Aderarea Republicii Moldova la UE este posibilă, dar nu direct, ci prin crearea unei noi Românii Mari, explică Dimitri Medvedev, vicepreşedinte al Consiliului de Securitate, fost premier (2012-2020) şi preşedinte al Rusiei (2008-2012). Tema unirii nu este nouă în discursul Moscovei, dar direcţia de abordare este diferită în funcţie de necesităţile propagandistice de moment. În 2017, ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Valeri Kuzmin, recomanda României şi R. Moldova să urmeze precedentul folosit de Moscova: „Cum ar trebui să se unească România cu Republica Moldova: în baza dreptului istoric sau cu ajutorul referendumului? (...) Eu v-aş propune să mergeţi pe ideea referendumului, ţinând cont că o astfel de situaţie s-a întâmplat în Crimeea”.

Rusia încerca atunci să vadă ce reacţii poate declanşa la Bucureşti cu astfel de sugestii, mai ales că adăuga şi Bucovina de Nord, parte a Ucrainei, la această idee subversivă a unificării teritoriilor care aparţinuseră în perioada interbelică României.

Moscova ştie cum să manipuleze resentimentele naţionale, cum să stimuleze naţionalismele şi cum să folosească ortodoxia pentru a le arăta esticilor că Occidentul le alterează identitatea. Într-o paradigmă de acest fel, Medvedev insistă că România „percepe cu aroganţă teritoriul dintre Nistru şi Prut”, ca şi cum ar fi „provincia sa ruptă temporar”

Mesajul le este adresat cetăţenilor moldoveni, cărora le spune că România şi-ar fi intensificat „eforturile de preluare legală” a R. Moldova, dar că nu s-ar pune problema unei unificări de la egal la egal, ca între „popoare frăţeşti”. Înaltul oficial rus trece rapid la ameninţări, sugerând că preşedinta de la Chişinău „devalorizează statalitatea moldovenescă” prin apropierea de UE şi că acest traseu „urmează tiparele ucrainene”, deci o potenţială invazie. Medvedev a ironizat şedinţa comună a parlamentarilor români şi moldoveni care şi-au încheiat discuţiile cu o horă a unirii: „Consecinţele pot fi mult mai puţin amuzante”. A amintit că în Transnistria se află peste 200.000 de cetăţeni ruşi, sugerând că la o adică aceştia ar trebui apăraţi.

Spusele lui Medvedev fac parte din strategia propagandistică a Moscovei, care îi vizează pe cei dilematici, pe cei nehotărâţi, care încă nu înţeleg care e partea bună şi de unde vine răul. În România, poate că propaganda rusă are efecte mai mici decât în statele din jur, dar istoria continuă să facă victime, indiferent dacă e vorba despre ostilitatea faţă de maghiari sau de nostalgicii României Mari. Antagonismele rămân insolubile în această parte a lumii, în care hazardul pare mai important decât raţiunea şi trecutul mai valoros decât prezentul.

Disputele, inclusiv cele teritoriale, din regiunea Balcanilor sunt şi acum exploatate de Kremlin cu rezultate importante. Astfel, Bulgaria se opune aderării Macedoniei de Nord la Uniunea Europeană şi îi pretinde să admită că are o identitate bulgară, că până în 1944, deci înainte să fie inclusă în Iugoslavia, istoria acestei ţări s-ar fi suprapus cu cea a Bulgariei. Căderea guvernului pro-european de la Sofia, blocajul pe care îl face la Bruxelles împotriva Macedoniei de Nord, poziţiile pro-ruse ale preşedintelui Rumen Radev şi ale socialiştilor se adaugă la celelalte crize ale regiunii balcanice. Preşedintele Croaţiei, Zoran Milanović, militează pentru blocarea Finlandei şi Suediei la porţile NATO, cel puţin până când croaţii din Bosnia-Herţegovina nu-şi modifică legislaţia electorală astfel încât croaţii să-şi poată alege reprezentanţii în instituţiile reprezentative. Kosovo ar vrea să înceapă negocierile de aderare la UE, dar nu poate fiindcă cinci state ale Uniunii refuză să-i recunoască independenţa: Cipru, Grecia, România, Spania, Slovacia. În plus, Bruxelles-ul consideră că e nevoie ca Serbia şi Kosovo să facă eforturi pentru o reconciliere serioasă la aproape un sfert de secol după războiul dintre cele două părţi în care au murit 13.000 de oameni. Puţin mai spre Vest, Ungaria îşi extinde influenţa în tot Bazinul Carpatic în marşul lui Viktor Orban de a recâştiga viitorul şi de a le reda stima de sine maghiarilor. În Est, Turcia testează din nou rezistenţa internă a NATO, refuzând să se delimiteze de Rusia, opunându-se extinderii Alianţei cu Suedia şi Finlanda şi încercând să reînvie puterea pe care o avea altădată în Balcani.

Rusia exploatează faliile balcanice, dar şi pe cele din Vest, unde americanii şi britanicii mizează totul pe victoria Ucrainei împotriva Rusiei care a invadat-o, în vreme ce Franţa, Germania şi Italia, marile state fondatoare ale UE, ar prefera începerea negocierilor de pace şi oprirea războiului.

Tentaţia unirii României cu R. Moldova, despre care fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că ar trebui să fie următorul obiectiv strategic, ar putea fi mai degrabă o capcană întinsă de Rusia. Orice pas spre acest deziderat ar însemna recunoaşterea rapturilor teritoriale făcute de Rusia în Ucraina şi ar arunca ţara într-o stare de alertă şi de incertitudine pe termen lung. Deocamdată România Mare este o iluzie şi totul depinde de felul în care se va reconfigura lumea după război.

Sabina Fati - Deutsche Welle