Stării de ambiguitate prelungită în care se pare că îl lasă pe preşedintele PSD judecătorii de la ÎCCJ care au mai amânat o dată pronunţarea în cazul angajărilor fictive dintr-o instituţie subordonată Consiliului Judeţean Teleorman al cărui preşedinte era la acea vreme dl. Dragnea- şi din câte se spune a ordonat el însuşi malversaţiunea- e foarte posibil ca principalul organizator al mitingului de aseară să îi fi preferat o situaţie clară.

Sigur, mult aşteptata achitare despre care se credea că ar fi fost ca şi aranjată l-ar fi avantajat serios pe dl. Dragnea. Care nu se răfuieşte atât cu cei care sunt chemaţi să facă justiţie, ci cu procurorii care, până la Decizia de săptămânile trecute a CCR, se puteau bucura în voie de totală nesubordonare faţă de politic.

Marii duşmani ai d-lui Dragnea şi ai PSD nu sunt instanţele de judecată, ci DNA şi DIICOT. O decizie de achitare i-ar fi permis d-lui Dragnea să arate că aceştia sunt îngenuncheaţi definitiv, că lupta împotriva lor este câştigată, că el personal şi-a ţinut angajamentele luate faţă de baronii din teritoriu ai partidului încă înainte de victoria din alegeri de pe data de 11 decembrie 2016.

O achitarea i-ar fi permis d-lui Dragnea să afirme în cadrul restrâns al forurilor de conducere ale partidului că de acum încolo el, Regele neîncoronat al României, le garantează baronilor că pot face orice mârşăvie căci nimeni niciodată nu îi va mai trimite în justiţie. Că România s-a întors la situaţia de dinainte de 22 decembrie 1989, atunci când începerea şi punerea sub urmărire penală a cuiva care deţinea vreo funcţie însemnată în nomenclatură nu putea să fie făcută decât cu aprobarea organelor superioare de partid şi de stat.

Unde mai pui că achitarea i-ar fi îngăduit d-lui Dragnea să susţină sus şi tare de la tribuna mitingului că viaţa şi justiţia i-au dat lui dreptate. D-lui Dragnea i-a plăcut să pozeze în victimă a DNA. Repeta cu obstinaţie că DNA îl vânează, că dacă ar fi eminamente după d-na Laura Codruţa Kövesi DNA i-ar fi cerut condamnarea pe viaţă. Şi că uite acum justiţia i-a făcut dreptate şi a dovedit că totul nu a fost decât o înscenare odioasă.

Condiţia de achitat i-ar fi fost încă şi mai favorabilă d-lui Dragnea în condiţiile în care sâmbătă seara la miting, dar şi pe ecranele tuturor televiziunilor ar fi putut să îşi proclame satisfăcut, glorios victoria, dovedind că, de acum încolo, nimeni nu va putea să îi mai opună nici cea mai mică rezistenţă în forurile superioare ale partidului. Gata cu planurile de debarcare, gata cu posibilele hemoragii de deputaţi şi senatori către partidul d-lui Victor Ponta. Dl. Dragnea înseamnă PSD, iar PSD este destinat să se eternizeze la putere.

În cazul altminteri destul de puţin probabil că dl. Dragnea ar fi fost condamnat de completul de la ÎCCJ la închisoare, preşedintele PSD ar fi pozat în faţa mitingiştilor în victimă. Ar fi putut să sublinieze că eforturile financiare şi organizatorice ale partidului de a aduce, de a convoca, de a sili o asemenea mulţime de oameni să ia drumul Bucureştiului, să se adune în Piaţa Victoriei, să protesteze la adresa abuzurilor aşa-zisului Statului Paralel sunt cum nu se poate mai justificate. Dacă şi el, Liviu Dragnea, poate fi „abuzat” şi condamnat pe nedrept de DNA şi de Justiţia română, la ce s-ar putea aştepta oare amărăştenii, oameni simpli, fără pile, cunoştinţe şi relaţii. Dl. Dragnea şi-ar fi putut permite să joace largo desolato  scena persecutatului, a victimei fiindcă vineri ar fi fost doar o condamnare în primă instanţă. E drept, nimeni nu i-ar fi putut garanta d-lui Dragnea că începând de luni nu s-ar fi intensificat acţiunile de disidenţă din partid.

Deocamdată, dincolo de succesul punctual relativ al mitingului un lucru e sigur. Cu câteva zile înainte de împlinirea a 28 de ani de la Marea Mineriadă, PSD a dovedit că nu şi-a abandonat defel natura comunistoidă. Că lecţiile învăţate de comunişti între anii 1945-1947 când organizau mitinguri anti-democratice, reactivate în anii 80 de Nicolae Ceauşescu, iar mai apoi de Ion Iliescu în anii 90 nu au fost uitate. Că PSD ştie că în el stă şi forţă, şi putere. Şi mai ales că poate. să îşi bată joc pe faţă de democraţie,de românii cinstiţi care încă mai speră în orientarea pro-europeană a ţării. Şi care nu cred, aşa cum s-a dovedit că o face preşedintele CCR, dl. Valer Dorneanu, că marile şi bunele exemple ar veni iarăşi de la Moscova.

Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro