Persoane condamnate pentru infracţiuni economice majore au fost prezentate ca prizonieri de conştiinţă, ca deţinuţi politici, ca oameni ce plătesc cu ani de temniţă şi prin confiscarea averii pentru că s-ar fi opus „tiraniei băsiste” şi ar fi luptat democraţie, pentru libertatea presei şi a cuvântului.

Cum Antenele sunt parte a averii principalului vinovat şi condamnat din dosar, cum ele s-au înfiinţat, dezvoltat şi consolidat cu banii obţinuţi de pe urma afacerilor necurate ale lui Dan Voiculescu şi ale membrilor familiei sale era firesc ca imobilele în care funcţionează să fie puse sub sechestru, să fie confiscate astfel încât Statul să aibă de unde să îşi recupereze banii de care a fost prejudiciat. Şi de care, la urma urmei, au fost prejudiciaţi românii înşişi.

O  acţiune juridică normală cu consecinţe administrative dar şi morale majore a fost prezentată de jurnaliştii de la „Intact” drept una al cărei scop ar fi fost acela de a pune botniţă presei, de a pune surdină ‘’glasului adevărului”. Un adevăr al căror apostoli şi garanţi ar fi fost şi vor rămâne ei şi patronul lor aflat azi în închisoare.

În megaoperaţiunea de manipulare ticluită în laboratoarele de dezinformare ale trustului cu pricina, un rol aparte a fost rezervat “tovarăşilor de drum”. Recrutaţi din rândul politicienilor ce-şi datorează mandatele şi beneficiile materiale nenumăratelor ore petrecute în studiourile Antenelor, din cel al analiştilor fideli şi fidelizaţi prin onorarii plătite nu întotdeauna transparent, al nemulţumiţilor reali sau de serviciu, al unor foste glorii ale teatrului şi filmului românesc ce-şi risipesc prestigiul câştigat pe scenă şi pe ecran în comentarii tragi-comico-fanteziste, al unor frustraţi în căutare de debuşeuri oricât de minore.

Nu insist acum prea mult acum asupra straniei, intempestivei şi deplasatei apariţii a doamnei Monicăi Ghiurco, venită în studiourile Antenelor să se solidarizeze cu nişte aşa- zişi “colegi”. De fapt, indivizi de joasă speţă, din gura cărora au putut fi auzite prea adesea atacuri mârşave, interesate, cu vădit substrat distructiv la adresa Televiziunii Române, instituţie a cărei angajată este doamna Ghiurco. Nu insist nici asupra faptului că din unul din studiourile astăzi puse sub sechestru, fostul PDG al TVR, Elwis Săftoiu, şi-a numit subordonaţii “lepre”, spre deliciul suburban al aceloraşi pretinşi “colegi” de mila cărora plânge azi în cel mai inoportun chip cu putinţă Monica Ghiurco.

Nu aş insista nici asupra dezlânatei intervenţii telefonice, mustind de prefabricate lingvistice şi comparaţii aiuritoare, a nevindecabilei oportuniste Lucia Hossu-Longin. Am mai spus-o. Doamna cu pricina nu înseamnă pentru mine decât întruchiparea falsului şi al oportunismului, al păcălelii ca mod de viaţă. Pentru o parte dintre smintelile rostite la telefon de fosta secretară de partid de la “Scânteia tineretului” şi adoratoare interesată a lui Nicolae Ceauşescu din emisiunile de genul “Omagiul ţării Conducătorului iubit”, metamorfozată după 1989 în bine ghiftuită traficantă de autentică suferinţă, ar trebui să îi ceară socoteală conducerea Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici. Deţinuţi insultaţi de compararea acţiunilor lor cu cele ale lui Dan Voiculescu şi ale angajaţilor lui.

Articole din „Scânteia tineretului” semnate de Lucia Hossu Longin:

Articole despre Lucia Hossu-Longin din octombrie 1998

Nu mi-aş pierde vremea cu doamna Hossu şi intervenţia ei ineptă dacă cetăţeana cu pricina nu ar fi comparat, cu o strigătoare, scandaloasă, revoltătoare lipsă de bun-simţ, ceea ce fac Antenele în defavoarea românilor cu ceea ce preţ de 50 de ani a făcut pentru români Departamentul românesc al postului de radio “Europa Liberă”.

Or, tocmai pentru ca Lucia Hossu Longin să nu mai jubileze o dată, încă o dată, crezând că şi acum i-a ieşit, adică a izbutit să îi păcălească pe români, îi reamintesc ei şi celor asemenea ei că Radio “Europa liberă” a fost, înainte de orice, un post anticomunist. Un avanpost al luptei împotriva gândirii totalitare, o şcoală de democraţie. Că pentru a răspunde normelor constitutive ale Radioului, dar şi pentru a-şi pune în practică, prin vorbă şi faptă, propriile lor convingeri, angajaţii acestuia s-au aflat adesea în bătaia puştii. Că puşca a tras şi că era mânuită de braţul înarmat al Partidului. De Securitatea al cărei slujbaş şi colaborator dovedit şi bine remunerat a fost Dan Voiculescu. Acelaşi Dan Voiculescu care, în mintea diabolică, mereu programată să provoace confuzii, dezinformări şi manipulări a Luciei Hossu Longin, ar fi devenit brusc simbolul luptei pentru liber acces la informare, pentru libertate şi pentru justiţie adevărată.

Atacurile teroriste având drept ţintă unii redactori şi colaboratori ai postului de la München precum Monica Lovinescu, Şerban Orescu sau Emil Georgescu, operaţiunile de intimidare la adresa celor mai buni redactori ai Actualităţii româneşti, precum Neculai Constantin Munteanu şi Emil Hurezeanu, tentativa eşuată de aruncare în aer a Serviciului românesc din ziua de 21 februarie 1981, morţile suspecte ale foştilor directori Noel Bernard şi Vlad Georgescu şi altele, şi altele au fost plănuite şi puse în operă de Securitate. De aceeaşi Securitate pentru care a lucrat fondatorul trustului “Intact”. Trust pentru care minciuna, dezinformarea, subminarea oricărei tentative de dialog politic şi cetăţenesc au fost şi sunt misiune şi crez. Ca parte a unei continuităţi de mentalitate şi de atitudine ilustrată negativ atât de patron cât şi de angajaţi.

Comparaţia făcută de doamna Hossu nu este numai o sminteală. E o ofensă nemeritată. La adresa unor oameni, a unei realităţi, a bunului-simţ. La adresa adevărului însuşi. Un adevăr cu care Lucia Hossu Longin a jonglat întotdeauna în funcţie de propriile sale interese.