Kovesi, pentru Europa Liberă: Sigur că am făcut şi greşeli, dar niciodată nu am încălcat legea în mod intenţionat. Protocolul cu SRI nu a fost o greşeală

Kovesi, pentru Europa Liberă: Sigur că am făcut şi greşeli, dar niciodată nu am încălcat legea în mod intenţionat. Protocolul cu SRI nu a fost o greşeală

Laura Codruţa Kovesi

Fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, recunoaşte, într-un interviu pentru Europa Liberă că a făcut şi greşeli în activitatea de la DNA, însă protocolul secret cu SRI nu a fost una dintre ele. Kovesi explică şi care a fost utilitatea acestui protocol: instituţiile publice trebuie să acţioneze la fel ca infractorii – rapid şi eficient.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Nu sunt un om perfect. Sigur că am făcut şi greşeli, dar niciodată nu am încălcat legea în mod intenţionat. Poate că una dintre greşeli a fost că trebuia să comunic mai mult, să explic mai mult anumite lucruri. Poate că anumite măsuri trebuiau luate mai din timp”, a spus Kovesi în interviul pentru Radio Europa Liberă.
 
Ea nu consideră că protocolul secret încheiat între parchet şi SRI a fost o greşeală, explicând că la vremea respectivă singura instituţie autorizată să facă interceptări în dosarele penale era SRI.
 
„Dacă mă întrebaţi de protocol, acela nu a fost o greşeală. A fost un instrument care era absolut necesar la acel moment. Lumea uită că în 2009, niciun procuror din România nu putea să pună în aplicare o autorizaţie de interceptare. Erai obligat să transmiţi acea autorizare la SRI",  spune Laura Codruţa Kovesi.
 
De asemenea, fosta şefă a DNA spune că pentru infractori e foarte uşor, "pentru că se întâlnesc într-o parcare, la un restaurant, pun la cale scheme de fraudare financiare, reţele întregi prin care fac trafic de droguri sau trafic de persoane".
 
Kovesi consideră că instituţiile statului trebuie să reacţioneze la fel ca infractorii, în sensul rapidităţii şi al eficienţei, şi tocmai de aceea s-a considerat necesară încheierea acestor protocoale secrete cu SRI.
 
„Pentru infractori e foarte uşor. Se întâlnesc într-o parcare, la un restaurant, pun la cale scheme de fraudare financiare, reţele întregi prin care fac trafic de droguri sau trafic de persoane. Contra acestor forme de lucru ale infractorilor, extrem de simple şi de rapide, instituţiile publice trebuie să reacţioneze la fel. Rapid şi eficient. Şi acest lucru nu se poate face decât lucrând împreună. Acesta a fost rostul semnării unor protocoale, a stabilirii unor reguli de lucru, dar care niciodată nu au fost deasupra legii”, consideră fosta şefă a DNA.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: