Despre femei şi feminism de mărţişor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
martisor

Am de dat mărţişoare? Multe, chiar dacă nu mamei, ci doar amintirii ei. Şi atâtor fete şi femei importante nu doar în viaţa mea, ci în a lumii.

Căreia numai bine nu-i merge. Pentru că în ultimele două-trei decenii şi cu deosebire în ultima vreme globul şi-a cam pierdut libertatea. Iar unde n-a ucis-o tirania, riscă să dispară în curând. Culmea, în goana după tot mai multe drepturi şi în succesul ei, de pildă în triumful feminismului, au început să se erodeze cele pentru care a meritat să se lupte cel mai asiduu. 

Brusc, femeile biologice s-au trezit, bunăoară, că nu mai pot câştiga onest anumite competiţii sportive, pentru că bărbaţi care sunt, se cred, se consideră, ori se dau drept femei au obţinut îndrituirea de a lua startul cot la cot cu ele, în ciuda evidentei inegalităţi biologice şi deci de şanse, dintre concurenţi. Ce rămâne din sportivitate? Din egalitatea de şanse? Din dreptate? Mai nimic. În numele drepturilor persoanelor transgender, se erodează cele dobândite de femei prin decenii de intensă luptă pentru drepturi egale cu ale bărbaţilor.

La fel tind să stea lucrurile şi cu justiţia, când cea zisă ”socială” se substituie justiţiei, pur şi simplu. Ori când sute de mii de femei ies în stradă, în Vest, să protesteze şi să demonstreze pentru drepturi în genere de mult câştigate, dar se lasă conduse, ca în septembrie 2019, în SUA, de personaje dubioase care nu se delimitează credibil nici de extremismul de stânga, nici de antisemitism, precum socialista de origine palestiniană Linda Sarsour.

     

Pare că toate acestea sunt un fleac, un mizilic, faţă de soarta femeilor din lumea a treia, sau din Extremul Orient, care luptă din greu alături de bărbaţi, ca studente, ca mame, soţii, surori şi fiice pentru drepturi civice, pentru democraţie şi stat de drept. De pildă pentru dreptul de a nu purta, în Iran, basmaua islamică obligatorie. De pildă în Hong Kong, pentru prezervarea statutului special al fostei colonii britanice. De pildă în zonele uigure din vestul Chinei comuniste, pentru a nu fi violate de activişti din etnia majoritară, introduşi în casele şi paturile lor ca ”băgători de seamă”, pentru a nu mai fi supuse controlului permanent, robiei, spălărilor pe creier sistematice, sterilizării silite, oprimării individuale, familiale şi colective. 

Or, toate acestea nu-s un fleac. Pentru că abilitatea mişcărilor şi regimurilor teroriste şi totalitare de a-şi reprima şi teroriza popoarele rezidă, în bună parte, nu în forţa lor, adesea discutabilă, cât în indiferenţa noastră faţă de suferinţele naţiunilor captive şi prigonite. 

Luptătoarele din linia întâi

Cu atât mai istovitor este efortul celor ce le ţin piept. Iată de ce merită florile şi mărţişoarele noastre femei ca Sarai Idan (fosta ”Miss Irak”). Silită să-şi părăsească patria pentru că s-a pozat în 2017 cu ”Miss Israel”, Sarai, care primeşte des ameninţări cu moartea, a avertizat constant faţă de pericolul mortal reprezentant de regimul de la Teheran şi de Frăţia Musulmană, aliată cu Iranul şi Turcia lui Erdogan, ca şi de lacheii lor din presa globală. 

Nu mai puţine onoruri merită Masih Alinejad, vocea  iraniană pentru drepturile omului. Ca răsplată a luptei ei pentru libertatea femeilor si a tuturor iranienilor, Masih suportă exilul, represiunea la sânge a familiei ei din Iran şi permanente ameninţări cu moartea. Fratele ei a fost condamnat la sfârşitul anului trecut la opt ani de închisoare. Vina lui? Calitatea sa de frate şi identitea lui de supus iranian. Devenită, ca si Sarai, ”inamic public” al teocraţiei iraniene, Masih nu-şi ascunde opinia de bun simţ, potrivit căreia Vestul nu trebuie sa mai tolereze, împăciuitorist, genocidalul regim de la Teheran.

Mărţişoare pentru românce

Din nefericire, nici în estul chinuit de nostalgii comuniste şi legionare, drepturile femeilor şi ale oamenilor nu sunt definitiv câştigate şi garantate. Un infect politician ultranaţionalist, ex-pesedist, minţea sfruntat recent, atacând ticălos pe Facebook şi insultându-le sexist şi misogin pe unele dintre cele mai meritorii românce. În speţă pe reformatoarea justiţiei româneşti, Monica Macovei, ca şi pe eminenta jurnalistă care este Melania Cincea. Injurii abjecte în loc de laurii pe care îi merită au primiţi şi colegele ei de breaslă Emilia Şercan şi Rodica Culcer, ori magistratul Camelia Bogdan. 

Estul Europei şi alte zone ale lumii nu se pot lipsi, vădit, de atenţia şi de ajutorul vestului. Or, vestul e afundat până peste cap în propria lui revoluţie progresistă, socială şi culturală. Că, în aceste condiţii, nu mai are timp de luptele pentru drepturi şi libertate ale altora e una. Cu totul alta, că nu mai pare să aibă vreo trebuinţă nici de propria libertate, de vreme ce se împacă uimitor de bine, de aproximativ un an, cu îngrădiri severe ale drepturilor personale, impuse în numele combaterii pandemiei. Şi de alţi câţiva ani, în numele drepturilor copiilor, care le îngrădesc pe ale părinţilor, sau ale animalelor, care le restrâng pe cele religioase.  

În specialitatea ei, teoria politică, Hannah Arendt, una dintre cele mai respectate gânditoare ale tuturor timpurilor, a elaborat o doctrină potrivit căreia nu reuşesc decât revoluţiile politice, precum cea americană, nu şi cele sociale, ca cea franceză, sau bolşevică. 

A avut dreptate? Aşa pare. Cum îmi pare clar că democraţiile liberale şi, odată cu ele, drepturile femeilor, nu vor supravieţui înaintea resuscitării valorilor sacrosancte ale civilizaţiei din care s-au născut şi din spiritul cărora s-au hrănit.

Petre M. Iancu - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite