Incendiu la Ambasada României din Bagdad. Personalul a fost evacuat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un incendiu a izbucnit, duminică, la Ambasada României din Bagdad, personalul fiind evacuat. Ministrul de Externe, Ramona Mănescu, spune că incendiul a fost produs de explozia unei butelii, că un angajat a fost rănit uşor şi că sunt pagube materiale, iar în aceste condiţii va fi grăbită mutarea ambasadei, care oricum era preconizată.

„Din nefericire, unul dintre colegi a fost rănit şi a primit îngrijiri medicale, este în afara oricărui pericol, noi am discutat cu dumnealui, am ţinut legătura cum s-a întors de la spital. Are mâinile bandajate, pentru că arsurile sunt la mâini, sunt răni uşoare”, a precizat Ramona Mănescu, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV.

Ministrul a precizat că în sediul actual al ambasadei s-au înregistrat pagube materiale în urma incendiului şi a intervenţiei pompierilor şi că, de aceea, va fi grăbită mutarea misiunii diplomatice.

„Noi aveam deja în vedere şi căutam o altă variantă de ceva timp pentru a muta ambasada, probabil că în momentul acesta ne vom grăbi cu mutarea ambasadei pentru că avem nevoie să funcţionăm. (...) Încercăm să găsim o soluţie să putem muta ambasada într-o locaţie mai sigură, pentru că acolo este o zonă un pic mai dificilă şi necesită anumite condiţii pentru găsirea locaţiei”, a mai spus Ramona Mănescu.

Ea a spus că la momentul producerii exploziei în sediul misiunii diplomatice nu se afla un număr mare de angajaţi, pentru că este perioadă de concedii.

Imagine indisponibilă
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite