Două evenimente excepţionale au pus în vitrină creativitatea românească şi au ritmat cronicile din presă sau gustul publicului francez, mare degustător de literatură şi artă. Este vorba despre „România ţară învitată de onoare la Salonul cărţii de la Paris” (21-25 martie 2013) şi despre „Scene româneşti la Spaţiul Cultural Louis Vuitton.” (11 octombrie 2013 -12 ianuarie 2014).

În aprilie 2012, sub preşedinţia lui Horia-Roman Patapievici, ICR obţinea statutul de ţară invitată pentru România, la Salonul de carte de la Paris din 2013. Un an mai tîrziu, CNL din Franţa, coorganizator al evenimentului, a invitat 27 de scriitori români să onoreze literele româneşti la cel mai prestigios tîrg din Europa iar ICR, sub preşedinţia controversată a lui Andrei Marga, a suplimentat, alături de Ministerul  Culturii, încă o delegaţie de peste 20 de autori. Aproape 50 de scriitori români din toate generaţiile, de expresie română sau franceză, care trăiesc între graniţele ţării sau în afara lor, au debarcat la Paris pentru a spune povestea României şi a lumii prin creaţia şi cărţile lor.

Autorii români erau, în sfîrşit, „răsfăţaţi” de exclusivista Franţă literară: aşezaţi pe scenă, intervievaţi, savuraţi, curtaţi, portretizaţi în presă, traduşi, citiţi. Au oferit autografe pe traducerile în franceză, unele proaspăt ieşite de sub tipar: Gabriela Adameşteanu, Radu Aldulescu, Constantin Abăluţă, Savatie Baştovoi, Ana Blandiana, Lucian Boia, Magda Cârneci, Rodica Draghincescu, Dinu Flamând, Doina Ioanid, Dan Lungu, Norman Manea, Basarab Nicolescu, Andrei Oişteanu, Marta Petreu, Marius Daniel Popescu, Răzvan Rădulescu, Adina Rosetti, Eugen Simion, Bogdan Suceavă, Lucian Dan Teodorovici, Dumitru Ţepeneag, Floarea Ţuţuianu, Eugen Uricaru, Matei Vişniec, Varujan Vosganian.

Ziare şi reviste franceze de referinţă  au scris pagini întregi, cu empatie şi admiraţie: Figaro saluta  literatura română printr-un „Bun venit lui Norman Manea, scriitorul român din New York, cu şanse la Premiul Nobel“.Gabriela Adameşteanu „excelează,povestindu-ne despre o lume în care paranoia distrugătoare ne lasă fără glas. » scria Alexis Liebaert, în Magazine littéraire. „Scriitor nepereche, marginal, el însuşi multă vreme un muncitor, Radu Aldulescu a făcut din personajele lui încarnarea unei Românii în descompunere », scria  Évelyne Bloch-Dano, în Le Magazine Littéraire. „Scrîşnitor şi farseur, primul roman al lui Răzvan Rădulescu, scenarist şi regizor, este o şarjă împotriva regimului obtuz”, rezuma Christine Ferniot în Telerama. Lucian Dan Teodorovici este « un maestru marionetist », care « inventează un personaj uimitor, lejer şi vertiginos, în perpetuă căutare a acelui centru de gravitate reprezentat de ceea ce mai poate încă spera»  se extazia Nils C. Ahl în cronica sa din Le Monde des Livres.

La această sărbătoare de excepţie a literaturii române în Franţa, iniţiată de echipa ICR condusă de Horia-Roman Patapievici,  au existat şi absenţe dureroase. Mircea Cărtărescu, pe care organizatorii francezi ai Salonului îl prezentau ca pe un posibil cîştigător al premiului Nobel, a decis să nu participe, în urma « războiului împotriva intelectualilor » dus de Andrei Marga , noul şef  - atît de efemer- al ICR în epocă. Alte nume importante au declinat invitaţia făcută de francezi  sau de ICR: Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Neagu Djuvara, Augustin Buzura.

La deschiderea tîrgului, în 21 martie, la standul României, o mişcare informală denumită ICR OFF a protestat sub forma unui performance simbolic: cîţiva tineri artişti, români şi străini, au purtat măştile marilor absenţi  Cărtărescu, Pleşu, Liiceanu şi Djuvara , pentru a denuţa politizarea culturii în România. Mulţi dintre scriitorii români prezenţi la Salon s-au simţit deranjaţi de zgomotul mediatic din jurul protestului cu gust politic, argumentînd că nu era momentul potrivit.

După succesul incontestabil al salonului de la Paris, unde România a vîndut cărţi în valoare de 70 000 de euro, mai mult decît Spania (Barcelona a fost orşul invitat), cu zeci de pagini de cronici literare în principalele reviste franceze, cu scriitori aplaudaţi la scenă deschisă – rămâne o întrebare : dacă protestul în faţa abuzurilor faţă de scriitori nu-şi avea locul acolo, atunci unde şi cînd?

„Scènes roumaines” la Spaţiul Cultural Louis Vuitton

În toamna lui 2013 România a fost ţara invitată de onoare la Espace Culturel Vuitton. Prestigioasa instituţie franceză a selecţionat 13 artişti plastici români pentru o expoziţie elegant orchestrată în spaţiul dedicat culturii al miticei mărci cu sediul pe Champs-Elysée. Evenimentul a fost conceput de doi amfitrioni francezi, Marie-Ange Moulonguet -călătoare pasionată, directoare din 2006 a Espace Culturel  Louis Vuitton,  şi curatorul Hervé Mikaeloff, adînc cunoscător al artei contemporane mondiale. Le-au fost complici, în selecţia celor 13 artişti români,  Mihai Pop, fondatorul Galeriei Plan B de la Cluj şi Berlin şi Rodica Seward, colecţionară de artă şi preşedinta casei de licitaţie Tajan din Paris. Cei patru au reuşit o sinteză surprinzătoare a artei contemporane româneşti , care pornea de la o selecţie dificil de realizat, într-atît de diverse şi de profunde în expresie li s-au părut a fi compoziţiile privite în zeci şi zeci de vizite în atelierele artiştilor români.

Pînă pe 12 ianuarie la Espace Vuitton, la nr 60, pe rue de Bassano, expun : Ioana Bătrînu, Dan Beudean, Mihuţ Boşcu Kafchin, Geta Brătescu,  Simon Cantemir Hauşi, Oana Fărcaş, Adrian Ghenie, Ion Grigorescu, Ciprian Mureşan, Şerban Savu, Mircea Suciu, Sergiu Toma, Bogdan Vlăduţă. Cei 13 reprezintă două generaţii şi două locuri: Bucureşti, capitala istorică a avangardei româneşti care a ştiut să rămână un loc de creaţie, şi Cluj-Napoca , epicentru al creaţiei contemporane. Ce degajă contactul cu arta atîtor personalităţi? „ Imaginea şi pictura sunt predominante. Nu e vorba de un parti pris, ci mai curînd de recunoaşterea a ceea ce ni s-a părut a fi reprezentativ pentru arta românească de astăzi” explică curatorul Hervé Mikaeloff. „Imagini încărcate de o emoţie exacerbată, unde figurativul şi abstractul se îngemănează. Imagini ale timpului nostru unde referinţa la trecut e de găsit în filigran. Expoziţia degajează o impresie puternică de spiritualitate, în special în portrete.” rezumă  Hervé Mikaeloff.

(Voi reveni asupra acestei expoziţii, cu scriitura ei cînd sofisticată, cînd de o simplitate luminoasă.)

Dacă anul 2013 se deschidea cu Mircea Cantor încă pe simezele  expoziţiei personale de la Centrul Pompidou, anul 2014 este inaugurat iată de acest mănunchi de artişti contemporani români, prezenţi cîteva zile încă sub reflectoarele de la Espace Culturel Louis Vuitton. Un semn de an bun.

Vor fi printre dumneavoastră destui care îmi vor aminti că, desigur, cota României n-a fost nicicînd mai joasă: în 2013 presa franceză a vorbit dezastruos despre delincvenţa românilor,  tabere de ţigani, preşedinte suspendat şi premier plagiator, parlamentari fărădelege imuni şi legi procianură...Le voi opune convingerea mea că singurul cec în alb la credibilitate şi imagine pozitivă pe care Romania îl poate avea este reprezentat de cultură.

La acest capitol 2013 a fost, în Franţa, anul României.