şi problema băieţilor deştepţi din transporturi, cei care puneau preţuri pe kilometru mai mari decât taximetriştii din Paris şi, după aceea, constatam că nu avem bani să decontăm copiilor abonamentele", a spus Ponta, aflat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, pentru semnarea contractului de achiziţie a microbuzelor.

Premierul a precizat că tot din sumele obţinute din valorificarea certificatelor pentru emisii de carbon vor fi alocate 40 milioane euro pentru spitale.

240 de milioane de euro pentru investiţiile în şcoli şi spitale

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, luni, că a realocat 240 de milioane de Euro pentru continuarea investiţiilor în aproximativ 500 de şcoli, şantiere începute în vechile guverări, cu mulţi ani în urmă, de toate Guvernele care s-au succedat, şi în spitale, potrivit Mediafax.

"Este vorba de realocarea sumei de 240 de milioane de euro din POS de Transport şi POS de Mediu, din care aproximativ 200 de milioane de Euro vor fi repartizate pentru continuarea şi finalizarea investiţiilor la şcoli, iar 40 de milioane de Euro pentru continuarea investiţiilor la o serie de spitale", a spus Dragnea.

El a precizat că data de lansare a acestui program este luni, 10 martie, şi a arătat că începând de miercuri, 12 martie, autorităţile locale pot depune proiecte. O condiţie obligatorie se referă la finalizarea investiţiilor până la 31 decembrie 2015 şi, de asemenea, nu vor fi acceptate proiecte cu o valoare mai mică de 500.000 de lei, a adăugat Dragnea. Acesta a mai spus că prin POR se vor finanţa doar investiţiile în care autoritatea contractantă este primăria sau există o asociere între primărie şi unitatea şcolară.

Inspectoratele şcolare au cerut 960 de microbuze

Ministrul Remus Pricopie a declarat, la sfârşitul lunii mai, că s-a făcut o evaluare la nivel naţional în ceea ce priveşte numărul microbuzelor şcolare necesare transportului elevilor şi inspectorii şcolari au înaintat cifra de 960 de autoturisme, însă la buget nu ar fi prevăzute sume decât pentru 40-45 de microbuze.

„I-am prezentat situaţia premierului şi am decis să începem să cumpărăm sau să luăm în leasing 800 de microbuze şcolare, astfel încât în septembrie-octombrie să poată fi folosite în localităţile care le-au cerut“, a explicat atunci Pricopie.

Ministrul a mai spus că se încearcă şi obţinerea acceptului de a utiliza fondurile structurale alocate Educaţiei şi pentru acoperirea unor rate la cumpărarea sau leasingul microbuzelor şcolare.

Abonamentul navetiştilor, înlocuit cu bursa de transport

Oficialul a mai anunţart atunci o altă modificare pe care urmează să o pună în aplicare printr-o ordonanţă de urgenţă, cel mai probabil. 

"Vom înlocui abonamentul, care favorizează firmele de transport, cu o bursă suplimentară de transport, virată direct în contul elevului. Până atunci vom mai încerca să facem rost de bani pentru a mai acoperi din această datorie pe care o avem", a declarat Pricopie.

Guvernul a aprobat, pe 30 mai, o nouă tranşă, de 20 de milioane de lei, pentru achitarea restanţelor la plata abonamentelor de transport către elevii care fac naveta până la şcoală, după ce cu o săptămână înainte au fost alocate alte 30 de milioane de lei, potrivit Ministerului Educaţiei.

Un raport din martie realizat de Avocatul Poporului arăta că numărul de microbuze necesare transportului şcolar este insuficient, pentru un transport optim trebuind achiziţionate cu 40% mai multe microbuze, iar de multe ori costurile de întreţinere a acestora depăşesc valoarea de piaţă.


Vicepremierul Dragnea, despre achiziţia microbuzelor şcolare: suntem la contestaţie, nu ştiu când ajung în şcoli

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat că procedura de achiziţie de microbuze şcolare a depăşit termenul estimat pentru anul 2013, explicând că a ajuns „în buna tradiţie românească” în stadiul contestaţiei la CNSC şi urmează să ajungă probabil la Curtea de Apel. Ca atare, susţine că nu ştie când vor ajunge microbuzele în şcoli.

VIDEO Microbuzele şcolare, în vizorul poliţiştilor: şoferi fără atestate profesionale şi maşini fără ITP sau RCA

Peste 2.600 de autovehicule destinate transportului elevilor au fost controlate, în perioada 9-19 septembrie 2013, de poliţişti, care au depistat 75 de maşini cu inspecţia tehnică periodică (ITP) expirată, dar şi 20 de şoferi care nu deţineau atestate profesionale. Valoarea totală a sancţiunilor depăşeşte 84.000 de lei.

Ministerul Educaţiei vrea să ia în leasing 800 de microbuze pentru elevi. Investiţia depăşeşte 30 de milioane de euro

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a anunţat că vrea să cumpere în leasing 800 de microbuze şcolare, într-un contract în valoare de 31 de milioane de euro fără TVA, pentru a asigura transportul elevilor din mediul rural către şcoli, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite