Medicul Mohamad Yassin, achitat pentru trafic de influenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Omar Hayssam FOTO Adevărul
Omar Hayssam FOTO Adevărul

Medicul Mohamad Yassin a fost achitat de Curtea de Apel Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în dosarul în care a fost acuzat de DNA că i-a cerut 2 milioane de euro lui Omar Hayssam pentru a-l ajuta pe sirian să scape de închisoare.

În acelaşi dosar a fost achitat şi presupusul intermediar — Tahli Fadel.

Iniţial, Tribunalul Bucureşti i-a condamnat în octombrie 2016 pe Mohamad Yassin şi Tahli Fadel la 3 ani închisoare cu suspendare, respectiv 2 ani şi 6 luni cu suspendare, însă Curtea de Apel Bucureşti a admis apelurile celor doi şi a dispus achitarea lor. Decizia este definitivă.

Unul dintre judecătorii completului de la Curtea de Apel Bucureşti a făcut opinie separată, în sensul menţinerii condamnărilor date de tribunal.

Mohamad Yassin a fost acuzat de procurorii DNA că, în perioada octombrie 2014 — martie 2015, în mod direct şi prin intermediul lui Tahli Fadel, a pretins de la doi denunţători suma de aproximativ 2 milioane euro, în schimbul desfiinţării condamnării de 23 de ani închisoare primită de sirianul Omar Hayssam.

Mohamad Yassin a fost denunţat la DNA chiar de către Omar Hayssam, dar şi de cei doi intermediari.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite