Pagina cititorului

Nicu Firescu, inginer în domeniul exploatării gazelor naturale, s-a abonat la „Adevarul“ pentru că ziarul este pe gustul lui şi, în plus, vrea să colecţioneze toate numerele revistei „Rahan“ pentru fetiţa lui.

Un ziar obiectiv

„Îmi place ziarul «Adevărul» în sine, pentru că nu face partizanat politic, nici nu are rost. Mi se pare destul de obiectiv. Am citit o parte din mulţimea de volume din colecţia de «Carte Verde», dar îmi place şi «Rahan».

Pe vremea mea, când apărea ediţia în limba franceză, nu se găsea, se făcea foarte greu rost de ea. Acum le iau pentru fata mea, care este în clasa I. Am reuşit să strâng în întregime colecţia de pictori, care este un fel de istorie a acestei arte şi îţi dezvoltă cultura generală", spune Nicu Firescu.

Acesta declară că a apreciat foarte mult şi dezvăluirile din serialul dedicat Revoluţiei din 1989: „Îmi place mult de Grigore Cartianu, pentru că a făcut lumină în Revoluţia Română."

Cum l-am cunoscut pe Seniorul Coposu

Aveam 12-13 ani când l-am văzut prima dată pe Corneliu Coposu. Era după Revoluţie. A venit în vizită la Zalău, în blocul nostru, la un bun amic al său, care între timp a trecut în lumea cealaltă. Stătea la etajul 3. A fost agitaţie mare atunci în parcarea din faţa blocului, poliţişti şi oameni se împingeau. Îmi aduc aminte că se scandau lozinci anti-Coposu, s-au aruncat ouă... Oricum, ceva normal la acea vreme...

Eram cu tatăl meu când am intrat în bloc. Ca de obicei, liftul nu mergea şi a trebuit să urcăm pe scări până la etajul 9. La 3 l-am văzut pe Corneliu Coposu: un bătrân înalt, cu ochii adânciţi şi o umbră înfiorătoare în jurul lui. Privirile noastre s-au încrucişat. Eu eram speriat, el îmi zâmbea. M-a trecut un fior şi l-am prins pe tatăl meu de mână. Am priceput că era o persoană importantă, am priceput că era deasupra oamenilor de afară. Tatăl meu, un om simplu, a spus doar atât: „Proastă‑i lumea asta" şi era amărât.

De atunci l‑am mai văzut pe Corneliu Coposu, la acelaşi etaj 3, de câte ori venea la Zalău. Aşteptam pe scară între etajele 3 şi 4 ca să iasă de la prietenul său doar pentru a-l mai vedea. Era o curiozitate ciudată faţă de umbrele de pe faţa sa. Nici acum nu-mi pot da seama cum o privire a unei persoane îţi poate rămâne în minte atâţia ani.

Cristian N.