De ce cred românii în propaganda anti-vaccin? INTERVIU cu sociologul Nicolae Ţîbrigan

Raportul GLOBSEC 2020 relevă o predispoziţie a circa 43% din populaţia României la teorii ale conspiraţiei, iar această situaţie reprezintă un teren fertil pentru operaţiunile de influenţă malignă şi a campaniilor de dezinformare pe tema vaccinării şi a Covid-19, mi-a declarat într-un interviu, expertul LARICS, sociologul Nicolae Ţîbrigan.

De ce cred românii în propaganda anti-vaccin? Este vorba despre o slabă educaţie a acestora în ceea ce priveşte sursele de informare sau o strategie greşită a instituţiilor statului?

Lucrurile sunt mult mai complexe decât par la prima vedere. Să ne uităm doar peste principalele 5 teme anti-vaccin răspândite la nivel global:

• Coronavirusul a fost „fabricat” în laborator, şi prin urmare este o falsă problemă (mit propagandistic reinventat din perioada Războiului Rece – Operaţiunea Infektion);
• Pseudo-remediile şi tratamentele miraculoase sunt ascunse de autorităţi şi sunt disponibile doar demnitarilor;
• Autorităţile impun vaccinarea obligatorie, încălcând drepturile şi libertăţile umane (cu referire la „dictatura medicală”);
• Campania de vaccinare ar fi o acoperire pentru ciparea populaţiei (controlul şi supravegherea în masă prin tehnologiile 5G, 6G şi chiar 9G!);
• Totul e un plan – Plandemie, iar datele despre coronavirus sunt exagerate (nu există cauzalitate între Covid-19 şi decese).

Majoritatea denotă o oarecare stabilitate a temelor conspiraţioniste, dacă e să ne uităm la cele rostogolite anul trecut. Cu mici variaţii, aceste naraţiuni se bazează pe convingerea personală că nu există hazard şi că orice tragedie naţională sau globală este creată pentru a manipula masele. Scheletul narativ parcă e preluat la indigo din „Protocoalele Înţelepţilor Sionului”, unde se vorbeşte tot de existenţa unui „guvern din umbră” – fapt demonstrat pe însăşi lipsa oricăror dovezi sau date concrete despre acesta. Cu alte cuvinte, „conspiraţia există” pentru că  „oculta mondială” este eficientă în a-şi ascunde componenţa şi activitatea clandestină – este o eroare logică, dar care prinde pentru o gândire bazată doar pe intuiţie.

Şi apoi, mai există anumite condiţii de bază care predispun societatea, cum ar fi cea din România, să creadă în teme conspiraţioniste. În primul rând, trebuie să pornim la faptul că avem o capacitate limitată de prelucrare analitică, logică sau reflexivă, iar în condiţiile actualei infodemii (avalanşe informaţionale), accesul nostru la informaţii şi surse relevante şi de încredere ne este limitat. Apoi, să nu uităm nici de algoritmii de social-media care ne izolează şi mai mult în aşa-numitele „bule sociale” şi „cutii de rezonanţă” (echo-chambers). De aici, dezbaterile parcă îşi pierd din forţă, în faţa confirmărilor. Şi oamenii au nevoie de aceste confirmări şi recunoaşteri ale status-ului social aproape zilnic.

Toţi aceşti factori combinaţi creează o disponibilitate a oamenilor de a gândi uneori pe baza unor „scurtături mentale” fără prea multe argumente, anihilând automat argumentele raţionale şi faptele. De asemenea, criza actuală a suprasolicitat emoţiile de incertitudine şi anxietate, iar o parte a publicului a fost dispus să creadă în aceste teorii şi mituri pentru a reduce sentimentul lipsei de control.

Dacă este să ne referim stric la cazul României, ultimul raport GLOBSEC 2020, relevă o predispoziţie a circa 43% din populaţia României la teorii ale conspiraţiei, iar această situaţie reprezintă un teren fertil pentru operaţiunile de influenţă malignă şi campaniilor de dezinformare pe tema vaccinării şi a Covid-19. De exemplu, sondajul realizat în septembrie-octombrie 2020 arăta că 42% din români credeau că numărul de infectaţi Covid-19 raportat de către autorităţi este exagerat, şi că numărul real al acestora este mult mai mic.

Vestea bună este că, momentan, suntem printre ultimele locuri în Europa de Est (printre Polonia, Cehia şi Ungaria) în ceea ce priveşte încrederea în conspiraţii despre Covid-19: abia un sfert din populaţie mai credea că noul coronavirus este un fals (24%) şi 18% din români încă mai considerau că SARS-CoV-2 fusese creat într-un laborator american. Dar nu trebuie să ne facem prea mari iluzii. Încă suntem destul de vulnerabili în faţa acestor naraţiuni, care nu fac altceva decât să zădărnicească eforturile autorităţilor în combaterea pandemiei.

Personal, nu cred că slaba educare a populaţiei sau erorile de comunicare ale populaţiei ar fi variabile determinante predispoziţia populaţiei de a crede în propaganda anti-vaccin. Ele sunt doar nişte elemente care potenţează mai mult neîncrederea în autorităţi.

Ori, cercetările pe care le-am efectuat pe sondajele din 2010-2014, în ceea ce priveşte susceptibilitatea populaţiei din România de a crede în teorii ale conspiraţiei, arătau că ponderea este tot undeva pe la 41% din populaţie. Pandemia a nuanţat şi amplificat acest fenomen deja prezent la nivelul unor segmente din societate. Iar erorile de comunicare publică, lipsa de coordonare, lipsa unor strategii de comunicare persuasive din prima jumătate a anului trecut nu au ajutat la diminuarea acestei stări. Mai ales că neîncrederea în autorităţi era destul de mare şi chiar înainte de pandemie. Suntem şi acum în top state europene în ceea ce priveşte neîncrederea generalizată în autorităţi – 3 din 5 români (61%) n-aveau încredere în guvernul lor naţional, conform ultimului Eurobarometru (iulie-august 2020).

Totuşi, România stătea şi înainte de 2020 destul de prost la capitolul rezilienţei populaţiei în faţa acestor teorii ale conspiraţiei. Din păcate, avem o societate mult mai predispusă să asculte de un lider autoritar şi să se încreadă mai mult în religie, decât în ştiinţă, cu o cultură politică de supunere destul de accentuată (doar 30% din români sunt mulţumiţi de funcţionalitatea democraţiei în România).

În ceea ce priveşte educaţia, trebuie să menţionez că oamenii de ştiinţă încă n-au ajuns la o concluzie unanim acceptată cu privire predispoziţia unei categorii de oameni (cu gândire critică nedezvoltată) de a da crezare acestor teorii. Mai degrabă, încrederea în teoriile conspiraţiei reprezintă un fenomen generalizat care-i poate atinge pe toţi, indiferent de caracteristicile socio-demografice (educaţie, vârstă, gen). Fapt confirmat până acum de numeroase studii sociologice.

Neîncrederea faţă de vaccinuri se datorează Guvernului, care nu a desfăşurat încă o amplă campanie de informare. Atitudinea faţă de vaccin a unei mase largi de români se bazează pe superstiţii sau pe neîncrederea în instituţiile statului?

Nu cred că toată vina ar aparţine Guvernului sau a guvernării. Să nu uităm de faptul că temele anti-vaccin sunt de provenienţă transnaţională, în sensul în care afirmaţiile unor medici sau experţi sunt traduse, adaptate şi citate în format video pentru publicul autohton. De altfel, aceste traduceri servesc drept instrument de legitimare al falsului conţinut. Şi apoi, campania de informare privind vaccinarea populaţiei a fost demarată relativ recent, în preajma Crăciunului. Trebuie să mai aşteptăm cel puţin trei luni pentru a vedea primele rezultate palpabile de pe urma acestei campanii.

Momentan nu avem date care să confirme vreo corelaţie între credinţa în superstiţii şi atitudinea faţă de vaccinuri. Chiar dacă avem o pondere destul de mare de români care cred în minuni (76%), şi deochi (65%), totuşi numărul celor care s-au declarat superstiţioşi abia dacă ajunge la 20%, conform sondajului IRES din 2014. Legătura între superstiţii şi credinţa în conţinut conspiraţionist ţine de frica de viitor, şi dorinţa de anticipare, pentru a reduce disconfortul psihologic al incertitudinii. Poate că ar merita să se aprofundeze mai mult acest subiect.

În schimb, încrederea devine aici un factor determinant. Aşa cum spuneam anterior, neîncrederea în instituţiile statului şi autorităţile naţionale plasează România printre ultimele locuri ale statelor europene, având doar 34% din populaţie care manifestă o încredere în Guvern şi 27% cu o oarecare încredere în Parlament (Eurobaromatru 93 iulie 2020). E destul de greu să clădeşti ceva durabil pe acest fundament al neîncrederii, şi încrederii oarbe în providenţă sau lideri autoritari. Chiar s-a intrat într-un cerc vicios, unde naraţiunile conspiraţioniste reuşesc mult mai bine să mobilizeze împotriva unor pericole imaginate, aşa cum se procedează şi în cazul propagandei. Cu alte cuvinte, este mult mai simplu să arunci responsabilitatea pe probleme personale sau cele reflectate de presă asupra autorităţilor, guvernului, medicilor, ocultei mondiale, ş.a.m.d., decât să încerci să cauţi nişte explicaţii rezonabile din punct de vedere raţional. Şi aici teoriile conspiraţiei sau dezinformările reuşesc să ofere răspunsul rapid – „imaginea duşmanului” care are rolul de „ţap ispăşitor” pentru a prezerva imaginea pozitivă despre societatea noastră.

Aşa se poate formula chiar şi o ipoteză de lucru: cu cât încrederea în instituţii, decidenţi, mass-media, oameni de ştiinţă este mai scăzută, cu atât publicul va fi mai predispus să caute explicaţii (pentru a reduce starea de disconfort psihologic) din surse alternative, devenind mult mai susceptibili să creadă în diverşi „profeţi”, experţi, medici (şi nu numai) sau zvonuri, atacând în schimb orice contra-naraţiune care se bazează pe date empirice şi fapte. Iar ca efect pervers ajungem să ne anihilăm inconştient gândirea critică, care şi aşa ne-a lipsit în sistemul educaţional românesc.

Cum se poate lupta eficient împotriva scepticismului legat de vaccin?

În primul rând trebuie să pornim de la faptul că această „luptă” împotriva scepticismului nu trebuie să rămână ca apanaj strict guvernamental. Vorbim aici de o responsabilitate generală a tuturor pentru că ne dorim cu toţii să revenim cât mai rapid la normalitate. Desigur că în prima linie se află tot medicii, mai ales medicii de familie care joacă rolul de adevăraţi „lideri de opinie” la nivelul nodurilor de comunicare socială, alături de asistentele medicale, experţi în sănătate sau virusologie, brancardieri, etc. Urmând apoi influencerii de pe social-media cu zeci sau sute de mii de urmăritori care, odată vaccinaţi, pot transmite mai departe mesaje despre experienţa lor directă cu vaccinul. Şi-n ultimul rând, fiecare din noi, putem juca acest rol de lideri de opinie, amplificând mesajul pro-vaccin în bula noastră de social-media.

Un demers salutabil este şi crearea platformei naţionale unice de informare cu privire la vaccinarea împotriva Covid-19 – www.vacinare-covid.gov.ro cu informaţii clare şi relevante despre vaccinuri. Iar la secţiunea „Doza de claritate” se găsesc inclusiv demontările în timp real ale celor mai recente conţinuturi false sau înşelătoare despre vaccinarea în statele europene sau România.

Totuşi, încă mai persistă problema modului în care se livrează populaţiei „datele ştiinţifice” despre vaccinuri. La ultima conferinţă online organizată de Colegiul Medicilor am observat că încă mai trebuie depuse eforturi din partea comunicatorilor şi medicilor de specialitate în a „traduce” pe limba oamenilor a informaţiilor complicate despre vaccinuri, tipologii, modul lor de acţionare, etc. Evident că nu trebuie să se renunţe la caracterul lor neutru, corect sau factual, dar cel puţin trebuie să fie popularizat mai mult acel nivel de registru care să fie înţeles atât de un medic, cât şi de o persoană simplă de la ţară.

Şi apoi, nu trebuie uitat nici de conţinutul emoţional, sau persuasiv, care acum din păcate lipseşte din comunicarea oficială. Ori, apelul la emoţii (pathos) este una dintre principalele trei componente ale unei comunicări eficiente (alături de logos-raţiune şi ethos- autoritate/legitimitate), formulate încă de Aristotel în sec. IV a.Chr. Tocmai apelul la emoţie este cel care întăreşte şi mai mult un argument logic. Emoţia mai este un factor extraordinar care modifică înţelegerea noastră şi contribuie la formarea memoriei. De exemplu, atunci când luăm decizii importante, cum ar fi cumpărarea unei case, maşini, alegerea unui partener de viaţă, sau vaccinarea – toate acestea nu se bazează neapărat pe o decizie logică. În realitate, ponderea populaţiei care  face alegeri numai pe baza informaţiilor de care dispune e sub 10%.

Ar putea juca BOR un rol principal în campania de vaccinare? Cum explicate atitudinile radicale ale unor capi din rândurile acestora?

Desigur că Biserica Ortodoxă Română, la nivel oficial, ar putea depune mult mai multe eforturi pentru a susţine campania naţională de vaccinare. Exemple bune de urmat în acest sens îl reprezintă Biserica Ortodoxă a Greciei sau Biserica Ortodoxă a Bulgariei. Ambele se află în prima line a campaniei de vaccinare, care a demarat odată cu cea de la noi, numai că acolo mitropoliţii şi arhiepiscopii sunt printre primii pe listelor celor care s-au vaccinat sau urmează să se vaccineze, iar în România biserica este mai refractară, plasându-se mai degrabă de partea partidei anti-vacciniste.

E de ajuns doar să ne uităm peste ultimul comunicat al BOR că biserica nu se poate pronunţa în cazul unui vaccin recent „care nu a mai fost folosit” şi că mai este loc de „dezbateri” între specialişti „care se pronunţă ei înşişi în mod gradual sau diferit”. Şi asta în condiţiile în care cele două vaccinuri de la noi au fost aprobate de Agenţia Europeană a Medicamentelor şi au trecut toate etapele de testare şi avizare, conform standardelor internaţionale, într-o competiţie cu alte 170 de vaccinuri anti-Covid-19 dezvoltate la nivel global.

Deşi BOR a declarat că rămâne una „favorabilă vaccinării”, aceasta nu a întreprins nimic în raport cu înalţii prelaţi ai Bisericii care au instigat populaţia să respingă vaccinurile Covid-19. Probabil că nu e cazul să vă amintesc de declaraţiile năstruşnice ale arhiepiscopului Tomisului, Teodosie. Acesta sfidase inclusiv Secretariatul de Stat pentru Culte în propunerea implicării preoţilor în campania de comunicare pro-vaccin, pentru că „nu facem propagandă politică”, de parcă opţiunea de a te proteja în faţa bolii ar ţine de vreo coloratură politică.

Ori prin acest tip de mesaje, se menţine acea permanentă stare de incertitudine, suspiciune, în rândul unor segmente largi din populaţie. Iar de aici, porneşte şi erodarea încrederii populaţiei în autorităţi, sau reducerea acelei speranţe că după această campanie de vaccinare naţională vom putea reveni la viaţa normală din trecut.

Nu ştiu dacă aceste atitudini radicale sunt alimentate de interese meschine, locale, sau pecuniare. Mi-e greu să cred că radicalismul este un element definitoriu al BOR. Dar cert este că elementele radicale din sânul acesteia persistă în continuare în unele medii (cum ar fi mănăstirile din nordul Moldovei), chiar şi după nefericita experienţă a legionarismului  din perioada interbelică.

Rusia ar putea juca cartea anti-vaccinistă pentru a-şi vinde propriul său vaccin Sputnik V?

De fapt, e cea mai proastă strategie a Rusiei în ceea ce priveşte promovarea propriului vaccin. În timp ce lumea depunea mari eforturi pentru a trece peste cel de-al doilea val de infectări, Kremlinul promova la greu conţinut dezinformaţional şi înşelător, în încercarea de a submina nu numai încrederea populaţiilor europene în vaccinuri, dar şi în propriile guverne naţionale. Experţii de la EUvsDisinfo au creat crea şi o listă cu 61 de astfel de teme conspiraţioniste, unele chiar aberante.

Nemaivorbind de presa controlată de Kremlin, care e mult mai predispusă să facă referinţe la diverse teorii ale conspiraţiei: conspiraţia istoricilor, negarea existenţei HIV/SIDA, conspiraţii despre organismele modificate genetic, despre reptilieni/extratereştri, francmasoni, Guvernul Mondial, inclusiv negarea aselenizării efectuate de Apollo 11, anti-vaccinuri, etc. Toate acestea, cumulate, au creat un context prielnic pentru o neîncredere inclusiv a propriei populaţii faţă de vaccinul Sputnik V.

E greu de uitat şi de aşa-numitul „război al vaccinurilor” declanşat iresponsabil de către apropiaţii lui Putin prin declaraţii aberante. Şi acum să vorbim despre fapte. AstraZeneca întrerupea testele clinice în septembrie din cauza unor efecte adverse apărută la un participant la testare, iar purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, ieşea imediat să se laude că Sputnik V ar fi un vaccin mai fiabil, acuzându-i pe britanici că fac un „vaccin pentru maimuţe”. Limbajul este similar cu cel promovat în online, inclusiv de pagina de Twitter „Spunik V”, unde se insista nu numai pe promovarea vaccinului, dar şi discreditarea imaginii competitorilor reprezentanţi de Pfizer/Bio-NTech şi Moderna.

Şi apoi, campania de vaccinare din Rusia a demarat sub cele mai proaste auspicii – fără finalizarea studiilor avansate din faza a III-a, care asigură eficienţa şi siguranţa conform protocoalelor ştiinţifice internaţionale. Strategii ruşi s-au grăbit mai mult să anunţe că „este primul vaccin înregistrat”, decât să aibă grijă de verificarea repetată a calităţii acestuia. Dar, în realitate, primul vaccin înregistrat la nivel oficial fusese QazCovid-in dezvoltat în Kazahstan.

Aşa cei de la Kremlin s-au trezit că în plină campanie de vaccinare, cu 58% din ruşi care nu sunt gata să accepte vaccinul Sputnik V, în ciuda promovării intense pe televiziunile naţionale. Dintre aceştia, 30% mai aşteaptă finalizarea testărilor finale, iar 29% încă se tem de efectele adverse ale acestuia (sondaj Levada Center 2020). Şi în general, ruşii sunt acum mult mai refractari faţă de recomandările autorităţilor şi din cauza experienţelor lor istorice. Acolo raportul între stat-cetăţean e încă o temă de dezbatere care naşte controverse şi poziţionări ideologice ireconciliabile.

Desigur că ruşii pot exporta Sputnik V în câteva ţări din CSI, America de Sud, Asia sau în Europa (vezi cazul Ungariei). Dar nu prea cred că vor reuşi să devină competitivi nici ca preţ (undeva la 20 de dolari pentru două doze) şi nici din punct de vedere al calităţii. Ai mai vrea să cumperi vaccin de la un stat producător care nu e capabil să-şi convingă propria populaţie să se vaccineze sau să aibă încredere în eficienţa acestuia?

Cum să ne apărăm de acest conţinut propagandistic distribuit pe online? Există soluţii de „imunizare digitală” la nivel individual?

Foarte bună întrebare, mai ales că anul acest e o perioadă de răscruce pentru ţara noastră. Vedem deja cum conspiraţiile şi miturile încep să se intersecteze lejer cu ştirile false sau înşelătoare, exploatând inclusiv traume sociale. Dar, printre recomandări, aş insista mai mult pe mai multă prudenţă din partea noastră în a interacţiona cu astfel de conţinuturi. Chiar dacă este identificat drept fals de către noi, nu trebuie să ne apucăm deconspirăm de unii singuri prin comentarii sau redistribuiri, deoarece sunt mari şanse să ne adâncim şi mai mult în aceste narative şi dezbateri inutile. Şi din ce am observat, deseori răspândim aceste conţinuturi false din indignare sau pentru că ne enervăm foarte mult - „nu o fi adevărat, dar distribui deoarece îl urăsc pe x sau z”, şi mai puţin din teribilism – „nu o fi adevărat, dar e tot o sămânţă de adevăr trebuie să aibă”.

Aşa cum ne protejăm în spaţiul public cu mască, tot aşa şi în online, trebuie să ne învăţăm să purtăm o „mască digitală” şi să păstrăm distanţa faţă de conţinutul suspicios.

Tocmai de aceea Organizaţia Naţiunilor Unite a îndemnat populaţia să se abţină sau să gândească de mai multe ori înainte de a distribui ceva pe online. Campania #PledgetoPause îşi propune tocmai să oprească răspândirea dezinformării prin „distanţare digitală”. E cea mai simplă metodă de a izola informaţional dezinformarea şi de a nu-i permite să „prindă aripi” pe reţelele de socializare.

Maxim ce putem face în aceste cazuri particulare, e să devenim nişte surse de „early warning” (sau avertizare timpuri), şi să le scriem în privat prietenilor, care au distribuit din neatenţie conţinut fals, ca data viitoare să intre pe surse credibile de informare şi să fie mult mai atenţi.

Dar asta mai poate însemna şi o mai mare responsabilizare a noastră de a deveni singuri, în măsura posibilităţilor, lideri de opinie ai micilor reţele online din care facem parte, prin distribuirea de surse de informare veridice despre vaccinuri şi importanţa măsurilor de protecţie împotriva Covid-19. Şi aşa precum funcţionează algoritmii, prietenii prietenilor noştri pot fi şi ei cooptaţi în acest demers mai pro-activ.

Pentru că altminteri, dacă lăsăm reţele de socializare pe seama minorităţii gălăgioase a negaţioniştilor sau conspiraţioniştilor Covid-19, riscăm să intrăm într-o „spirală a tăcerii” a unei majorităţi apatice şi asaltate informaţional.

Aşa că în loc să combatem fake-newsul, putem pur şi simplu să-l îngrădim şi să-l copleşim cu informaţii relevante şi veridice, conform „frame theory” care recomandă ca alternativă la combaterea falsei naraţiuni, crearea propriei flux tematic informaţional care să-l submineze pe cel fals. Teoria fusese aplicată cu succes de staff-ul de campanie a lui Obama în 2012, şi cred că ar funcţiona foarte bine şi în cazul campaniei pro-vaccinare din România.