Recursul lui Gigi Becali la respingerea cererii de întrerupere a executării pedepsei, amânat pentru 14 august

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Curtea de Apel Bucureşti judecă miercuri recursul lui Gigi Becali la respingerea cererii de întrerupere a  executării pedepsei  FOTO Adevărul
Curtea de Apel Bucureşti judecă miercuri recursul lui Gigi Becali la respingerea cererii de întrerupere a  executării pedepsei  FOTO Adevărul

Recursul lui Gigi Becali la decizia Tribunalului Bucureşti (TB), prin care i-a fost respinsă solicitarea de întrerupere a executării pedepsei, a fost amânat, miercuri, de Curtea de Apel Bucureşti, pentru data de 14 august. Hotărârea acestei instanţe va fi una definitivă.

UPDATE: Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis să amâne până pe 14 august judecarea recursului în cazul lui Gigi Becali, privind decizia TB de respingere a solicitării de întrerupere a executării pedepsei, după ce avocaţii finanţatorului Stelei au cerut timp pentru a studia dosarul şi a depune probe.

Avocatul Pavel Abraham a solicitat timp pentru a aduce o serie de probe, în timp ce alţi doi apărători ai lui Becali, respectiv Paula Iacob şi Daniel Ionaşcu, au cerut amânarea pentru a putea studia dosarul.

Totodată, Asociaţia Internaţională pentru Apărarea Drepturilor Omului a solicitat ca Becali să aibă parte de un proces corect.

Pavel Abraham a declarat că nu ştia despre demersul acestei asociaţii, adăugând că "orice sprijin este binevenit".

UPDATE: Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a fost adus miercuri dimineaţă, de la Penitenciarul Jilava, la Curtea de Apel Bucureşti, unde va fi judecat recursul său la decizia Tribunalului Capitalei prin care i-a fost respinsă solicitarea de întrerupere a executării pedepsei.

Duba venită de la închisoare a parcat, la ora 9.00, în spatele sediului instanţei.

La Curtea de Apel Bucureşti au sosit şi avocaţii lui Gigi Becali.

Tot la sediul instanţei au venit şi antrenorul Stelei, Laurenţiu Reghecampf şi soţia lui, Ana-Maria Prodan, managerul formaţiei, Mihai Stoica, şi mai mulţi jucători ai echipei, printre care Ciprian Tătăruşanu, Cristi Tănase şi Adrian Cristea, proaspăt legitimat la campioana României, însă nu au fost lăsaţi să intre în sală.


Tribunalul Bucureşti (TB) a notat, în motivarea hotărârii prin care a respins cererea lui Becali, că aceasta putea fi admisă dacă finanţatorul Stelei dovedea existenţa unor împrejurări speciale cu consecinţe grave asupra lui, a familiei sale sau a unităţii la care lucra.

„Tribunalul consideră că, şi în situaţia în care s-ar considera că petentul B. G. nu ar fi fost luat prin surprindere de hotărârea de condamnare, acesta ar fi putut beneficia de întreruperea executării pedepsei, dacă dovedea existenţa unor împrejurări speciale cu consecinţe grave asupra petentului, familie acestuia sau unităţii la care lucra. (...) Faţă de cele reţinute, tribunalul apreciază că nu s-a făcut dovada existenţei unor împrejurări speciale în sensul disp. art. 453 lit.c C.pr.pen., motiv pentru care se va respinge cererea de întrerupere, ca neîntemeiată“, s-a arătat în motivarea hotărârii TB.

Judecătorul Florin Purigiu, care a decis să-i respingă lui Becali cererea de întrerupere pentru trei luni a pedepsei de trei ani de închisoare primită în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, a motivat că din probele administrate în cauză rezultă fără echivoc că acesta nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a beneficia de acest drept.

Becali condamnat în mai 2013 în dosarul „Schimbului de terenuri“

În 20 mai 2013, Becali a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Alături de acesta au primit pedepse de câte doi ani de închisoare cu executare fostul ministru al Apărării Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină.

Cei trei au fost încarceraţi în 20 mai la Penitenciarul Rahova, iar în 10 iunie au fost transferaţi la Penitenciarul Jilava.

Ce alte condamnări mai are latifundiarul din Pipera

Becali mai are două condamnări definitive, dispuse anul acesta tot de instanţa supremă, respectiv una de trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul sechestrării celor care i-au furat limuzina, şi una de trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza“ pentru dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În 19 iunie, cererea lui Gigi Becali de întrerupere pentru trei luni a pedepsei de trei ani de închisoare din dosarul schimbului de terenuri cu MApN a fost respinsă de Tribunalul Bucureşti, hotărârea fiind atacată la Curtea de Apel Bucureşti.

În 27 iunie, Tribunalul Bucureşti a decis, după ce a judecat cererea de contopire a pedepselor lui Becali, să îi aplice acestuia un spor de şase luni de închisoare, finanţatorul Stelei având astfel o condamnare de trei ani şi jumătate de detenţie.

Citiţi mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Gigi Becali află pe 19 iunie dacă va sta mai mult de trei ani la închisoare

Cererea de contopire a pedepselor, depusă de avocaţii omului de afaceri George Becali, va fi luată în discuţie pe 19 iunie de către judecătorii Tribunalul Bucureşti. Aceştia vor hotărî atunci dacă este de competenţa lor să judece cererea latifundiarului sau dacă aceasta trebuie trimisă la Judecătoria Sectorului 5, pe raza căruia se află Penitenciarul Rahova, unde Becali îşi ispăşeşte pedeapsa în dosarul „Schimbul de terenuri”.

Dosarul „Valiza“. Procurorul cere patru ani de închisoare pentru Gigi Becali. Instanţa se va pronunţa pe 4 iunie

George Becali a fost adus astăzi, încătuşat, în faţa magistraţilor Curţii Supreme, care au judecat recursul procurorilor anticorupţie în dosarul „Valiza”. În acest dosar, Becali este acuzat de dare de mită şi fals în înscrisuri după ce ar fi încercat să le dea jucătorilor de la Universitatea Cluj 1,7 milioane de euro. În faţa instanţei, Becali a recunoscut că a falsificat două contracte de vânzare-cumpărare.

Gigi Becali are o nouă grijă: „Dosarul Valiza“ i-ar putea prelungi pedeapsa cu închisoarea

Gigi Becali a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare ca urmare a implicării sale în două cazuri, „Dosarul Terenurilor“ şi „Dosarul Sechestrării“. Pentru primul, finanţatorul Stelei a primit doi ani de închisoare cu supendare, însă potrivit legii, aceştia se contopesc cu alţi trei ani de suspendare din cel de-al doilea dosar. În plus, orice nouă condamnare îi poate aduce o nouă pedeapsă, iar pe 27 mai e programat „Dosarul Valiza“.

Verdict în dosarul „Schimbul de terenuri”. Gigi Becali, Dumitru Cioflină şi Victor Babiuc au ajuns după gratii

Completul de cinci judecători de la Curtea Supremă l-a condamnat pe Gigi Becali la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimburilor de terenuri dintre deputat şi Ministerul Apărării Naţionale. În acelaşi dosar, Victor Babiuc, fostul ministru al apărării, dar şi generalul Dumitru Cioflină au fost condamnaţi la doi ani de închisoare cu executare. Toţi inculpaţii au fost încarceraţi, însă Becali este singurul care s-a predat.

Becali, Babiuc şi Cioflină au fost duşi la Penitenciarul Rahova

Gigi Becali, Victor Babiuc şi Dumitru Cioflină, condamnaţi definitiv la pedepse cu închisoarea decise în dosarul schimbului de terenuri Becali-MApN, au fost transferaţi, luni seară, din arestul Poliţiei Capitalei, la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Bucureşti - Rahova.

Gigi Becali a vrut să plece din ţară duminică seară, înainte de sentinţa din „Dosarul Terenurilor“. I s-a deschis un nou dosar penal

De dimineaţă a fost la biserică, spre seară în Ghencea, la partida cu cântec Steaua-Viitorul (2-5), noaptea a vrut să plece din ţară! Cum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să anunţe luni verdictul în "Dosarul Terenurilor", unde poate primi o condamnare cu executare, Gigi Becali a intenţionat să zboare în Israel, dar a fost oprit de poliţie pe aeroport.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite