Pagina cititorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eugen Jarul are 59 de ani, locuieşte în Călăraşi şi este abonat la ziarul „Adevărul“ de peste zece ani.

„Sunt fidel informaţiilor de calitate"

„Suntem foarte mulţumiţi de ziar, de aceea am păstrat abonamentul atât timp. Ne aducem aminte chiar şi de formatul vechi al cotidianului", mărturiseşte Eugen Jarul.

El pune că ziarul „Adevărul" este serios, complet şi că nu are de gând să renunţe la abonament, întrucât găseşte toate informaţiile de care are nevoie: „Suntem fideli informaţilor de calitate, obiective, care nu promovează interesele politice şi le prezintă nepărtinitor", spune Eugen, inspector-expert la Agenţia Domeniilor Statului.

Bubele unui sistem

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate comunică decesul unui pacient peste un an, timp în care medicul încasează bani în plus, dar fără să ştie. În cazul femeilor căsătorite se raportează numele nou de o sută de ori, iar luna următoare îţi apare tot numele de fată. În sistem e o mare „varză" şi de vină este exclusiv Casa de Asigurări. Medicul îşi face meseria, raportează o situaţie, dar softul este depăşit.
Pe de altă parte, există şi medici care fraudează sistemul cu reţete fictive, în colaborare strânsă cu anumiţi farmacişti. Dar aceste fraude s-ar putea elimina uşor, dacă s-ar vrea.

Şi iarăşi, nimeni nu spune nimic despre cum vinde CNAS pacienţii. Adică ştii pe cineva în interior şi, ca să-ţi completezi lista de pacienţi, cumperi câteva sute (se rezolvă uşor din soft), iar medicul fraudat constată subit că pacienţii care îi vin în fiecare lună pentru reţetă dispar în mod misterios de pe listă. Legea e făcută de aşa manieră încât să fii obligat să furi, căci nu prea ai cum să aduni 1.000 de pacienţi în trei luni.

În plus, nimeni nu zice cum fură pacienţi unele laboratoare. Omul se duce să facă analize, dar există şi un cabinet de medicină de familie pe acolo. I se iau CNP-ul şi datele personale, şi uite-aşa ajunge la alt medic. Cam aşa se fraudează sistemul, din toate părţile.

Raluca

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite