Controale în Capitală. Amenzi, dosare penale şi hoţi prinşi la furat din buzunare
0Peste 8.000 de români au fost amendaţi în doar 24 de ore pentru că nu au respectat restricţiile impuse de autorităţi. În ultimele trei săptămâni poliţia a aplicat amenzi de nu mai puţin de 60 de milioane de euro. Controalele au continuat şi sâmbătă, în ajunul Floriilor şi al Paştelui catolic, când în Capitală, de exemplu, au fost prinşi şi doi hoţi de buzunare.
Până la ora 16:00 au fost legitimate peste 2.000 de persoane şi verificate peste 850 de autoturisme în Bucureşti, transmit autorităţile. Aproape 200 de persoane nu au înţeles să se conformeze prevederilor în vigoare şi nu au avut asupra lor documentele necesare. Amenzile date se ridică la peste 370.000 lei.
Sute de poliţişti ai Capitalei, cu sprijin din partea Jandarmeriei, Poliţiei Locale, Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti, Agenţiei Naţionale Sanitar Veterinară şi Controlul Alimentelor, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorului şi Gărzii Forestiere, au acţionat în tot municipiul Bucureşti pentru a verifica respectarea prevederilor Ordonanţelor Militare.
Au fost verificaţi şi mulţi agenţi economici, dintre care 23 axaţi pe comercializarea peştelui şi produselor din peşte. Pentru că au fost identificate anumite nereguli, au fost aplicate 11 sancţiuni, în valoare de aproximativ 45.000 lei, arat[ digi24.ro
De asemenea, pe parcursul activităţii de verificare, Brigada Rutieră a întocmit 6 dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals şi uz de fals, fiind identificate persoane care au prezentat adeverinţe emise de angajator, care în urma verificărilor efectuate s-au dovedit a nu avea acoperire în realitate: fie persoanele aveau suspendate contractele, fie nu au fost niciodată angajate la acele societăţi.
Pe parcursul zilei, pe lângă supravegherea complexurilor comerciale, a pieţelor şi zonelor de agrement, poliţişti din cadrul Brigăzii Poliţiei Transport Public au prins în flagrant delict doi bărbaţi, imediat după ce au sustras un port-document, respectiv un telefon mobil, din buzunarele a doi bărbaţi aflaţi la cumpărături. Ambele cazuri sunt cercetate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, actele, banii şi telefonul fiind restituite persoanelor vătămate.
Aceste acţiuni continuă, iar Poliţia reaminteşte principalele reguli:
- păstraţi distanţarea socială;
- ieşiţi doar pentru urgente şi pentru strictul necesar;
- nu uitaţi de documentele prevazute de Ordonanţele Militare;
- respectaţi intervalul orar de deplasare;
- respectaţi dispoziţiile Ordonanţelor Militare.