DOCUMENT Ministrul Justiţiei schimbă bibliile din instanţe urmând a fi înlocuite cu unele dedicate Centenarului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Justiţiei a iniţiat un demers de schimbare a Bibliilor de la instanţele de judecată, acestea urmând a fi înlocuite cu unele dedicate Centenarului. Motivul invocat pentru această schimbare este deteriorarea celor existente, ministrul susţinând că Patriarhia oferă gratuit aceste noi exemplare.

"In contextul Anului Centenar 2018, Patriarhia Romana a tipărit ediţia omagială a Sfintei Scripturi, dedicată împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire (1918-2018).

Avand in vedere faptul ca anumite exemplare ale Bibliei care se gasesc, in prezent, in salile de judecata ale instantelor sunt deteriorate si, din aceasta cauza, intrebuintarea lor se face cu dificultate, Patriarhia Romana ofera gratuit exemplare din Biblia- editia omagiala 100 de ani de la Marea Unire. Acestea vor fi transmise în perioada următoare către fiecare instanţă de judecată, pentru fiecare sală de judecată, cu proces verbal de predare-primire, prin intermediul Serviciului distribuţie al Tipografiei Cărţilor Bisericeşti a Patriarhiei Române.

In consecinta, va solicitam sa intreprindeti masuri pentru receptionarea si inregistrarea in inventarul instantelor de judecata a exemplarelor Sfintei Scripturi, in vederea utilizarii acestora conform prevederilor procedurale", se arata in informarea transmisa de Tudorel Toader.

Biblia este folosită în instanţe şi parchete în momentul în care martorii sunt audiaţi. Procurorul şi preşedintele completului îl întreabă pe martor dacă doreşte să depună jurământ religios sau declaraţie solemnă.

Textul jurământului este următorul: "Jur că voi spune adevărul şi nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!". Referirea la divinitate din formulă jurământului se schimbă în funcţie de religia martorului.

La Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă a Patriarhiei Române a apărut în decembrie 2018 ediţia Centenar a Sfintei Scripturi.

Noua ediţie a Bibliei aniversează nu doar Marea Unire ci şi evenimente legate de Biblia românească:

„Noua ediţia a Bibliei sau a Sfintei Scripturi apare în anul 2018, într-un context aniversar, când se împlinesc 100 ani de la Marea Unire de la Alba Iulia (1918 – 2018), 330 ani de la tipărirea Bibliei lui Şerban sau Bibliei de la Bucureşti (1688), 370 ani de la tipărirea Noului Testament de la Bălgrad (Alba Iulia, 1648)".

biblie Min Just
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite