Parchetul General anunţă că bugetul pe 2018 pentru instrumentarea dosarelor penale a fost diminuat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parchetul General susţine că toate creditele bugetare aprobate pentru 2018 pentru bunuri şi servicii au fost diminuate cu 10.000 de lei, fapt de natură să afecteze activităţile unităţilor de parchet, în condiţiile în care cheltuielile vizează instrumentarea dosarelor penale.

„Potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă nr. 78/2018 a Guvernului cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2018, creditele bugetare aprobate pentru Ministerul Public pentru anul 2018 la titlul de cheltuieli ”Bunuri şi servicii” au fost diminuate cu suma de 10.000 mii lei, cu consecinţe asupra activităţii unităţilor şi structurilor de parchet, reducerea bugetară fiind distribuită proporţional între acestea”, au precizat reprezentanţii Parchetului General, printr-un comunicat de presă.

În aceste condiţii, ordonatorii de credite din cadrul Parchetului urmează să solicite, la prima rectificare, sumele necesare restabilirii echilibrului bugetar.

„Întrucât o pondere importantă în această categorie de cheltuieli o au cele care vizează instrumentarea dosarelor penale (expertize judiciare, tehnice şi contabile solicitate în dosare penale, traducerile impuse de rezolvarea dosarelor, inclusiv rechizitoriile în dosarele penale în care sunt implicaţi cetăţeni străini), ordonatorii secundari şi terţiari de credite din cadrul Ministerului Public urmează să prioritizeze cheltuielile destinate activităţilor de urmărire penală, iar la prima rectificare bugetară să fie solicitate sumele necesare restabilirii echilibrului bugetar”, mai arată sursa citată.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite