Un medic anestezist de 38 de ani a murit în timpul serviciului, la Spitalul „Sf. Ioan“ din Capitală. Se afla în spital de ieri dimineaţă

Un medic anestezist de 38 de ani a murit în timpul serviciului, la Spitalul „Sf. Ioan“ din Capitală. Se afla în spital de ieri dimineaţă

Spitalul „Sf Ioan”

Un medic în vârstă de 38 de ani, de la Spitalul „Sf. Ioan“, din Capitală, a decedat, în timp ce se afla la spital. Doctorul Adrian Fronea lucra la Secţia de Terapie Intensivă şi fusese de gardă. El a făcut stop cardio-respirator în Camera de gardă. Cazul este cercetat de poliţişti şi de Inspecţia Muncii.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE Serviciul Omoruri al Poliţiei Capitalei a preluat dosarul în cazul medicului în vârstă de 38 de ani care a murit la Spitalul Clinic de Urgenţă ”Sfântul Ioan” din Bucureşti, în timp era de gardă, cazul fiind tratat drept "moarte suspectă".

UPDATE „Medicul efectua gărzi în cadrul spitalului conform programării lunare, aproximativ o gardă pe săptămână, în baza unui contract de gărzi. (...) Supraponderal, fumător medicul Adrian Fronea nu era cunoscut cu patologie asociată”, a anunţat conducerea spitalului.

UPDATE Medicul a fost găsit de către colegi în stop cardio-respirator, în Camera de Gardă, după ce nu a răspuns mai multor apeluri telefonice. Colegii au aplicat manevrele de resuscitare, însă acestea nu au dat rezultat.

Adrian Fronea era angajat al spitalului de nouă ani, fără să fie cunoscut cu probleme medicale.

Medicul era de gardă la Secţia de Terapie Intensivă, când i s-a făcut rău şi în scurt timp a decedat. Pentru că a murit în incinta spitalului cazul este considerat accident de muncă şi este anchetat şi de Inspecţia Muncii.

„Cazul a fost preluat de Secţia 26 Poliţie şi de Parchetul Judecătoriei Sectorului 4. Prima ipoteză este un accident de muncă, deoarece decesul s-a produs în timpul serviciului“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Capitalei.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: