Ministerul pentru Românii de Pretutindeni şi MAE demarează campania de informare privind alegerile din toamnă

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni şi MAE demarează campania de informare privind alegerile din toamnă

FOTO: Arhivă

Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero, a declarat miercuri că pentru alegerile prezidenţiale din toamnă instituţia pe care o conduce va demara, alături de Ministerul Afacerilor Externe, o campanie de informare.

Ministrul a precizat că a fost deschisă o consultare publică şi primite mai multe sugestii de la românii din străinătate.

„Cu privire la perioada următoare, la faptul că ne aşteaptă un rând de alegeri foarte important pentru români, pe mine m-a bucurat să constat de la an la an un interes tot mai mare privind participarea la vot. Am participat, alături de reprezentanţii Parlamentului României, la elaborarea noului cod electoral. Am deschis o consultare pentru românii din afara graniţelor. În următoarea perioadă vom participa alături de colegi din MAE, care au atribuţia de a organiza aceste alegeri şi secţii de votare, şi de reprezentanţii Autorităţii Electorale Permanente la întâlniri cu români din afara ţării, pentru a le prezenta modalităţile de vot şi cum se pot înscrie pentru votul prin corespondenţă”.

Intotero a adăugat: „Chiar în cursul zilei de astăzi, colegii mei vor participa la o întâlnire cu reprezentanţii Autorităţii Electorale Permanente, pentru a vedea calendarul deplasărilor şi paşii care trebuie făcuţi”.

Referitor la proiectul de lege privind reinserţia socială a românilor, ea a spus că este aproape finalizat. „Trebuie să discutăm pentru a primi sugestii din partea colegilor din Guvern. Ne-am dori să îl înaintăm la încpeutul lunii septembrie colegilor de specialitate din Parlament”.

Legătura dintre autoritatea locală şi cei plecaţi este foarte importantă, a mai spus Intotero, care a subliniat că românii din afară trebuie să obţină informaţii despre situaţia din localităţile de origine.

Buget alocat de MRP pentru sprijinirea activităţilor românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor reprezentative ale acestora în anul 2019 este de 13,468 milioane de lei, din care 5,478 milioane de lei au fost alocaţi proiectelor.

Au fost aprobate 159 de proiecte după prima sesiune de finanţare (5.372.378,50 de lei): 71, în Diapora (Italia, Spania, SUA, Franţa, Grecia, Belgia, Olanda ş.a.), 58, în comunităţile istorice (Republica Moldova, Serbia, Ucraina, Albania, Bulgaria şi Kazahstan) şi 30, în România.

În luna septembrie a acestui an, a anunţat Intotero, va fi organizat la Bucureşti Forumul Românilor de Pretutindeni.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: