Ion Ghizdeanu, coordonator al Fondului de Dezvoltare creat de Dragnea şi Vâlcov, a fost plasat sub control judiciar pentru fals intelectual în formă continuată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Ghizdeanu ar fi urmărit penal Imagine: Adevarul
Ion Ghizdeanu ar fi urmărit penal Imagine: Adevarul

Fostul preşedinte al Comisiei Naţionale de Prognoză Ion Ghizdeanu este cercetat penal şi a fost plasat sub control judiciar pentru de fals intelectual în formă continuată pe o perioadă de 60 de zile, a anunţat oficial Parchetul Judecătoriei Sectorului 1.

UPDATE 16:40 „Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat, fost preşedinte al Comisiei Naţionale de Stategie şi Prognoză, care gestiona Fondul de Dezvoltare şi Investiţii, pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 321 C.pen. cu aplic, art. 35 C.pen”, a transmis, joi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1.

Procurorii precizează că, în perioada 17.09.2019 - 24.10.2019, „inculpatul, în calitate de preşedinte al Comisiei Naţionale de Stategie şi Prognoză, a falsificat, cu ocazia întocmirii, mai multe procese-verbale în care s-a menţionat în mod mincinos că membrii Comisiei de analiză şi evaluare a proiectelor s-au întrunit, au analizat şi au propus spre aprobare 1.080 de proiecte”.

„În realitate, membrii comisiei nu s-au întrunit niciodată şi nu au făcut nicio apreciere proprie, lista cu proiectele propuse spre aprobare fiind stabilită arbitrar de inculpat”, au transmis procurorii.

Ghizdeanu a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.


UPDATE Instituţia precizează că el ar fi falsificat peste 1000 de procese-verbale necesare primăriilor pentru a obţine finanţări prin Fondul de Dezvoltare creat de Liviu Dragnea şi Darius Vâlcov.

Joi dimineaţă, în dosarul în care este vizat Ion Ghizdeanu au avut loc 17 la primării din mai multe părţi din ţară, fiind vizate finanţările obţinute din Fondul de Dezvoltare şi Investiţii pentru proiectele dezvoltate de autorităţile locale. Ghizdeanu era considerat omul-cheie al PSD-ului în implementarea politicilor economice şi împărţirea banilor statului.

Ghizdeanu, în calitate de şef al Comisiei Naţionale de Prognoză, a condus Fondul de Dezvoltare creat de Liviu Dragnea şi Darius Vâlcov, fond prin care cei mai mulţi bani ar fi ajuns la aleşii PSD din teritoriu.

Potrivit Poliţiei Olt, se fac cercetări sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal într-un dosar penal deschis pentru abuz în serviciu.

În acest dosar, poliţiştii din judeţul Olt au făcut 6 percheziţii la sediile unor primării şi ale unor firme din judeţ, oamenii legii având informaţii că autorităţile locale au cumpărat mobilier urban, dar nu l-au şi primit. Potrivit Poliţiei Olt, se fac cercetări sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal într-un dosar penal deschis pentru abuz în serviciu.

Din primele cercetări, anchetatorii au stabilit că, în perioada 2009-2016, trei primării din judeţul Olt ar fi plătit aproximativ 220.000 lei pentru mobilier urban, dar că obiectele nu au fost livrate în totalitate. Trei persoane urmează să fie aduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt pentru a fi audiate.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite