Izolaţi din cauza viscolului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Satul Runc din apropierea oraşului băcăuan Buhuşi este de câteva zile izolat din cauza zăpezii şi a viscolului. Sătenii nu îşi mai trimit copiii la şcoală, deoarece viscolul puternic a

Satul Runc din apropierea oraşului băcăuan Buhuşi este de câteva zile izolat din cauza zăpezii şi a viscolului. Sătenii nu îşi mai trimit copiii la şcoală, deoarece viscolul puternic a făcut aproape imposibilă deplasarea pe jos. Primii care au ajuns la sătenii din Runc după trei zile de izolare a acestora au fost ziariştii.
Plecăm din Buhuşi cu maşina şi reuşim să pătrundem cu ea până la tăbliţa care indică drumul spre Mănăstirile Runc şi Ciolpani. De aici, începe "infernul". Pereţi de zăpadă de până la doi metri blochează accesul vehiculelor, însă nici pentru oameni drumul nu este lipsit de neplăceri. O luăm prin câmp, având drept puncte de reper stâlpii reţelei electrice. Pe câmp, viscolul biciuieşte fără milă orice întâlneşte în cale, iar hainele, oricât de groase, sunt insuficiente pentru frigul crunt pe care trebuie să îl suportăm.
Nu se vede nici la zece metri în faţă şi mă bucur că deschizător de drum nu sunt eu, ci un coleg mai curajos. Iniţial plănuisem să ajungem până la una dintre mănăstirile de peste deal, însă e clar că nu e cazul şi mă mulţumesc cu ideea că ne vom opri la prima casă din sat. La care sperăm să ajungem în mai puţin de cincisprezece minute, pentru că gerul pătrunzător ne obligă să ne deplasăm repede.
În sfârşit, se vede o gospodărie de pe hornul căreia iese un firicel de fum. La poartă, doi bărbaţi în vârstă, miraţi să ne vadă venind de pe câmp. "Da' ce căutaţi pe la noi pe vremea asta, că e tare greu de-ajuns", întreabă unul dintre ei. Nora lui, Teodora ştefan, ne pofteşte înăuntru, să ne dezgheţăm şi să bem o cafea. Fierbinte. "E tare greu, nici copiii nu-i mai putem trimite la şcoală de trei zile. ştim că e viscol şi că drumul e acoperit de zăpadă, dar nimeni nu a venit să vadă care e situaţia, să ne scoată din izolarea asta", se plânge femeia. "Nu ştiu ce facem dacă i se face rău cuiva. Cum ajungem la Buhuşi, la spital?", întreabă şi stăpânul casei. În casă nimic nu trădează infernul alb care începe la câteva zeci de metri de poarta gospodăriei.
"Oare ştie cineva de noi?"
Vine şi un vecin, Vasile Macsim, şi el tatăl a doi copii. "Nu i-am mai trimis la şcoală, cum să-i trimit pe câmp, prin viscolul ăsta? Mai bine să îi am acasă, sănătoşi. ştiu că a fost un părinte de la Mănăstirea Runc la dom' primar, la Buhuşi, dar de vineri nu am văzut nici o autofreză sau alt utilaj. Da' oare ştie cineva de noi, dacă aţi venit dumneavoastră ne deszăpezesc?", întreabă omul. Înainte de "excursia" la Runc ne-am interesat de activitatea Serviciului Public Judeţean de Drumuri. "ştim că sunt două drumuri înzăpezite, pe care s-au format dopuri de zăpadă, în unele locuri chiar şi de doi metri. Nu am putut interveni din cauza viscolului, care a făcut imposibilă activitatea utilajelor, însă vom trimite chiar astăzi o autofreză în zona Runc", a declarat directorul Serviciului, Valentin Palea. şi la Primăria Buhuşi situaţia celor o sută de locuitori ai Runcului, un cartier-sat al oraşului, era cunoscută. Viceprimarul Vasile Zaharia a solicitat încă de vineri seara sprijinul Consiliului Judeţean Bacău şi aşteaptă încă utilajele. Aşa cum le aşteaptă şi oamenii din Runc, dar şi preoţii, şi măicuţele de la Mănăstirile Runc şi Ciolpani. Care până una-alta s-au gospodărit singuri. Aflând câte ceva şi despre mănăstiri, renunţăm să ne continuăm drumul prin viscol şi facem cale întoarsă, către locul unde am lăsat maşina. Pe drum ne întâlnim cu un localnic, bucuros că a reuşit să găsească un drum prin zăpadă, cu sania trasă de cai. Însă prea puţini dintre locuitori au această posibilitate...

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite